Mâini curate: CIA,
precedentul italian şi România de după | Surpriza
http://mihneamaruta.ro/2015/03/26/maini-curate-cia-precedentul-italian-si-romania-de-dupa/
1/7
Operaţiunea
de curăţire a clasei politice pe care o execută DNA ne stârneşte o asemenea satisfacţie,
încât există riscul ca noi, publicul neimplicat, să nu mai gândim pe termen
mediu şi lung. Părem să uităm că această campanie va avea, cum e firesc, şi o curbă
descendentă şi că “în spatele uşilor închise” se scriu, dacă nu s-au scris
deja, scenarii pentru vremurile de după.
Altitudinea
acestei operaţiuni (cât de sus a ajuns), amploarea (numărul dosarelor
deschise,
frecvenţa arestărilor şi trimiterilor în judecată), precum şi amplitudinea sa
(perioada
retroactivă pe care o acoperă, dubla componentă – locală şi naţională,
laolaltă
cu diversitatea domeniilor – de la fotbal la retrocedări, trecând prin
massmedia
şi crimă
organizată) ne arată că trăim un moment istoric, a cărui importanţă este
comparabilă,
în anii recenţi, cu revoluţia din 1989.
Statul român
şi, prin extensie, România se vor schimba radical după această campanie
anticorupţie.
De aceea, trebuie să o înţelegem privind-o, pe cât posibil, din afară. Şi
mai trebuie
să-i prognozăm, cu naivităţile aferente, principalele efecte politice, pentru
ca viitorul
să nu ne găsească încântaţi şi abulici.
Există vreun
model cunoscut cu care seamănă operaţiunea DNA? Asta e întrebarea de
la care a
pornit acest text. Pot găsi vreun precedent pe baza căruia să schiţez o
posibilă
urmare? Răspunsul pe care vi-l propun este afirmativ şi, după cum veţi vedea,
are nesperat
de multe puncte comune cu situaţia noastră.
Mani Pulite. Mâini curate. Aţi auzit, cu siguranţă, de uriaşa
investigaţie derulată în
Italia anilor
’90. Am vrut să-i aflu rezultatele şi, din link în link, am descoperit o
poveste
de o relevanţă uimitoare pentru România de azi. Mai întâi, câteva numere, ca
să
puteţi compara: de-a lungul acestei campanii judiciare au fost citaţi ca
suspecţi peste
5000 de
cetăţeni, au fost dizolvate consiliile locale a circa 400 de oraşe şi orăşele,
iar,
la un
moment dat, mai bine de jumătate dintre membrii Parlamentului de la Roma erau
puşi sub
acuzare pentru fapte de corupţie.
Mani Pulite a debutat la Milano, în februarie 1992, când judecătorul
Antonio di
Pietro (care
avea să devină imaginea operaţiunii) a dispus arestarea lui Mario Chiesa,
membru al
Partidului Socialist Italian (PSI), care primise mită de la o firmă de
curăţenie
(sic!). Şefia
partidului, însuşi fostul premier Bettino Craxi, s-a lepădat de Chiesa, iar
acesta,
dezamăgit, s-a apucat să spună ce ştia.
Au urmat, pe
scurt, arestarea şi condamnarea a numeroase personalităţi din zona
politică şi
de business, ceea ce a dus, nici mai mult, nici mai puţin decât la dispariţia
celor două
mari partide italiene, socialiştii lui Craxi şi Democrazia Cristiana (centrudreapta), condus de legendarul Giulio
Andreotti (Il divo, pentru cinefili ) –
de şapte ori preşedinte al Consiliului de Miniştri, care se afla în fruntea
guvernului inclusiv la momentul declanşării campaniei anticorupţie.
Atât de
puternic a fost cutremurul din justiţie, încât a determinat sfârşitul Primei
Republici
italiene. De atunci încoace, istoricii şi presa se referă la sistemul politic
de la
Roma ca fiind
A Doua Republică, catalizatorul acestei transformări structurale fiind
Mani Pulite (cunoscută şi ca scandalul “Tangentopoli”, de la cuvântul
tangente, care
s-ar traduce
prin “parandărăt”).
Care sunt, în
această fază, primele conexiuni cu România? Faptul că operaţiunea de
curăţare a
clasei politice a fost realizată prin intermediul justiţiei (establishment-ul nu
are cum să se
primenească din imbold interior) şi nevoia unui personaj independent pe
care publicul
să-l poată asocia cu acest proces salutar (în cazul nostru, procurorul-şef
al DNA, Laura
Codruţa Kövesi).
Avantajul
acestei comparaţii, pentru noi, este că de la apogeul Mani Pulite au trecut
mai bine de
20 de ani şi, între timp, au apărut suficiente detalii privind dedesubturile şi
contextul
poveştii. Încerc să fiu cât mai succint.
În iulie
2012, ştiind ca mai are puţin de trăit din cauza cancerului, americanul
Reginald
Bartholomew –
ambasador la Roma din 1993 până în 1997 – i se confesează din
proprie
iniţiativă lui Maurizio Molinari, corespondentul la New York al cotidianului
italian de
centru La Stampa (textul, aici). Bartholomew declară, printre
altele, că, în
1992,
predecesorul său permisese Consulatului american din Milano să menţină o
legătură
directă cu echipa care coordona operaţiunea Mani Pulite şi că el ar fi oprit
această
practică, cerând ca totul să treacă pe la Roma. Îi mai spune lui Molinari că,
din
dorinţa de a
combate corupţia agresivă, magistraţii din Milano “violaseră sistematic
dreptul la apărare al acuzaţilor, lucru inacceptabil într-o democraţie ca
Italia”.
Articolul
rezultat din discuţia lor apare în La Stampa din 29 august 2012, după
moartea lui
Bartholomew. Elementul care suscită cele mai multe dezbateri în presa
italiană este
afirmaţia fostului ambasador că un rol-cheie în lansarea anchetei conduse
de Antonio Di
Pietro l-a avut Peter Semler, consulul american la Milano. Profesionist,
ziaristul
publică a doua zi, 30 august 2012, un interviu cu Semler (textul, aici).
Consulul
recunoaşte că s-a întâlnit cu Di Pietro, la cererea acestuia, în noiembrie 1991
(cu trei luni
înainte de startul Mani Pulite!). Semler
susţine că judecătorul l-ar fi
anunţat că îl
va aresta pe Chiesa şi că, mai mult, lui Di Pietro “îi era clar” încă de
atunci că
investigaţiile urmau să ducă atât la liderul socialist Craxi, cât şi la
partidul
rival, Democrazia Cristiana.
Campania pe
această temă a ziarului La Stampa continuă în zilele următoare. În 1
septembrie
2012, fostul ministru de Externe socialist Gianni de Michelis, care fusese
condamnat şi
el pentru corupţie la mijlocul anilor ’90, declară că, după ce a citit
interviurile
cu Bartholomew şi Semler, nu mai are niciun dubiu că operaţiunea ”s-a
bazat în mare parte pe arestări preventive, ca mijloc de a obţine
denunţuri”
(textul, aici). În 2 septembrie 2012, un alt fost ministru din Prima Republică, de data
asta
creştin-democratul Paolo Cirino Pomicino, pune şi el paie pe focul diplomatic,
spunând că,
la începutul anilor ’90, CIA primise ordin să strângă informaţii despre
“Europa
coruptă” şi că, după părerea sa, agenţia americană a furnizat astfel de
29.03.2015 Mâini
curate: CIA, precedentul italian şi România de după | Surpriza
http://mihneamaruta.ro/2015/03/26/maini-curate-cia-precedentul-italian-si-romania-de-dupa/
3/7
informaţii
magistraţilor din Milano care au dirijat Mani Pulite.
“Faptul că în Italia a funcţionat un sistem ilegal de
finanţare a partidelor era
cunoscut şi atunci, cum e cunoscut şi astăzi”,
mărturiseşte fostul demnitar în
materialul
din La Stampa (îl găsiţi aici).
Stop.
Respirăm.
Ce avem noi
aici? Câteva piese cu care putem reconstitui un modus operandi. După
căderea
comunismului – nu uitaţi, Mani Pulite începe la
doar câteva luni de la
desfiinţarea
Uniunii Sovietice! -, SUA îşi reevaluează aliaţii europeni şi purcede la
intervenţii
acolo unde interesele strategice îi sunt puse sub semnul întrebării.
Cu câţiva ani
înainte, Bettino Craxi se ciocnise frontal cu preşedintele Ronald Reagan
în afacerea
Sigonella, refuzând să-i extrădeze pe teroriştii palestinieni care
sechestraseră
vasul Achille Lauro. Atât Craxi, cât şi celălalt “dinozaur” al politicii
italiene,
Andreotti, erau consideraţi prea apropiaţi – sau prea îngăduitori – faţă de
interesele
arabe din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord. Amândoi aveau să fie
condamnaţi,
iar partidele lor – sortite imploziei.
A fost Mani Pulite o operaţiune susţinută de CIA pentru a rade întreaga
clasă politică
din
Peninsulă? Nu ştim. Dar, din cele de mai sus, puse cap la cap, reiese că
americanii
au contribuit
decisiv la startul anchetei şi, ulterior – cel puţin până la instalarea, în
1993,
a
ambasadorului Bartholomew -, au fost în contact direct cu echipa de coordonare
a
magistraţilor
italieni.
Care sunt asemănările cu starea de fapt din România de azi?
1. Corupţia
generalizată, ca realitate intolerabilă.
2. Falimentul
moral al politicienilor.
3. Finanţarea
ilegală a partidelor, cu vârfuri în campaniile electorale, rezolvată prin
contracte
publice atribuite reţelei de clienţi.
4. Un
catalizator extern: modificarea relaţiilor strategice din Europa şi din lume,
odată
cu anexarea
Crimeei şi intervenţia Rusiei în estul Ucrainei.
Care sunt
potenţialele efecte maximale ale campaniei DNA?
1. Prăbuşirea
întregii clase politice româneşti, adică a celor două mari partide, PSD şi
(noul) PNL.
Una dintre
condiţii este ca anchetele DNA să ducă până la nivelul unu, la şefii acestor
partide (ca
un făcut, asta se întâmplă în ultimele zile ). În acest caz, din lipsă acută a
alternativelor
de leadership, structurile de putere centrală pot intra în colaps.
2. Impunerea
unor partide şi figuri noi, aparent curate, însă docile în relaţia cu marele
aliat.
(În acelaşi
interviu, ambasadorul Bartholomew îşi aroga meritul de a fi “identificat” în
Berlusconi şi
D’Alema pe viitorii conducători italieni care s-au dovedit importanţi în
protejarea
intereselor americane din Mediterană. Comentatorii din Peninsulă spun
despre
D’Alema şi despre Gianfranco Fini, fost lider naţionalist, că au fost susţinuţi
de
SUA după
dispariţia Primei Republici pentru că erau nişte “zoppi” (şchiopi), adică
manevrabili
din cauza trecutului lor.)
3.
Transformarea completă a relaţiei dintre mediul politic şi mediul de afaceri
din
România.
Constatare:
România este total nepregătită pentru o asemenea revoluţie pe
toate
nivelurile. În interiorul partidelor nu există eşaloane sau personalităţi
capabile
să preia
conducerea, formaţiunile neparlamentare sunt minuscule pentru a-şi asuma
guvernarea,
iar cele foarte noi (precum al Monicăi Macovei) abia inhalează odorurile
politicii
româneşti.
E probabil că
în serviciile secrete există oameni sau grupuri care s-au gândit la aceste
perspective,
de aceea devine interesant să vedem ce feţe noi vor apărea tot mai des la
televiziunile
de ştiri. De asemenea, e de aşteptat ca partidele să înceapă să curteze
personalităţi
de succes din business, dar şi lideri de opinie din cultură sau presă,
invitându-i
să ocupe poziţii eligibile sau propunându-le funcţii direct în structurile
superioare.
A propos de
presă: dacă e să ne luăm după precedentul italian, proprietarii de massmedia
care nu vor
fi condamnaţi în această campanie au undă verde să joace un rol
important în
“viitoarea republică” de la Bucureşti. Cu ajutorul lor vor fi “făuriţi” noii
lideri, deci
vom putea deduce uşor cine şi cui şi-a oferit serviciile.
Ziceam la început
că am fost curios să aflu rezultatele în timp ale operaţiunii italienilor.
Şi am dat
peste un studiu numai bun al profesorului de ştiinţe politice Alberto
Vannucci, de
la Universitatea din Pisa, intitulat “Controversata
moştenire a Mani
Pulite: o analiză critică a corupţiei italiene şi a politicilor
anticorupţie” (îl aveţi
aici, în
engleză). Concluziile acestui studiu sunt o încheiere cum nu se poate mai
potrivită
pentru acest text şi un avertisment pentru cei îndrituiţi:
a)
investigaţiile n-au avut decât un impact pe termen scurt asupra corupţiei din
ţară;
b) accentul
prea puternic pus pe rolul magistraţilor, cărora societatea civilă le-a delegat
sarcina de a
purifica întregul sistem, s-a dovedit un bumerang, pentru că:
- pe plan
politic, tensiunile dintre putere şi justiţie au escaladat;
- social, s-a
instaurat un adânc pesimism cu privire la integritatea elitelor şi s-a
constatat o
delegitimare a instituţiilor;
- economic,
s-au estompat graniţele dintre piaţă şi stat, s-au înmulţit aranjamentele
dintre
sectorul public şi cel privat, şi s-au multiplicat conflictele de interese,
cauzate de
carierele
politice ale antreprenorilor şi de vocaţia antreprenorială a politicienilor.
Putem face
mai bine? Putem fi altfel?
*
Acest articol
a fost publicat in data de Thursday, March 26th, 2015 la ora 10:57 pm si se
gaseste in categoria Presa, România. Puteti urmari
raspunsurile la acest articol prin RSS 2.0 feed.
Foarte
interesanta (si pertinenta) analiza. Din cate inteleg, societatea romaneasca
nu-si
dezminte tusa
mioritica: ori accepta curatenia facuta de americani (fireste, in interesul
acestora din
urma), ori i se opune ei si pastreaza coruptii (“falitii nostri”). Tertul
(autoguvernarea onesta) e exclus. Asa-i cand altii vin si-ti fac curat in casa,
mai lasa si cate un microfon bine ascuns. Deci avem de ales intre hotii nostri
si uneltele lor. Cred ca ar fi foare util sa (ne) raspundem la urmatoarele
intrebari: Unde se ascund toti oamenii de isprava din Romania si de ce ei nu
ajung sa-si arate eficienta prin leadership? De ce
societatea
romaneasca nu are puterea (curajul?) de a se auto-guverna? De ce suntem
atat de
blazati si atrofiati neuronal incat nu mai reactionam decat la durerea fizica?
Si
daca
raspundem – corect – la toate aceste intrebari poate putem insaila si ceva
remedii
pentru
boala noastra (careia putem sa-i spunem simplu “nepasare”). E cam cum zice
scenaristul
in filmul “Horea”: “Ce e rau in robie, nu-i atata robia. Rau ii ca daca trece
prea multa
vreme, omul se-nvata cu ea. Cu robia, cu frica; cu supunerea, cu sarumana;
sa fie
batjocorit si sa nu-i mai pese; sa-nvata ca pasarea cea proasta, cu colivia,
care uita si
c-o stiut zbura oarecandva sau se teme sa nu afle stapanul ca n-o uitat sa
zboare.”
Am fost
cu picioarele pe acolo ȋnainte de ȋnceperea
“mani pulite”, 90 – 91. Ce am
remarcat:
casele nu aveau garduri, magazinele nu aveau gratii, proprietarii de magazine
le lăsau
nesupravegheate ȋn timpul prȃnzului cȃnd plecau să
servească masa, se simţea
un “dolce far
niente”, ȋnsă toată
lumea avea un serviciu. Italia era una din primele
economii ale
Europei. Ce face după 25 de ani de curăţenie făcută sub coordonare,
(atunci au ȋnceput să fie
folosite noile tehnologii de ascultare a telefoanelor) bag seama
că nu se
simte prea bine. Italia, prin poporul său inegalabil, rămȃne ţara de
vis a artei,
luxului cu
stil, a bunei dispoziţii tradusă prin muzică şi gastronomie de neegalat. Uneori,
cȃnd te speli
pa mȃini, de fapt,
te murdăreşti. Cine nu ȋnvaţă din greşelile altora, le
face cu
nevinovăţie criminală.
VICEPRESEDINTELE FILIALEI PITESTI
Colonel, Marian Lucian CONSTANTIN
Tariceanu ii cere lui Klaus Iohannis sa le inlature pe Laura Kovesi si pe Livia Stanciu de la sefia DNA si a Inaltei Curti ...
