luni, 31 iulie 2017

ALARMA !


SPRE STIINTA, ANALIZA SI ATITUDINE!

News Alert! Conținutul proiectului ordonanței de urgență inițiat de guvern, desființează efectiv pensiile militare de stat!

Conținutul integral al proiectului ordonanței de urgență, poate fi studiat aiciÎn ceea ce îi privește pe militari, cea mai grea lovitură este aceea că odată pensionați, pensiile militarilor devenind  "înghețate pe viață"! Fasciștiiinițiatori ai proiectului eliminând nu doar posibilitatea de indexare a pensiilor militarilor concomitent cu creșterea salariului mediu brut, ci și actualizarea pensiilor militare în funcție de majorările soldelor militarilor în activitate! Element care înseamnă de fapt, desființarea pensiilor militare de stat! Atenție! Inflația a fost negativă anul trecut, prin urmare nu au existat în România indexări de pensii din cauza ratei inflației - și aceasta va fi trendul și în anii următori, indexările operate atât la civili, cât și și la militari, fiind urmarea exclusivă a creșterii salariului mediu brut pe economie! Numai că fasciștii au eliminat pentru militari, acest al 2-lea element de indexare!

 
ART. VII Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 556 din 27 iulie 2015 se modifică după cum urmează

ART. 28 se modifică și va avea următorul cuprins: “(1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor lunare de funcție, de gradație și solda de comandă, după caz /salariilor de funcție, de gradul profesional deținut, de gradație si salariul de comandă, după caz, din 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a) - c). 

Alin. (3) se abrogă și următoarele alineate se renumerotează: "(3) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat pentru perioadele în care personalul s-a aflat în misiune temporară sau permanentă în străinătate este cea prevăzută la alin. (1) corespunzătoare funcţiei militare/de poliţie/de penitenciare pe care este încadrat în ţară, la alegere, din 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anteriori plecării în misiune. 

(5) La determinarea bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare de stat conform alin. (1), pentru perioadele în care personalul a exercitat o funcţie de demnitate publică se utilizează media drepturilor salariale lunare corespunzătoare funcţiei exercitate. În cazul personalului suspendat ca urmare a exercitării unei funcţii de demnitate publică, se poate utiliza, la alegere, media soldelor lunare de funcție, de gradație și solda de comandă, după caz/salariilor de funcție, de gradul profesional deținut, de gradație si salariul de comandă, după caz, din 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anteriori datei suspendării. 

(6) Pentru soţul/soţia, militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special, aflat/aflată în concediu fără plată pentru a-şi urma soţia/soţul trimisă/trimis în misiune permanentă în străinătate, în ultimii 5 ani anteriori îndeplinirii vârstei standard de pensionare, media soldelor lunare de funcție, de gradație și solda de comandă, după caz/salariilor de funcție, de gradul profesional deținut, de gradație si salariul de comandă, după caz, din 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anterior intrării în concediu fără plată. 

(7) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei de urmaş, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea unei pensii, este media soldelor lunare de funcție, de gradație și solda de comandă, după caz/salariilor de funcție, de gradul profesional deținut, de gradație si salariul de comandă, după caz, din 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, la alegerea beneficiarilor pensiei de urmaş. 

(8) În situaţia în care titularul/susţinătorul nu a realizat venituri cel puţin 12 luni consecutive, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei o reprezintă media soldelor lunare de funcție, de gradație și solda de comandă, după caz/salariilor de funcție, de gradul profesional deținut, de gradație si salariul de comandă, după caz, din 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate ai titularului/susţinătorului în lunile de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special. 

Alineatul (1) și alin.(2) al art. 29 se modifică și va avea următorul cuprins: 
Art. 29 - (1) Cuantumul pensiei de serviciu se determină în procente din baza de calcul, astfel: 

a) militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime cumulată conform art. 3 lit. f) de cel puţin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul prevăzută la art. 28; 

b) se abrogă 

(2) De pensie de serviciu beneficiază şi militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în condiţiile legii, cu o vechime cumulată de până la 25 de ani, cuantumul pensiei fiind diminuat cu 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28 pentru fiecare an care lipseşte din această vechime. 

ART. 30 se abrogă 

ART. 59 se modifică și va avea următorul cuprins: “Art.59 alin. (1) - Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată.” 

Alineatele (2), (3), (4), (5), (6), (7) se abrogă 

ART. 60 se abrogă.

POLITICUL...NU VEDE...,NU AUDE...! ARMATA ROMANA BATUTA MEREU DE POLITIC ! CUM SE SCHIMBA GUVERNUL, ESTE ATACATA PENSIA MILITARILOR ! NOI CONSIDERAM CA A VENIT MOMENTUL, CA FIECARE DINTRE NOI, SA NE LUAM FUNCTIILE SI MIJLOACELE DE LUPTA IN PRIMIRE !

SCRISOARE DESCHISA
DOMNULUI LIVIU DRAGNEA
PRESEDINTELE P.S.D. SI AL CAMEREI DEPUTATILOR

-         Subiect: Ce nu stie Lia Olguta Vasilescu –

Domnule Presedinte,
Intrucat ati intervenit, intelegand mesajul nostru, atunci cand sinistrul Muncii – doamna Vasilescu, a bagat, fara nici o logica, un articol privind pensiile in Legea salarizarii unitare, va rugam sa interveniti din nou, deoarece, dand exemplu, in mod inexplicabil, tot militarii, distinsa doamna se pregateste sa arunce Tara in haos printr-o OUG, care tine de incapatanarea neofitului pe domeniul pensii. Si aceasta pentru ca nu stie urmatoarele:
Militarii din toate structurile (Armata, Interne, Servicii) au un contract cu Statul pe activitati de pregatire, interventie si lupta, fara vreo legatura cu Codul Muncii, deoarece activitatea lor nu poate fi normata. Este un contract bazat pe sange, al carui pret nu poate fi cuantificat. Ei sunt in serviciu 24 din 24 ore, au numeroase restrictii iar plata se face pentru 8 ore, obligatiile continuand si dupa trecerea in rezerva. Dovada ca militarii si politistii mor in activitate la pace, in timpul pregatirii sau interventiilor, mai mult, astazi, decat in campanii;
Daca vechii militari compensau plata relativa si riscul pierderii vietii prin educatie patriotica, astazi ar trebui sa le compenseze prin bani. Ati vrut mercenari, platiti-i ca atare, ca sa nu va mai mirati ca cei de la baza fug din structuri, iar cei de la varf tradeaza Tara intereselor straine pentru avere si putere. Iar daca mercenarii nu sunt platiti, Istoria spune ca ies in strada cu mijloacele specifice activitatii lor. La urma urmei, daca soferii au iesit cu masinile in Piata Victoriei si militarii pot iesi cu tancurile iar daca ciobanii au venit cu oile si politistii pot veni cu cainii dresati. Asta vrea doamna Olguta?
Daca lasi la latitudinea militarului si politistului sa plece sau sa ramana cu riscul de a fi distrus de o OUG absurda, in toamna, cand stiti foarte bine ce ni se pregateste, nu vom mai avea nici Armata nici Politie nici Servicii, ceea ce califica incapatanarea doamnei in cauza, bazata pe necunoastere, drept Tradare Nationala;
Militarii au platit contributii la pensii toata viata lor si din brut si din net, pentru ca n-au avut voie sa puna intrebari si sa negocieze, mai mult decat civilii, dar nu la “cosul” comun al civililor cum spun pe la televiziuni tatele analiste ci in propria ograda, iar solda de rezervist numita pensie si-o iau nu de la Casa Nationala de Pensii ci de la bugetul ministerelor lor prin propriile Case Sectoriale. In plus, o alta contributie la pensiile militare, mult apreciata astazi, este moartea prematura a rezervistilor, cate 500/luna in ultimii ani, decesele fiind inregistrate cu multa satisfactie, de catre finantisti, drept “mari economii la bugetul de stat – fond pensii”;
Pensiile militare nu sunt “speciale” ci pensii militare de stat, in toate tarile, la toate popoarele si, la noi, de cand exista Romania moderna. Pentru ca militarii si politistii actioneaza dupa alte legi decat ale civililor;
Sistemul de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala a avut o lege dupa revenirea noastra din pozitia dezonoranta de asistati social, la situatia de rezervisti – Legea nr. 223/2015, care poate fi numita Legea Dobritoiu nu Legea Oprea, initiata  de P.S.D. si votata si de P.S.D. si de P.N.L., care a fost practic desfiintata prin distrugerea bazei de calcul, de catre OUG 57/2015 data de Ciolos, care pune generalii si chestorii iesiti in rezerva inainte de 1 ianuarie 2016, in situatia de a avea pensii mai mici decat proprii lor soferi iesiti astazi. Baza de calcul este 65% nu 80% cum bate campii doamna in cauza iar limitarea este la 85% nu la 100%. In plus, am fost furati, bagandu-se in baza de calcul si pensia privata instituita in 1967 si anii lucrati si banii castigati in calitate de civili, dupa trecerea in rezerva. Or, doamna Vasilescu vrea sa continue opera lui Ciolos distrugand ultimile ramasite ale Legii pensiilor militare de stat, al carui obiectiv era – la grade, functii si vechime egale aceeasi pensie;
Doamna Vasilescu face confuzie intre indexare si cresterea pensiilor. Indexarea cu rata inflatiei se acorda tuturor pensionarilor fie civili fie militari. Cresterea pensiilor civile se face prin marirea punctului de pensie (pe care militarii nu-l au) iar cresterea pensiilor militare se face dintotdeauna cu o cota parte din cresterea venitului salarial al activilor. Nestiind aritmetica, doamna ministru vrea sa introduca discriminarea, taind doar militarilor in rezerva dreptul legal la crestere a pensiei pentru ca, in mintea domniei sale, daca salariul unui colonel activ creste cu 3000 lei si pensia omologului rezervist ar creste tot cu 3000! Fals! Alinierea pensiilor la militari se face doar cu un procent din cresterea acelor elemente ale venitului activului care conteaza la calculul pensiei. Dovada faptul ca au crescut in M.Ap.N. luna trecuta, soldele de functie ale activilor cu 15%, cresterea la pensii fiind 0 pe motivul aberant, sub aspect juridic si financiar, ca indexarea de 5,25% de la inceputul anului ar fi mai mare decat respectiva crestere de 15%. Iar noi, militarii, primim ori una ori alta, fiind discriminati fata de civili care au primit si indexarea si cresterea punctului de pensie;
Media pensiilor noastre este 3000 lei, tabelele pe care le flutura doamna ministru cu pensii de 30000 referindu-se la magistratii militari care nu au iesit la pensie pe legea militara ci pe legea ocupationala civila a magistratilor. Este o reluare a “Cazului Geica”, fost pilot civil al TAROM- ului folosit ca pretext pentru distrugerea pensiilor militare, pe motivul ca si militarii au piloti. Nu conta ca ala avea 400 milioane, din pensii si salarii iar pilotii nostri 9-11 milioane, la data respectiva. Noi am fost proclamati nesimtiti si insultati de toate gunoaiele, hotii si tradatorii post-revolutiei;
Avem documente scrise, oficiale, si de la Ministerul Muncii si de la Ministerul Apararii Nationale, ca, de la 1 ianuarie 2016, ministrul Muncii nu are nici un fel de competenta nici in ceea ce priveste salariile nici in ceea ce priveste pensiile militarilor si politistilor, aceasta competenta trecand asupra ministrului Apararii Nationale. Si atunci se pune fireasca intrebare … de ce isi baga doamna ministru in cauza, nasul acolo unde nu-i fierbe oala, mai ales ca este cu totul straina de domeniu. Mai mult, vehementa atitudinii d-sale inexplicabile impotriva noastra, adica a celor carora le datoreaza postul de primar din 2012 si lansarea in marea politica, ne trezeste suspiciunea rezonabila ca are alta motivatie decat egalitarismul de tip comunist-stahanovist proclamat – distrugerea dvs. domnule Dragnea, a P.S.D. si a Stangii, aruncarea in haos si distrugerea Romaniei, in interes strain, prin provocarea, insultarea si calcarea demnitatii noastre in picioare, aiurea-n “tramvai” ca sa folosim cuvantul care a consacrat-o in plan international, ca pe EBA “succesurile” si “esecele”;
Exista doar 2 categorii de pensii, civile si militare. Doamna Olguta are atributii, ca de competenta nu poate fi vorba, doar asupra pensiilor civile, fie pe legea contributivitatii fie pe legile ocupationale. Dar doamna nu stie ce inseamna pensie si insista sa initieze ordonante si legi. Explicati-i ca pensia este un drept patrimonial dobandit, nu o pomana si, prin urmare, conceptele de pensie minima si pensie speciala sunt niste tampenii lingvistice. O OUG sau o lege a pensiilor civile trebuie sa cuprinda, fara a lovi in dreptul castigat, doar cei circa 2 milioane de pensionari civili care nu au nici o legatura cu cei 3,3 milioane de beneficiari ai unor indemnizatii de merit viagere sau ajutoare sociale absolut paralele cu mult trambitata contributivitate, cu punctul de pensie sau cu salariul in general.
Domnule Presedinte,
Ar fi multe de sesizat pentru ca, in afara de tupeu si incapatanare, doamna in cauza nu are nici o legatura cu domeniul pe care il pastoreste, dar nu vrem sa abuzam de timpul dvs. Opriti-o ca nu stie ce face iar consecintele vor fi dezastruoase nu numai pentru noi, pentru dvs., P.S.D., Guvern si majoritatea parlamentara dar si pentru Tara. Ca ultim argument, va rog sa rememorati iesirea armatei active ungare si a politiei ungare, cu sustinerea rezervistilor unguri in strada in primavara lui 2011 cand legile Boc antimilitare au fost transferate in Ungaria. Ne-ati promis eliminarea mizeriilor legiferate impotriva noastra de guvernele Basescu-Boc. Mai recent, ne-ati promis eliminarea mizeriilor legiferate impotriva noastra de Guvernul Ciolos. Este de neconceput pentru noi ca, in loc sa va tineti de cuvant, permiteti acestei dudui s-o ia pe miriste si, in elanul unei confuzii totale, sa ne ingroape mai rau decat Basescu, Ciolos si Boc la un loc.
Cunoscandu-va drept un om pragmatic, va transmitem asadar respectuos rugamintea de a interveni pentru ca miercuri 2 august 2017 sa nu se declanseze din incompetenta, rautate maladiva si ambitie nefondata, ceea ce interesele straine clocesc de peste 30 de ani – inceputul sfarsitului Romaniei prin distrugerea Sistemului de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala.
Noi suntem militari si, daca e ordin, parasim cu placere, pe cale naturala, sistemul dar tot va vom bate obrazul si-i vom acuza, in calitatea noastra de aparatori ai Tarii, pe cei vinovati de INALTA TRADARE!
Honor et patria! Vae victis!
Presedintele S.C.M.D.
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

duminică, 30 iulie 2017



Imagini pentru steagul nato si tricolor

LA  POSTURI  !





Drapelul NATOImagini pentru imagini foto tancuri de lupta












   1 August - ZIUA ARMEI TANCURI!

...Cea mai grea, cea mai puternica si cea mai glorioasa ARMA BLINDATA TERESTRA... !

 La inceputul  anului 1919, Ministerul de Război al Armatei Romane, in baza analizei conflictelor militare desfasurate sau in curs de desfasurare din Europa, din alte Teatre de Operatii militare din lume, si a contractului incheiat de guvernul roman cu cel francez privind achizitionarea unor care de lupta noi, la 1 august 1919( in alte documente este mentionata data de 1 octombrie 1919 ), se pun bazele infiintarii primului BATALION de CARE de LUPTA - PRIMA SUBUNITATE SCOLARA, a armei TANCURI, in garnizoana Mihai Bravu( intre Bucuresti si Giurgiu ).
La scurt timp după înfiinţarea batalionului, constatându-se că terenul de instrucţie de la Mihai Bravu nu era propice desfăşurării instrucţiei, fiind aproape complet desfundat, inexistenţa unui drum de acces, dar şi greutăţile existente în cazarea oamenilor (spaţiul insuficient asigurării funcţionării atât a şcolii, cât şi a unităţii operative), s-a propus ca subunitatea de tancuri să fie mutată într-o altă garnizoană. Generalul Ion Răşcanu, ministru de război în acea perioadă, vizitând batalionul şi „constatând starea de lucruri mai sus expusă, ordonă ca aceasta să-şi schimbe reşedinţa la Târgovişte, în cazarma regimentului 10 Roşiori”. La 4 decembrie 1919, batalionul a început deplasarea către Târgovişte, iar la 6 decembrie, ca urmare a măsurilor organizatorice adoptate de comanda subunităţii, acesta era instalat în noua cazarmă.
 Nevoile operaţionale reale ale armatei României Mari in raport cu nivelul de dezvoltare al armei tancuri in aproape toate tarile occidentale ale Europei, impun nu numai o analiza elaborata a situatiei, dar si certitudinea ca,  existenţa  unui singur  batalion de care de luptă,  era  insuficientă. Drept urmare începând cu data 1 ianuarie 1921, prin Înalt Decret nr. 5488 din 25 decembrie 1920 s-a trecut la înfiinţarea primei UNITATI de TANCURI din armata română, prin transformarea Batalionului Care de Luptă, în Regimentul Care de Luptă, organizat pe doua batalioane. Garnizoana noii unităţi a fost stabilită în oraşul Târgovişte.
In noile conditii de organizare, planificare si desfasurare a instructiei speciale pentru tanchisti si instructiei generale pentru celalalte arme, Regimentul Care de Luptă ,intra intr-o noua etapa de conceptie si desfasurare a misiunilor de lupta incredintate . Aceasta a impus ca în martie 1928 să se înfiinţeze în cadrul unităţii „biroul instrucţiei”, care avea ca atribuţii: studierea şi pregătirea directivelor generale pentru desfasurarea  instrucţiei în corp; studierea şi pregătirea aplicaţiilor pe hartă şi în teren pregătirea programului diferitelor trageri cu tot armamentul regimentului, urmărirea şi semnalarea la timp a modului executării programului de instrucţie de către unităţi.
În luna mai 1929 Regimentul Care de Luptă, primeste  Drapelul de luptă.Festivitatea a avut loc la Târgovişte, în curtea cazărmii regimentului, în prezenţa întregului efectiv al unităţii. Cu această ocazie, comandantul s-a adresat militarilor tanchişti, chemându-i să păstreze cu cinste şi onoare Drapelul de luptă al unităţii şi să-l apere cu preţul sacrificiului suprem.
În perioada 1936 - 1937, regimentul a fost inzestrat  cu maşini de luptă moderne, importate din Cehoslovacia. Ca urmare a sporirii numărului de tancuri, regimentul este organizat pe trei batalioane. In raport cu tehnica militara din dotare, batalioanele au fost denumite astfel:  Batalionul 1 Care de Luptă „Renault”, Batalionul 2 Care de Luptă „R2” (România 2) şi Batalionul 3 Care de Luptă „R2”, ( (carele de luptă R.2 erau fabricate în uzinele Skoda din Cehoslovacia ).
Evoluţia structurilor de organizare, acumulările şi transformările care au avut loc în evolutia armei,  noile realităţi politico-militare europene, au determinat factorii de decizie ai conducerii militare superioare a ţării, sa ia hotararea infiintarii unor noi subunitati si unitati de care de lupta. Evaluările făcute,aveau la bază, pe de o parte, posibilitatea economico-financiară a statului român în perioada 1930-1940, precum şi un plan de reorganizare a armatei, întocmit odată cu numirea generalului Ion Antonescu în funcţia de Sef al Marelui Stat Major, la 1 decembrie 1933. La 20 aprilie 1934, Ion Antonescu semneaza  raportul de dezvoltare si  „Instrucţiunile pentru motorizarea armatei”, document istoric  pentru crearea unor noi unităţi şi mari unităţi de care de luptă în armata română şi înzestrarea lor cu tehnică de luptă modernă. Prin aplicarea noii legi urma să se înfiinţeze încă patru noi regimente de care de luptă. În realitate însă, a fost înfiinţat doar Regimentul 2 Care de Luptă, la 1 noiembrie 1939, avand  garnizoana la Târgu Mureş. Cauzele economice nefavorabile existente in aceasta perioada de timp, cât şi disputele între adepţii liniei conservatoare, susţinători ferventi ai menţinerii vechilor structuri organizatorice ale armatei, şi cei ai reformelor , reprezentaţi, din păcate, in numar mic în Consiliul Superior al Armatei, determina inevitabil, un proces de incetinire a dezvoltarii armei tancurilor in Armata Romaniei Mari. Parte integrantă a amplului proces de reorganizare şi modernizare a trupelor de uscat, perfectionarea structurilor de organizare a carelor de lupta, a continuat si  s-a amplificat în mod deosebit in perioada pregatitoare a celui de-al doilea război mondial, conditii in care,se infiinteaza prima Mare Unitate din armata romana - Brigada 1 Motomecanizata .
Incepand cu 1941, evolutaia trupelor de tancuri din armata romana, cunoaste mai multe etape de actiune si dezvoltare, raportate la situatia generala concreta a armatei, in contextul politic, economic si strategic- militar al tarii astfel :
I. ETAPA DOCTRINEI DE ACTIUNE si REORGANIZARE:
1. În timpul campaniei din 1941 pentru eliberarea Basarabiei, trupele de blindate au acţionat conform doctrinei germane, ca Unitati de Soc;
2. In operatia armata de cucerire a Odesei, trupele de tancuri din Armata 4 romana , trupele de tancuri au fost folosite pe subunităţi distincte, în sprijinul trupelor de infanterie. Deoarece militarii români nu erau instruiţi pentru  acest tip de actiuni de  luptă, deseori tancurile au rămas fără sprijin apropiat, sporind gradul de vulnerabilitate in fata vânătorilor de tancuri sovietici . Ca urmare, trupele au suferit pierderi importante, diminuand semnificativ capacitatea de luptă;           3. Urmare a participarii in  bătălia de la Stalingrad si a noilor conditii de adaptare a dispozitivelor de lupta la specificul actiunilor de lupta, batalioanele  de tancuri din armata romana se reorganizeaza ,fiecare batalion avand in compunere, câte o companie de tancuri mijlocii, fiecare companie de tancuri cu cate 11 tancuri T-3 şi T-4;                                                                 4. La 28 octombrie 1943 s-a votat legea pentru reorganizarea forţelor armate care prevedea, şi organizarea trupelor de tancuri;                                                                                                  5. La 1 noiembrie 1943, s-a infiintat  Comandamentul Trupelor Motomecanizate, structura cu atributii in  coordonarea şi conducerea trupelor motomecanizate din armata română. In cadrul acestui comandament, se pun bazele REZERVEI  Diviziei 1 blindată, numită Dvizia 1 blindată-instrucţie, dotată cu tehnică de luptă de provenienţă germană;
  6.  Incepând cu 26 aprilie 1944, Divizia 1 blindată este numită Divizia 1 blindată  <<ROMANIA MARE >>;
  7. Intre 19 si 23 august 1944, ca urmare a pierderilor catastrofale in operatia STALINGRAD si a primirii ordinului de retragere din lupta, Divizia 1 blindata , a fost capturata aproape in intregime. In urma protocolului secret româno-sovietic semnat la 26 octombrie 1944, armata română a fost obligată să desfiinţeze o serie de comandamente, mari unităţi  şi unităţi, inclusiv  Divizia 1 blindată „ROMÂNIA MARE”.
II. ETAPA DE TRANSFORMARE, DEZVOLTARE si RESTRUCTURARE IMPUSA:
1. După  30 decembrie 1947, procesul de transformare  a armatei române,  început chiar de la 23 august 1944, a intrat într-o nouă fază, dupa  aproape un deceniu de influenta sovietica;
2. In perioada 1948 - 1968 transformarile  structurilor de conducere existente la nivel central, au loc concomitent cu cele din organizarea, inzestrarea si instruirea trupelor;                        3. Tot in aceasta perioada, asistam la o avalansa a "Conceptiei Sovietice"de pregatire a trupelor se tancuri in armata romana. Ca exemplu, in 1953 , MSt.M , a tiparit si distribuit  unităţilor subordonate Comandamentului Trupelor Blindate , un număr de 895 de broşuri sovietice privind lupta (operaţia) de apărare şi ofensivă a armatei, instrucţiuni generale asupra tancurilor şi a proprietăţilor tehnice şi de luptă etc. In acelasi timp, prin presiunile facute pentru  organizarea şi funcţionarea Comandamentului de Tancuri, se  solicitau diferite materiale pentru pregătirea cadrelor, desfăşurarea instrucţiei şi asigurarea tehnică de specialitate, arătându-se că: „… mai urgent decât toate este însă obţinerea de materiale vechi necesare formării cadrelor pentru învăţarea noului material şi al literaturii sovietice de specialitate (tancuri şi autotunuri)”;
4. Situatia generala caracterizata de perioada 1945-1989, arata că arma tancuri, a cunoscut în armata română,o evoluţie ascendent - pozitivă şi că aceasta a reprezentat, cel puţin până acum, etapa de maximă dezvoltare  a trupelor române de tancuri, prin amploarea organizatorică specifică, cantitatea materialului, capacitatea industriei autohtone de apărare de a produce tancuri, baza materială de instrucţie, cheltuielile materiale alocate procesului de instruire a militarilor tanchişti;
5. Determinările de natură obiectivă şi subiectivă, provenind din mediul politic, economic, ideologic şi militar, au avut un impact major , in evolutia armei tancuri din armata romana si au fost caracterizate in principal de :  inregimentarea mai întâi totală, apoi parţială a doctrinei şi strategiei militare a României, in doctrina şi strategia militară a Tratatului de la Varşovia; tendinţele care s-au manifestat pe plan mondial în dezvoltarea armei tancuri; evoluţia economiei româneşti în general şi în special a industriei acesteia; trecerea la producerea de tancuri şi alte blindate, în cadrul  dezvoltării industriei naţionale de apărare; insuficienta încredere a conducerii politice a statului român în loialitatea aliaţilor din cadrul Tratatului de la Varşovia; ambiţia politică a conducătorilor ţării, în special după 1965;
6. Intrarea României în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice a culminat din punct de vedere militar cu integrarea ei în structura  Tratatului de la Varşovia,  armata română  trebuind să accepte şi să adere la doctrina şi strategia militară,  în care fusese integrată de puterea  sovietica. , faptul că forma de bază şi principală a acţiunilor militare într-un viitor război va fi ofensiva desfăşurată cu mase mari de tancuri şi cu întrebuinţarea armei nucleare, statele membre ale Tratatului au fost nevoite să le accepte;
7. Evoluţia tancurilor în armata română a cunoscut însă şi influenţe venite din evoluţia blindatelor pe plan internaţional. Acestea s-au manifestat atât sub aspect cantitativ prin proporţionarea permanentă a numărului de tancuri din înzestrarea armatei în raport cu media numărului de tancuri existente în state de mărime comparabilă, dar, mai ales, prin îmbunătăţirea constantă a calităţii lor, chiar dacă insuficienţa resurselor nu a permis niciodată României să deţină tancuri din ultima generaţie:                                                                       8. Dupa 1977, România, a trecut la un program de dezvoltare în plan structural, organizatoric şi de înarmare fără precedent, trecandu-se  la înfiinţarea unor noi mari unităţi mecanizate şi de tancuri pe cele mai expuse direcţii strategice şi pe producerea mijloacelor destinate apărării armate a ţării în industria românească. Primul semnal de riposta al statului roman, în cazul unei agresiuni, a fost dat de conducerea politică a ţării, prim măsurile luate în plan militar. În acest sens, printre măsurile luate imediat sau la puţin timp după invadarea Cehoslovaciei a fost şi aceea de a se înfiinţa noi mari unităţi şi unităţi, iar altele să fie redislocate pe principalele direcţii ameninţate în cazul unei agresiuni armate. Procesul a inclus şi înfiinţarea celei de a doua divizii de tancuri a armatei româna, Divizia 57 Tancuri Bucuresti;
9. Momentul de criză din 1968 a declanşat,  un proces ambiţios de aplicare a unei doctrine naţionale de apărare, având drept concept fundamental „apărarea patriei de către întregul popor”. Pentru operaţionalizarea unui asemenea concept strategic, în 1968 a apărut nevoia urgentării creării unei industrii proprii de apărare a României, pentru fabricarea nu numai a armamentului uşor de infanterie, ci şi a tunurilor pentru artilerie, a tancurilor, transportoarelor blindate, avioanelor şi elicopterelor, precum şi a muniţiei aferente;
10. La sfarsitul anului 1970 si inceputul anului 1980 ,concomitent cu începerea producţiei în serie a tancului românesc, România a importat si  tancul mijlociu T – 72 din Uniunea Sovietică, unul din cele mai performante tancuri din acea perioadă din Europa;
11. Între anii 1987 şi 1988, într-un timp extrem de scurt, s-a reuşit proiectarea şi realizarea prototipului unei serii mici de 5 bucăţi, a tancului românesc TR – 125 (P 125), ca cea mai noua realizăre a experienţei cercetătorilor români şi ale industriei naţionale de apărare aflată în perioada de apogeu. Acest tanc a fost dotat  cu cele mai moderne echipamente care erau în curs de experimentare  sau asimilare în fabricaţie, de industria românească: tunul calibru 125 mm, mecanismul de încărcare automată a tunului, telemetru laser, calculator balistic, luneta pentru tragerile cu noul tun, noul proiector de tip L – 2, instalaţii de avertizare împotriva iluminării cu laser, cu fascicule electromagnetice, de lansare a grenadelor fumigene. In acelasi timp s-a reuşit experimentarea şi asimilarea noilor tipuri de muniţie pentru tun, lansatoare de grenade fumigene etc.
12.Procesul de reformă a organismului militar al României declanşat după anul 1990 a avut consecinţe nefaste asupra evoluţiei armei tancuri în armata Romaniei. Industria de aparare a Romaniei a fost practic distrusa, iar odata cu aceasta , productia de tancuri si nu numai s-a oprit !?.
Ce destin curios!

La Multi Ani Armei Tancuri!

SEFUL PROMOTIEI SCOLII MILITARE DE OFITERI ACTIVI TANCURI SI AUTO **Mihai Viteazul** - Promotia 1971 ,

Vicepresedinte al CD/SCMD Coordonator Filiale MUNTENIA SUD

Presedintele Filialei Pitesti

Colonel ec.Victor POPESCU



miercuri, 26 iulie 2017

CATRE FILIALELE DIN MUNTENIA SUD

NEGOCIERI LA PARLAMENT


Marti 25 iulie a.c., presedintele S.C.M.D. si vicepresedintele pe probleme de imagine al S.C.M.D. au purtat discutii la Camera Deputatilor cu noul presedinte al Comisiei de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala – domnul deputat Dorel-Gheorghe CAPRAR si consilierii acestuia, pe tema legislatiei militare privind salarizarea, pensiile si statutele militarilor si politistilor.
Delegatia S.C.M.D. si-a manifestat dorinta de a colabora pe viitor cu expertii sindicatului la orice initiativa legislativa vizand domeniul Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala. A fost pusa la dispozitia noului presedinte de comisie intreaga argumentatie de sustinere a revendicarilor S.C.M.D. din ultimii 8 ani.

Presedintele S.C.M.D.
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

marți, 25 iulie 2017

LA MULTI ANI RADIOLOCATIEI MILITARE ROMANE!

Stimati camarazi,
Cu prilejul ANIVERSARII ZILEI RADIOLOCATIEI,
in numele SCMD si in mod deosebit al Filialelor din Muntenia Sud, adresam FELICITARI si URARI DE BINE SI SANATATE, tuturor militarilor din aceasta specialitate/arma !

La  Multi  Ani !

Vicepresedinte CD/SCMD Coordonator F M S 
colonel Victor Popescu

Supravegherea spaţiului aerian, de la pândă la radar

Aplicaţie complexă a ingineriei tehnice, îndeosebi a electronicii, radiolocatorul sau radarul a apărut ca un răspuns la dezvoltarea aviaţiei militare.  Radarul a fost creat iniţial din necesitatea descoperirii în timp util a mijloacelor aeriene ale adversarului. Folosit încă din primul deceniu al existenţei sale (1930-1940) în domeniul supravegherii aeriene, radarul a fost înglobat în sisteme de astfel de mijloace tehnice care erau distribuite relativ uniform în zonele de interes, în concordanţă cu nevoile apărării împotriva mijloacelor de atac aerian (Anglia, Germania...).
Radiolocatorul este o instalaţie complexă realizată pentru detectarea şi localizarea diferitelor obiecte în spaţiu, de regulă în afara câmpului vizibilităţii directe, şi care utilizează în acest scop ecoul radio. 
La baza construcţiei şi funcţionării radiolocatoarelor stau cercetări teoretice şi a experimentarea  unor fenomene fizice care au condus la enunţarea aşa-numitelor principii  ale radiolocaţiei
-propagarea rectilinie şi cu viteză constantă (aproximativ 300 000 km/s) într-un mediu omogen a oscilaţiilor electromagnetice în gama undelor ultrascurte;
-reflexia undelor electromagnetice la suprafaţa de separare dintre două medii cu constante dielectrice diferite;
-interferenţa undelor electromagnetice, ceea ce permite concentrarea energiei radiate într-un fascicul îngust;
-recepţionarea la staţia de radiolocaţie a unui semnal reflectat atestă întâlnirea unui obiect care are capacitatea de a reflecta undele electromagnetice (de exemplu un avion);
-dacă se măsoară timpul scurs din momentul emiterii unui semnal până la recepţia celui reflectat, se poate determina distanţa dintre radiolocator şi obiectul detectat;
-dacă semnalul este emis într-o singură direcţie, într-un fascicul îngust, atunci se poate determina şi azimutul (direcţia) obiectului detectat;
-dacă fasciculul este suficient de îngust şi în plan vertical, atunci se poate determina şi înălţimea obiectului detectat. 
În scurta sa istorie radiolocatorul s-a dezvoltat rapid, dovedindu-şi utilitatea în multe domenii:
-supravegherea spaţiului aerian, terestru, maritim şi cosmic;
-dirijarea aviaţiei şi rachetelor cosmice;
-ochirea precisă în afara vizibilităţii directe şi dirijarea proiectilelor (rachetelor) spre ţinte etc.
Trebuie să spunem de la bun început că radiolocaţia, ca armă din cadrul Sistemului Naţional de Apărare are o  „vârstă“ care, la prima vedere, pare a unui adolescent în comparaţie cu armele de îndelungată tradiţie ale Armatei Române. 
Situaţia internaţională existentă după cel de-al doilea război mondial, începerea războiului rece şi evoluţia în ritm susţinut a mijloacelor de atac aerian au impus, ca o necesitate obiectivă, organizarea şi în ţara noastră a unui sistem nou de supraveghere a spaţiului aerian.   
Radiolocaţia a cunoscut o evoluţie spectaculoasă în domenii dintre cele mai diverse, îndeosebi cel militar. Armata română nu puteaa face excepţie, astfel că în baza Legii nr. 938 din martie 1939 a luat fiinţă Serviciul general de Pândă şi Alarmă. Pe teritoriul României au fost amplasate 6 staţii de radiolocaţie de producţie germană (3 FREYA şi 3 WURTZBURG), iar structura Serviciului, reorganizată în timp pe 28 zone de apărare antiaeriană, a funcţionat până la 9 mai 1945. A urmat o perioadă de căutare a celei mai potrivite soluţii pentru întrebuinţarea radiolocatoarelor în sistemul de apărare a ţării.
La data de 15 aprilie 1949, prin Ordinul nr. 45.453 al Marelui Stat Major, se aprobă înfiinţarea Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului, subordonat direct Ministerului Apărării Naţionale¹. În cadrul  acestui comandament au fost înfiinţate unităţi şi subunităţi specializate pentru supravegherea spaţiului aerian al ţării şi de informare asupra evoluţiei tuturor aeronavelor în acest spaţiu. A devenit operativă Secţia de Pândă Aeriană care avea în compunere categoriile de pândă radio, pândă teritorială şi pândă electromagnetică (radiolocaţie). Centrul General de Pândă Aero are pentru început în subordine prima campanie de radiolocaţie, cea de la Bucureşti – Băneasa, dotată cu staţii de tipul S.C.R.-527 D (de producţie americană), AN-TPS - 53 (engleză)şi WURTZBURG (germană). Compania de radiolocaţie, înfiinţată la data de 1 august 1949 prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 46.642 din 26 iulie 1949, este comandată de cpt. Ilie Ciupagea. Aici a fost pregătit pentru prima oară în ţara noastră personal necesar cunoaşterii şi exploatării staţiilor de radiolocaţie WURTZBURG, AN-TPS-3 şi SCR-527A. Procesul de pregătire teoretică şi practică a personalului care trebuia să execute serviciul de luptă a scos în evidenţă o serie neajunsuri de ordin material şi financiar. Lipsa mijloacelor financiare, condiţiile proaste de cazare, repartizarea, fără să se ţină seama de specificul armei, unor recruţi neştiutori de carte, ori absolvenţi a patru clase, incapabili să-şi însuşească cunoştinţe de specialitate pentru a fi pregătiţi ca telefonişti, radiotelegrafişti, electromecanici, operatori şi pândari aerieni au necesitat eforturi deosebite din partea instructorilor militari.
Ulterior se înfiinţează succesiv alte companii şi batalioane care sunt înzestrate cu staţii de radiolocaţie de producţie sovietică de tipul 3P-20, GP-3A, P-8 şi P-20.  
La sfârşitul anului 1950 erau create toate condiţiile organizatorice pentru transformarea Serviciului de Pândă Aeriană într-o structură superioară, Serviciul de Observare, Informare, Legături Aero (O.I.L.A.).
Urmează o altă perioadă de timp în care au avut loc numeroase adaptări şi reorganizări, căutări şi precizări în modalitatea de a se organiza cât mai eficient procesul de cercetare şi supraveghere a spaţiului aerian al României. În această perioadă s-au pus bazele realizării unui sistem de radiolocaţie care urma să înlocuiască sistemul O.I.L.A., depăşit din punct de vedere organizatoric şi tehnic.   
Ziua care semnifică apariţia radiolocatiei ca sistem unic de supraveghere a spaţiului aerian al României este cea de 25 iulie 1955. Prin ordinul C.L.-0074 al Comandanentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului se înfiinţează Trupele radiotehnice, ca armă distinctă în armata României. Noua armă avea în  compunere 3 regimente şi 2 batalioane, organizate în 12 noduri şi 14 posturi radiotehnice. 
La o analiză în cunoştinţă de cauză, de la înfiinţare până în zilele noastre, se poate constata un salt uriaş în evoluţia radiolocaţiei ca armă prin excelenţă tehnică în cadrul sistemului naţional de apărare.
Primele radare care au funcţionat pe teritoriul ţării noastre au fost de producţie germană, FREYA şi WURZBURG, acestea fiind instalate în timpul celui de-al doilea război mondial pentru apărarea litoralului Mării Negre. S-au importat şi staţii de radiolocaţie americane, mobile şi modulate, care puteau fi transportate în diferite locaţii. După sosirea trupelor sovietice, acestea au fost considerate pradă de război, deci demontate şi trimise în URSS. Doar câteva staţii WURZBURG, deteriorate în cursul luptelor, au fost reparate şi au rămas în dotarea armatei române. 
Violarea spaţiului aerian al României de către avioane din „blocul capitalist” din care se aruncau manifeste şi erau paraşutaţi agenţi occidentali, situaţie care a durat până spre sfârşitul anilor ’50, a determinat URSS să întărească mijloacele de cercetare a spaţiului aerian românesc. De aceea, începând cu anul 1954, sunt introduse în exploatare staţii radar de fabricaţie rusească. Astfel au apărut radarele sovietice P-3, P-8, dotarea Armatei Române de-a lungul anilor fiind, de regulă, în urmă cu două-trei generaţii faţă de ceea ce era în funcţiune la producător. 
După cel de-al doilea război mondial radiolocaţia a evoluat pas cu pas, de la posturile de pândă şi ascultare a avioanelor care survolau spaţiul aerian al ţării la un sistem de cercetare bine pus la punct, organizat pe subunităţi, unităţi şi mari unităţi radiotehnice. Raza de descoperire a unui radar a  făcut în decurs de trei decenii saltul uriaş de la câteva zeci de kilometri la aproape o mie de  kilometri. Cu paşi mai mari sau mai mici, în funcţie de ceea ce ni se oferea pe bani grei şi trenuri încărcate cu produse agricole, radiolocaţia a evoluat către un sistem de cercetare bine pus la punct, organizat pe subunităţi, unităţi şi mari unităţi radiotehnice, raza de descoperire a unui radar făcând saltul de la 60 km din anii 1950, la 600 km în anii 1980. Acest salt uriaş a fost posibil, într-o perioadă relativ scurtă, datorită faptului că tehnica de radiolocaţie încorporează descoperirile la zi în domeniul radioelectronicii, saltul în distanţa de descoperire fiind echivalent cu cel de la simpla triodă la coplexul procesor.
 Începând cu anul 1955, an în care s-au constituit trupele radiotehnice, România a intrat în componenţa Tratatului de la Varşovia. Ca o  consecinţă a faptului că am fost parte a acestui tratat, dotarea cu mijloace de radiolocaţie a armatei române a rămas tributară decidenţilor din alianţă până la desfiinţarea acesteia, în anul 1991.  
Până în anul 1978 a continuat dotarea cu tehnică sovietică de tipul: P-12, P-30, P-15, P-35, PRV-11 şiP-37. Odată cu impunerea necesităţii unui sistem integrat s-a introdus în exploatare pe scară largă şi aparatura de automatizare de tipul VP-01, VP-02, VP-04, VP-11. Ulterior, având în vedere necesitatea îmbunătăţirii parametrilor zonei de cercetare a spaţiului aerian, numărul subunităţilor de radiolocaţie a crescut la 56 şi cel al radarelor la 234, importându-se noi tipuri de tehnică: P-18, PRV-13, P-14, PRV-17, START-1M şi ST-68.  
Structurile de comandă şi învăţământ au evoluat concomitent cu perfecţionarea categoriilor de tehnică de radiolocaţie introduse în exploatare. Astfel, în anul 1960, Şcoala Militară de ofiţeri activi de radiolocaţie,care fusese înfiinţată în anul 1952 la Sibiu, a fost mutată laBraşov unde fiinţează şi astăzi sub o altă formă şi cu un număr mult redus de cursanţi.   
Ca urmare a restructurărilor care au avut loc în întreaga armată în vederea aderării României la NATO, în anul 1998 au fost desfiinţate Brigada 46 Radiotehnică-Ploieşti (înfiinţată în anul 1965) şi Brigada 41 Radiotehnică-Timişoara (înfiinţată în anul 1966). Locul acestor Mari Unităţi a fost luat de Centrele de Radiolocaţie (similar regimente). S-a urmărit astfel creşterea operativităţii, supleţei şi eficienţei actului de decizie, optimizarea fluxului informaţional despre situaţia aeriană şi crearea condiţiilor pentru realizarea sistemului integrat, militar şi civil, de gestionare a spaţiului aerian.
Revenind la realitatea sistemului militar de management al spaţiului nostru aerian, acesta este format din unităţile de radiolocaţie subordonate marilor unităţi de aviaţie şi apărare antiaeriană. Radarele din înzestrarea unităţilor şi subunităţilor de radiolocaţie, care execută cercetarea spaţiului aerian zi şi noapte, sunt dispuse în teren la distanţe variabile de frontiera de stat, pentru a realiza o zonă continuă de cercetare. Problema sensibilă este aceea a parametrilor zonei de cercetare prin radiolocaţie, îndeosebi a limitei inferioare. 
La acestea se adaugă şi o  serie întreagă de probleme tehnice şi de încadrare:
-radarele  sunt în proporţie de peste 90 la sută de producţie sovietică, generaţia anilor 70-80;   
-lipsa pieselor de schimb, îndeosebi a tuburilor electronice speciale (insuficienţa fondurilor face imposibil importul acestora);
-eficienţa relativ scăzută a sistemelor de protecţie la bruiaj activ, de imitaţie sau ochit de radiolocaţie; 
-imposibilitatea asigurării celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrică din lipsă de baterii de acumulatori pentru grupurile electrogene; 
-insuficienţa materialelor de întreţinere şi lichidelor speciale, ceea ce afectează calitatea lucrărilor periodice de întreţinere tehnică  şi fiabilitatea în funcţionare; 
-lipsa de personal specializat, accentuată odată cu aplicarea fără o analiză punctuală a reducerilor forţate de efective.
Ce ar fi de făcut pentru scoaterea radiolocaţiei, armă prin excelenţă tehnică, din această postură de „cenuşăreasă“ a apărării antiaeriene?
Îndrăznim câteva sugestii:  
-importul strictului necesar de tuburi electronice speciale necesare pentru aducerea în parametri a sistemelor de protecţie şi emisie a radarelor existente (un asemenea radar a descoperit „invizibilul“ F-117 în Iugoslavia);
-achiziţionarea sau adaptarea aparaturii de recunoaştere amic-inamic existente pentru radarele de cercetare îndepărtată;  
-prelungirea sursei de funcţionare a radarelor de gamă metrică, stabile în funcţionare şi destul de mobile, care asigură în caz de necesitate coeficientul de suprapunere necesar pentru descoperirea la înălţimi mici; 
-creşterea capacităţii de centralizare şi prelucrare a datelor de supraveghere radar de la sursele primare într-un sistem unic, cu structuri distincte;
-păstrarea în sistemul militar a specialiştilor în exploatarea şi depanarea radarelor, pentru a căror formare sunt necesari 5-10 ani da pregătire şi activitate în domeniu.   
Introducerea în dotarea subunităţilor de radiolocaţie a sistemelor radar moderne 3D cu rază lungă de acţiune (FPS-117) cu rază mică de acţiune (Gap Filler) şi operaţionalizarea ASOC (Centrul de operaţii pentru suveranitate aeriană) au creat bazele modernizării, ale trecerii de la radiolocaţia analogica la cea digitală cu o bună protecţie la toate categoriile de bruiaj, precum şi la posibilitatea lucrului compatibil cu sistemele aviaţiei militare şi civile. 
Ultima achiziţie intrată în înzestrarea trupelor de radiolocaţie este radarul tridimensional FPS-117, de producţie americană. Este un radar care utilizează tehnologii noi şi încorporează sistemul C3I, comanda regimurilor de lucru şi controlul funcţionării aparaturii efectuându-se prin calculator, iar transmiterea informaţiei despre situaţia aeriană se realizează automat către ASOC, de unde se pot comanda regimurile de lucru ale radarului. Ar exista totuşi un amendament: a fost verificat şi i-au fost determinate posibilităţile doar în timp de pace. 
Analizând cu obiectivitate calităţile tehnice ale acestui radar : fiabilitate ridicată, monitorizarea şi izolarea defecţiunilor cu ajutorul calculatorului, condiţii optime de exploatare şi întreţinere, nu trebuie să absolutizăm şi este necesar să arătăm că, în condiţiile de relief ale ţării noastre, radarul FPS-117 nu poate să asigure suficienţa supravegherii spaţiului aerian, iar mobilitatea, în cazul unui eventual conflict, este aproape inexistentă. Tocmai de aceea pentru realizarea unui management eficient, în special în situaţii de criză, este obligatorie completarea supravegherii spaţiului aerian cu radare moderne de observare la joasă înălţime şi cu o mobilitate ridicată.Acest lucru nu este posibil însă în viitorul apropiat.
Se dispune de un Program ASOC (Air Sovereignty Operation Center), rezultat direct al Iniţiativei Spaţiului Aerian Regional(RAI), lansat în anul 1994, la Praga. ASOC-ul este un Centru de Operaţii pentru Suveranitatea Aeriană, centru al apărării pe timp de pace, având capacitatea de a exercita controlul suveranităţii spaţiului aerian naţional prin crearea unei imagini aeriene la nivelul întregii ţări, în timp real. 
Programul ASOC trebuie să constituie prima etapă a misiunii de asigurare a suveranităţii aeriene pe timp de pace, acesta afişând situaţia recunoscută prin integrarea tuturor sistemelor de management al spaţiului aerian (inclusiv Centrul de Control al Traficului Aerian Civil) şi prin cooperarea regională cu sistemele similare care funcţionează în ţările vecine (inclusiv Puncte de Comandă NATO). 
Activitatea conjugată a acestor sisteme trebuie să ducă la:
-actualizarea permanentă a imaginii aeriene integrate;
-însoţirea în coordonate transmise sub o formă consacrată, comună tuturor sistemelor, a aeronavelor care survolează teritoriul naţional;
-identificarea aeronavelor care se realizează, în special, printr-o aparatură standardizată aflată la bordul aeronavelor „amice”;
-intervenţia oportună în cazuri deosebite de abateri de la traiectul programat şi în situaţii de urgenţă;
-distribuţia imaginii aeriene la diferiţi utilizatori. 
La baza realizării şi afişării imaginii aeriene integrate în timp real stă procesarea datelor radar digitale care sunt primite de la radarele de supraveghere a spaţiului aerian, militare sau civile.
Se dispune de radare militare aparţinând mai multor generaţii, achiziţionate în perioada 1970-1995, radare care sunt privite foarte diferit din punct de vedere al eficienţei lor în situaţii de criză sau conflict şi consider că, în cadrul conceptului de management al spaţiului aerian, trebuie regândită contribuţia acestora la realizarea imaginii aeriene. 
Aderarea României la NATO a impus ca procesul de înzestrare cu mijloace radar moderne şi informatizarea conducerii activităţilor specifice să determine adoptarea unor noi structuri coerente şi ierarhizate astfel încât să pună în valoare performanţele tehnicii în cadrul unui sistem de supraveghere a spaţiului aerian integrabil în NATINEADS.  
Experienţa conflictelor recente a demonstrat că în domeniul militar radarele au devenit indispensabile în cadrul apărării antiaeriene  a teritoriului naţional, acestea asigurând descoperirea şi urmărirea avioanelor agresoare, dirijarea aviaţiei de vânătoare şi bombardament, dirijarea rachetelor antiaeriene şi conducerea focului artileriei.
Sunt de apreciat preocupările pentru modernizarea şi achiziţionarea de avioane şi mijloace de foc antiaeriene, care necesită un efort financiar deosebit (şi poate imposibil de făcut) în viitorul apropiat, dar nu trebuie pierdut din vedere faptul că, pentru a fi combătute, mijloacele de atac ale unui eventual agresor trebuie descoperite, urmărite şi transmise la înştiinţare prin RADIOLOCAŢIE.  
Conceptul strategic al capacităţii defensive credibile din Strategia militară a României tratează avertizarea timpurieca o fază importantă a ripostei graduale şi flexibileîn cadrul răspunsului eficient şi adecvat la riscurile generate de mediul de securitate. Pentru ca în cazul unei situaţii de criză sau eventual conflict, eficienţa să fie cea scontată, sunt absolut necesare regândirea şi perfecţionarea, în scurt timp, ale activităţii complexe de management al spaţiului aerian, cu o finanţare direcţionată pe proiecte concrete.
Până la atingerea posibilităţilor financiare care să permită achiziţionarea a noi generaţii de radiolocatoare multifuncţionale cu funcţii de descoperire şi clasificare a ţintelor pentru analiza pericolului de încălcare a suveranităţii spaţiului aerian, precum şi cu funcţiile de urmărire şi iluminare a ţintelorpentru managementul luptei cu folosirea armamentului antiaerian, trebuie să se concenteze atenţia asupra viitorului apropiat, pentru a se vedea de ce se dispune şi ce ar fi de făcut ? 
Analiştii militari care au făcut bilanţul celor 79 de zile şi nopţi de bombardamente asupra Iugoslaviei au tras concluzia că victoria aliaţilor a fost mai mult un eşec, raportat la aşteptările acestora. De ce? Pentru că superavioanele atacatoare au fost obligate să-şi execute misiunile la înălţimi de peste 10.000 m (precizia loviturilor scăzând proporţional) pentru a nu fi atinse de mijloacele de foc dirijate şi conduse prin radiolocaţie, ale sârbilor. De aici, pagube colaterale, bombardarea machetelor de poduri şi a tancurilor gonflabile.  
Un argument în plus la demonstraţia utilităţii unui sistem radar puternic în apărarea antiaeriană îl constituie şi următorul scenariu, posibil  în acest mileniu trei, din lucrarea „Următorul – Ultimul război mondial“ de James Adams: „În Riyadh, Arabia Saudită, conducerea forţelor de apărare naţională era în panică.Sistemul defensiv radar…se oprise. Naţiunea se temea de un atac aerian… şi cumpărase cele mai moderne echipamente pentru a încercui ţara cu radare de avertizare din timp. Dar mai cumpăraseră, fără să ştie, şi câteva mici piese hardware care la un semnal primit de la Washington, scoseseră din uz tot sistemul. Ţara rămăsese lipsită de apărare în faţa unui atac aerian“.
Ce ar fi de făcut?
Întrucât până la introducerea în dotarea armatei noastre a termolocatoarelor, radiolocatoarelor cu aparatură sintetică SAR (Synthetische Aperture Radar) sau a senzorilor tereştri nesupravegheaţi UGS (Unattended Ground Sensors) vom mai avea destul de mult de aşteptat.De aceea se impune o analiză a zonelor de supraveghere la diferite înălţimi (evaluare care în mod cert va evidenţia faptul că la înălţimi mici rămân importante zone insuficient cercetate prin radiolocaţie) şi, ca atare, luarea unor decizii importante privind:
-regândirea şi redimensionare rolului şi compunerii forţelor de supraveghere şi avertizare timpurie, punând accent pe perfecţionarea ASOC-ului, astfel încât să existe convingerea că managementul luptei (avertizarea timpurie, informaţii de cercetare, stare de alarmă, alocare de resurse, situaţia armamentului, rezultatele misiunii) nu va avea de suferit în situaţii de criză sau eventual, de conflict; 
-redefinirea rolului radiolocaţiei militare în exercitarea controlului suveranităţii spaţiului aerian naţional, având în vedere experienţa recentelor conflicte armate şi diferitelor situaţii de criză, precum şi învăţămintele şi concluziile rezultate în urma aplicaţiilor cu ţinte aeriene marcate, experienţă din care am convingerea că specialişti au desprins ideea că este necesară constituirea unei rezerve de radare din generaţia ´80, de game diferite, în stare de funcţionare, care să poată fi utilizate la ordin;  
-redimensionarea unităţilor de radiolocaţie ca entităţi cu un rol foarte important în realizarea zonei de cercetare cu parametrii ceruţi de acţiunea în situaţii de criză sau conflict; în structura acestora se pot prevede şi 3-5 companii mobile de cercetare, fiecare având în înzestrare 1-2 radare mobile de descoperire la joasă înălţime (existente în trupele de radiolocaţie) şi un complet de automatizare (de asemenea mobil). Aceste companii de cercetare prin radiolocaţie, formate şi antrenate corespunzător, s-ar deplasa la ordin în punctul dinainte stabilit (cu logistica şi infrastructura asigurate din timp) într-un timp foarte scurt şi ar asigura coborârea limitei inferioare a zonei de cercetare. Eficienţa? Să ne amintim de  „invizibilul“ doborât în timpul conflictului NATO – Iugoslavia.

          Fragment (care îmi aparţine) din lucrarea „Caracal-file de istorie militară” pe care am publicat-o în anul 2015, împreună cu alţi trei ofiţeri în rezervă.

„O ţară care nu are o armată naţională puternică devine o  casă cu o uşă fără zăvor şi riscă ca pe culoarele Parlamentului său să se plimbe în linişte orice caporal străin.“
 B. P. Haşdeu
Nu poţi merge privind la stele atunci
                                                                             când ai o pietricică în pantof.“  
                                                                             (Proverb chinezesc)

„Doresc dar ca uniforma armatei                                              să fie pururea respectată şi iubită.“
                                                Alexandru Ioan Cuza


„Pentru a lua o decizie politică raţională                                     trebuie să ai o imagine a viitorului.“                                                                    Euripide