joi, 9 februarie 2012
ACTIUNI ALE CONDUCERII SCMD, LA NIVELUL ACTUALULUI GUVERN .
In atentia tuturor membrilor SCMD
Luni, 6 februarie a.c., cu ocazia pichetarii Palatului Cotroceni, SCMD a depus un material de acceptare a dialogului cu conducerea MApN, in baza afirmatiilor in acest sens, facute intr-o emisiune de televiziune, de catre ministrul Apararii Nationale. MApN nu ne-a raspuns si, din nefericire, la acest minister inca nu se contureaza vreo schimbare, fie si numai de optica.
In seara aceleiasi zile de 6 februarie, am contactat telefonic conducerea MAI pentru a anunta inceputul pichetarii de catre SCMD a acestui minister si disponibilitatea noastra la dialog, in conditiile schimbarii conducerii. A doua zi, 7 februarie, in contextul pichetarii, a avut loc o prima runda de negocieri intre o delegatie a SCMD si conducerea acestui minister.
Va prezentam pe larg problemele ridicate de SCMD si intrebarile puse in anexa, viitorului ministru, indiferent cine va fi acesta.
Materialul pentru conducerea MApN este asemanator si va fi prezentat tuturor membrilor SCMD, in conditiile deschiderii negocierilor si cu acest minister.
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) Mircea DOGARU
SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
Comitetul Director
Adresa: Bucuresti, Bd. Poligrafiei, nr. 4, Sector 1, cod postal 013705
E-mail sindicatulmilitarilor@gmail.com Sitehttp://sindicatulcmd.blogspot.com Telefon : 0725562223, Fax : 0318177371
Cont:BRD, Agentia Carol, RO41BRDE441SV79262374410, Cod fiscal:26096263
Nr .
Catre,
MINISTRUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR
prin
Domnul Secretar de Stat, Chestor Principal Lucian Guran
Domnule ministru,
Aparand interesele membrilor sai, proveniti si din MAI, in primul rand pe cale juridica, SCMD va supune atentiei urmatoarele probleme cauzatoare de daune interese pentru fostii lucratori MAI, actualmente membri de sindicat, in scopul solutionarii prin dialog a unora dintre acestea si obtinerii sprijinului conducerii institutiei dvs.in solutionarea la nivel Guvern si Parlament a acelor probleme care depasesc competenta dvs. Drept urmare, solicitam urmatoarele :
1. Sprijinul conducerii institutiei in stoparea asa zisei reforme a MAI, initiata de fostul guvern si soldata cu circa 10.500 disponibilizari in 2011, alte 10.500 fiind prevazute pentru 2012, in conditiile deficitului de cadre si la jandarmi si la IGSU si la Politie. Masura lasa populatia Romaniei fara aparare in fata infractorilor si a situatiilor exceptionale create de dezastrele naturale, echivaland cu un act de subminare a sigurantei nationale.
2. Revenirea asupra disponibilizarilor facute in conditiile nerespectarii legislatiei, mergand de la Codul muncii, pana la Ordinele ministrului nr. 665/2008 si 129/2011, situatie care a intrerupt cariera multor tineri bine pregatiti, in care statul a investit si a generat, pentru institutia dvs., un val de procese care vor merge pana la CEDO.
3. Plata cu prioritate a drepturilor banesti restante, pe 2011, pentru cei disponibilizati si plata integrala a salariilor la zi pentru cei ce vor fi reincadrati, fie prin revenirea asupra zisei « reforme » si anularea pseudo-examenelor inca nedefinite (examene ?, interviuri ?, atestari ?, verificari ?, departajari ?, etc) fie prin hotarari definitive si irevocabile ale instantelor romanesti sau europene.
4. Stoparea politizarii MAI prin practica promovarilor pe « calea indirecta », fapt ce a dus la disponibilizarea exact a profesionistilor reali ai institutiei si trezeste mari nemultumiri indeosebi in randul cadrelor tinere.
5. Respectarea, pe viitor, a « Principiului sperantei legitime », in ceea ce priveste cariera de jandarm, politist, pompier, etc.
6. Incetarea practicii de trecere in rezerva a cadrelor active si functionarilor publici cu statut special, in ziua implinirii varstei de 55 de ani, cand noua legislatie prevede 60 pentru militari si politisti, 65 pentru civili, 63 pentru femei.
7. Scuze publice din partea ministrului Administratiei si Internelor, pentru cei insultati de catre anterioara conducere, cu apelativele « betivi », « incompetenti », « fara sange in instalatii », etc., la disponibilizarea abuziva, adica la scoaterea lor din sistem, fara nici un drept (fara pensie anticipata, fara ajutor de somaj, fara sprijin in reconversia profesionala, etc).
8. Echivalarea specialitatilor dobandite in timpul carierei militare sau de functionar public cu statut special, cu profesii/specialitati din viata civila.
9. Sprijinul institutiei pentru obtinerea abrogarii Legilor 119 si 263/2010 si 165/2011, intrucat lezeaza drepturi de proprietate dobandite legal, conducand la discriminare (prin micsorari de cuantum ale unor pensii aflate in plata) si introduc in jurisprudenta inexistentul principiu al retroactivitatii legii. Probam afirmatia cu peste 800 de hotarari definitive si irevocabile ale Curtilor de Apel, privind stoparea ilegalei recalculari si intoarcerea reclamantilor la decizia initiala de pensie pe Legile 164/2001 si 179/2004. Conform Pilonului II, legislatia europeana prevede pensii separate, prin legi speciale, nu numai pentru magistrati ci si pentru militari si politisti. Solicitam asadar revenirea la natura juridica de pensie militara de stat si redobandirea gradului militar la trecerea in rezerva a cadrelor MAI.
10. Stoparea imediata a actiunii de « revizuire » si, ca un corolar, a « regularizarii », deoarece au ca obiect deciziile de pensie nule de drept emise in plina perioada de suspendare definitiva si executorie a « recalcularii », fapt constatat de Decizia 38 a ICCJ din 7 ianuarie 2011. Atragem atentia ca procesul in sine, de transformare a militarilor in rezerva in « civili pe puncte », nu a tinut cont nici de legislatia financiara, nici de Legea Arhivelor Nationale, fiind, in acelasi timp, o imposibiltate din punct de vedere tehnic si al factorului timp, datorita inexistentei multora dintre datele declarate a fi luate in calcul (documente distruse la 5 ori 10 ani, disparute si nereconstituite, sau cu caracter strict secret, etc).
11. Admiterea tuturor contestatiilor depuse de membrii SCMD la respectivele decizii de «Recalculare/Revizuire/Regularizare», aceste operatiuni cu caracter retroactiv fiind neconstitutionale, neeuropene si impotriva oricaror principii de drept. Pe cale de consecinta, solicitam si …
12. Initierea unui proiect de act normativ pentru revenirea la legile ocupationale 164/2001 si 179/2004, care, ulterior, vor putea fi imbunatatite.
13. Restituirea sau includerea in calculul pensiilor a sumelor obtinute dupa 01.04.2001, in acelasi procentaj si in acelasi cont, drept « contributie individuala la bugetul de stat », in loc de « contributie de pensie suplimentara », actiune care poate fi definita drept infractiune.
14. Impunerea in Guvern a respectarii prevederilor statutelor militarului/politistului privind gratuitatea asistentei medicale si restituirea sumelor abuziv retinute din salarii si pensii prin CASS.
15. Incetarea emiterii unor decizii de pensie cu caracter provizoriu, termenul de « pensie provizorie » neexistand legal.
Anexam prezentului document un set de intrebari punctuale la care va solicitam raspunsul in termenul legal.
Honor et Patria ! Vae victis !
PRESEDINTE,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
ANEXA
Intrebari pe adresa ministrului Administratiei si Internelor
1. Ce măsuri va dispune MAI, respectiv Casa de Pensii Sectorială, când va primi o sentinţă a instanţei, definitivă şi irevocabilă, în care se hotărăşte: -admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată de reclamantul pensionar militar/poliţist;
- anularea deciziei de respingere a contestaţiei introdusă de pensionarul militar/poliţist emisă de Comisia de contestaţii pensii din cadrul MAI;
- anularea deciziei de revizuire a pensiei emisă în baza OUG nr. 1/2011;
- menţinerea în plată a deciziei de pensie în baza căreia pensionarul militar/ poliţist a ieşit la pensie;
- obligarea Casei de Pensii Sectorială a MAI la plata diferenţei dintre suma plătită efectiv în baza deciziei de revizuire a pensiei şi drepturile de pensie stabilite prin decizia cu care pensionarul militar/poliţist a ieşit la pensie.
2. Având în vedere faptul că pensionarul militar/poliţist este obligat prin lege să conteste decizia de pensie în termen de 30 zile de la comunicare, la Comisia de contestaţii pensii din MAI, astfel aceasta va rămâne definitivă, punem întrebarea de ce nu se aplică o măsură cu caracter asemănător şi în cazul în care Comisia de contestaţii pensii a MAI nu răspunde la contestaţie în termenul maxim legal de 45 zile de la primire şi nici la toate solicitările formulate.
Solicităm verificarea tuturor termenelor în care s-a răspuns până în prezent la contestaţiile formulate de pensionarii militari/poliţişti şi să ne comunicaţi persoanele care se fac vinovate de încălcarea legii şi măsurile ce vor fi dispuse împotriva acestora.
Legea nr. 233 din 23 aprilie 2002, pentru aprobarea O.G. nr.27 din 30 ianuarie 2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor (publicată în M.O.nr.296/30 aprilie 2002) prevede la art.8 şi art.9 următoarele:
Art.8 „Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.”
Art.9 „ În situaţia în care aspectele sesizate prin petiţie necesită o cercetare amănunţită conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate prelungi termenul prevăzut la art.8 cu cel mult 15 zile”. Cine a aprobat prelungirea ilegală a termenelor de răspuns şi pe ce motiv? Se incearca atacarea deciziilor in justitie? Greşeală? CINE RĂSPUNDE?
Răspunsurile primite sunt standard, toate contestaţiile fiind respinse. În conţinutul deciziilor emise de Comisiile de contestaţii pensii nu se face referire la nici unul din argumentele personale ale petentului deşi unii au contestat deciziile emise numai în baza calculului pe salariul mediu brut, iar alţii pe baza veniturilor salariale identificate parţial sau total. Comisia nu a citit şi cu atât mai mult nu a analizat cu atenţie fiecare contestaţie în parte, atâta timp cât răspunsurile sunt identice, schimbându-se doar numele şi CNP-ul. Intentie sau greseala? CINE RĂSPUNDE?
În Monitorul Oficial nr. 318 din 09 mai 2011 este publicat Ordinul nr. 1453/M.34/18.769/10.161 din 04.05.2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei Centrale de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice precum şi pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiilor de contestaţii din cadrul MApN, MAI şi SRI , act emis de MAI. La art.3 se prevăd următoarele:” Casa Naţională de Pensii, MApN, MAI, şi SRI vor adopta măsurile privind constituirea, în termen de 15 zile de la data publicării prezentului ordin a Comisie Centrale de Contestaţii şi respectiv a Comisiilor de contestaţii prevăzute la art. 149 alin. (1) din Legea 263/2010” . Altfel spus Comisiile de contestaţii au devenit funcţionale începând cu data de 24 mai 2011. Dar, în art. 150 alin.(2) din Legea nr.263/2010 se prevăd următoarele: „Organizarea, funcţionarea şi structura.....,respectiv a Comisiilor de contestaţii care funcţionează în cadrul MApN, MAI şi SRI se stabilesc prin ordin al......,în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi” Astfel, având în vedere că Legea 263/2011, a fost publicată în M.O. nr. 852 din 20 decembrie 2010, rezultă că aceste Comisii de contestaţie trebuiau să funcţioneze, legal,începând cu 20 ianuarie 2011.
3. În cursul anului 2011 pensionarii militari/poliţişti au trimis adrese, la unităţile în care şi-au desfăşurat activitatea, pentru a li se elibera adeverinţe cu veniturile brute lunare, în baza Legii nr. 16/1996 a Arhivelor Naţionale care prevede: ,,Creatorii de documente sau, după caz, persoanele juridice succesoare ale acestora sunt obligaţi să elibereze, potrivit legii, la cererea persoanelor fizice şi a persoanelor juridice, certificate, copii şi extrase de pe documentele pe care le creează...” şi a Legii nr. 223/2002 care precizează: ,,Certificatele şi adeverinţele eliberate vor conţine, în mod obligatoriu, pe lângă situaţiile sau datele a căror confirmare sau atestare se solicită, şi menţionarea documentului din care rezultă acestea”.
Nu s-a răspuns la nici o cerere conform legilor menţionate mai sus, motiv pentru care pensionarii militari/poliţiştii se află în imposibilitatea verificării corectitudinii datelor din adeverinţele eliberate de unităţile MAI în comparaţie cu statele de plată aflate în arhiva ministerului.
Modul de întocmire a acestor adeverinţe dovedeşte încălcarea flagrantă a prevederilor art. 5 din O.G. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autoritaţile publice si locale, cât şi ale art.125 din H.G. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii 263/2010, prin care se face referire la răspunderea pe care o au angajatorii sau orice alţi deţinători de arhive pe linia legalităţii, exactităţii şi corectitudinii datelor înscrise în adeverinţele pe care le eliberează, în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.
4. Ordonanţa de Urgenţă nr. 1/ 2011, are doar trei anexe, astfel:
- Anexa nr.1 referitoare la cuantumul soldelor de grad şi soldelor de funcţie minime corespunzătoare gradelor militare deţinute;
- Anexa nr. 2 – salariul mediu anual şi minim pe ţară;
- Anexa nr. 3 – referitoare la metodologia de calcul .
Enumerarea acestor anexe şi a conţinutului lor a fost făcută pentru a demonstra faptul că, in conformitate cu art. 8 alin.1 dinMetodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională,” veniturile brute/ nete dupa caz, realizate lunar, utilizate la calculul punctajului lunar, cuprind drepturile salariale şi cele asimilate acestora, încasate de beneficiari conform legislaţiei în vigoare la data acordării lor”. Aceste drepturi sunt enumerate de la punctele a) la g). O.U.G nr.1/2011 face referire numai la pct. a), respectiv: „… retribuţia tarifară lunară/solda lunară/ salariul de bază de încadrare lunar, inclusiv indexări, compensaţii, indemnizaţii de conducere/comandă, salarii, solde de merit şi alte drepturi similare prevăzute de legislaţia in vigoare la acea data”, in timpce la veniturile prevazute la punctele b)–g) nu se face nici o menţiune.
Ar fi fost corect şi imperios necesar ca şi pentru aceste drepturi asimilate să existe precizări privind modul de stabilire şi reconstituire conform legii, în situaţia in care acestea nu se pot identifica, din moment ce aceste drepturi asimilate salariilor sunt prevăzute in metodologia de calcul.
5. Procentul de creştere sau diminuare a pensiei revizuitesuferă modificări şi in ceea ce priveste respectarea anexei nr. 1 la O.U.G. 1/2011 privind modalitatea de utilizare a datelor din anexa nr.1, în sensul că solda corespunzătoare unui grad militar cuprinde mai mulţi coeficienţi de încadrare a funcţiei (exemplu: lt.col de la 3.10 la 3.50), iar la calculul efectiv al pensiei revizuite a fost folosit numai coeficientul minim (respectiv 3.10),dezavantajând cadrele militare care au fost încadrate pe funcţii cu coeficienţi mai mari de 3.10 (până la coefientul maxim de 3.50). În plus, statutul cadrelor militare permitea încadrarea pe o funcţie prevăzută cu un grad superior celui pe care îl avea lamomentul numirii in funcţie. Anexa nr.1 din O.U.G.1/2011 prevede numai cuantumul soldelor de grad şi soldelor de funcţie minime corespunzătoare gradelor militare deţinute. De ce?
6. Cum se va efectua regularizarea pensiilor care au scăzut în mod dramatic în urma acţiunii de revizuire când art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene menţionează că ,,orice persoană are dreptul de a deţine în proprietate, de a folosi, de a dispune şi de a lăsa moştenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal (CEDO recunoscând dreptul la pensie ca reprezentând un bun, arătând că prestaţiile sociale intră sub incidenţa art. 1 din Protocolul nr. 1, independent de natura contributivă sau necontributivă a acestora). Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege şi în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o”.
7. De ce institutia dvs. tergiverseaza nu numai formularea (oricum STAS a) raspunsurilor la contestatii ci si depunerea in instante a intampinarilor si documentelor probatorii, fapt care duce automat la prelungirea excesiva a duratei proceselor si, prin urmare, la marirea prejudiciilor aduse reclamantilor?
8. De ce lucratorii dvs. care raspund contestatiilor (Comisia de contestatii si Casa Sectoriala de Pensii sau de la Directia Generala Juridica) nu respecta legislatia si nu isi asuma raspunderea semnaturii prin precizarea in clar, a numelui, prenumelui si calitatii?
9. Ale cui interese le serveste un ministru al Administratiei si Internelor? Ale unui partid? Ale unui individ, fie el premier sau presedinte? Sau ale lucratorilor institutiei, ale natiunii si statului roman?