joi, 19 aprilie 2012

ASTEPTAM CU INTERES PREVEDERILE CONTINUTE IN CONTRACT .


19.04.2012

Comunicat privind intalnirea reprezentantilor CNSC - USL


In data de 18.04.2012, a avut intalnirea reprezentantilor CNSC – USL, unde s-a decis:

1.    Copresedintii USL vor semna contractul social cu reprezentantii CNSC, in termen de o saptamana. Daca sunt obiectii asupra unor puncte din lista obiectivelor propuse, acestea vor fi discutate cu reprezentantii structurii care le-au propus.
2.    Cadrul contractului va fi pregatit de reprezentantii USL, care vor comunica data, ziua, locul si ora semnarii.
3.    S-a insistat de catre reprezentantii CNSC ca acest contract sa fie semnat cat mai repede, pentru a avea suficient ragaz necesar mobilizarii celor peste 6 milioane de membri cotizanti ai structurilor din CNSC pentru vot.
4.    Dupa semnare, contractul va fi publicat pe site-ul SCMD.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,Col. (r) dr. Mircea DOGARU