marți, 15 mai 2012

COMUNICATUL PRESEDINTELUI SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE .


14.05.2012


In atentia presedintilor BO ale filialelor SCMD


Doamnelor si domnilor colegi,

Va rog sa aveti in atentie urmatoarele aspecte:
  1. CD are o relatie directa cu noul Premier si cu 5 dintre membrii Guvernului.
  2. Actualul Guvern este de tranzitie, prioritatea sa fiind asigurarea desfasurarii corecte a alegerilor printr-o noua lege electorala si o noua lege a referendumului (eventual OUG). Nu are o putere reala, pentru ca nu are o majoritate reala in Parlament. De aceea ii suntem necesari, ca sa castige majoritatea reala in toamna.
  3. Regimul Basescu nu a fost inlaturat, ci doar s-a repliat si acum este in plina ofensiva. Si impotriva USL si impotriva noastra.
  4. Singurele posibilitati admise pentru noul Guvern au fost schimbarea prefectilor, subprefectilor si secretarilor de stat. Practic si Premierul si noii ministri sunt prizonieri in cladirea Guvernului si in cladirile ministerelor, fiind inconjurati de caiafele Basescului, care ii blocheaza, chiar daca aparent fac sluj si dau ochii peste cap, din dragoste fata de noua Putere, care nu e inca Putere. In aceasta situatie, noii ministri fac doar ce pot in actuala etapa de tranzitie. Spre exemplu, au preluat din obiectivele noastre separarea administratiei de interne, inapoierea banilor abuziv retinuti din pensii sau din salarii, fara interventii juridice din partea noastra, amendarea legilor in vigoare, astfel incat sa nu fim loviti pe regularizare de plati retroactive, etc. Un mare castig este punerea in discutie a revenirii la legi ocupationale (speciale) pentru anumite categorii socio-profesionale.
  5. In schimbul acordului (contractului social) cu ei, datoria noastra este sa-i sprijinim, sa contracaram propaganda basesciana extrem de virulenta, sa scoatem lumea la vot, astfel incat in toamana sa castige o majoritate zdrobitoare.
  6. Trebuie sa tinem cont de faptul ca au suficiente probleme ei insisi legate de disfunctiile din alianta si chiar in interiorul partidelor datorita intereselor personale si de grup, meschinariilor inerente traseismului politic. In aceasta situatie, devreme ce exista o lista de obiective pe care au acceptat-o si care include toate obiectivele noastre majore, ar fi inutil sa-i “asasinam” cu cearceafuri de revendicari, care in fond sunt aceleasi si pe care oricum nu au timpul fizic sa le citesca. Riscam doar sa-i facem sa fuga de noi ca de dracu!...
  7. Repetam: suntem in contact zilnic cu cei care conteaza, deci nu e cazul sa fie asaltati cu mii de propuneri individuale de genul:  “Ala eu, ala eu, ala eu” … Chiar ne reproseaza ca-i desconsideram, cerandu-le acelasi lucru de o mie de ori, pe diverse cai, blocandu-le paginile de e-mail si telefoanele, dar cand ne cer sa dam curs propriei noastre propuneri de a numi dintre noi presedinti, vicepresedinti, membri de comisii electorale si a trimite 80-100 de oameni in zona X pentru instructaj, ne miscam mai greu.
Rugamintea este, daca exista in filialele dvs, sau printre aliatii teritoriali, persoane competente, pe care ati dori sa le recomandati pentru diverse functii, de exemplu consilier, expert, etc. in domeniul cutare, pentru ministerul cutare, trimiteti propunerile insotite de CV Secretariatului General al SCMD. Va fi o onoare pentru noi, sa oferim, in continuare, posibilitatea ca prefecti, subprefecti, secretari de stat, consilieri experti, sa fie acceptati dintre membrii SCMD sau aliati ai SCMD. Ceea ce s-a cerut la Alba Iulia si nu s-a primit, trebuie avut, de asemenea in vedere, acum, pentru alegerile din toamna: membri ai sindicatului sau aliati, care sa fie membri ai partidelor din USL si care sa aiba o buna sustinere in teritoriu pentru o eventuala candidatura pe lista partidelor lor, la generale! 

De asemenea, centralizam toate propunerile de indreptare a unor masuri acum, pana la alegerile generale, in situatii care tin de competenta ministrilor in cauza. De exemplu, n-o sa-i putem cere acum ministrului Apararii inlocuirea dnei Lupu (si pedepsirea ei) cu favoritul dvs. dl. Y, dar putem sa-i solicitam modificarea acelor ordine ale ministrilor anteriori care ne impiedica sa ne desfasuram activitatea normal, ca rezervisti, ba chiar ne discrimineaza ca rezervisti (accesul la caminele de garnizoana, la hotelurile militare, la cercurile militare, etc. Avem déjà oferte extrem de serioase de la colegi extrem de seriosi, experti in domeniile care ne intereseaza, juridic si financiar, de a lucra in aceasta perioada gratis, pe post de consilieri, conform obiectivelor contractului social, pentru remedierea haosului juridic si financiar in care masurile incapatanate ale ministrilor precedenti ne-au aruncat. Propuneri extrem de binevenite am primit pana acum de la membrii SCMD din Iasi si de la Pitesti.

Numai impreuna, organizat, negociat, acolo unde se cunosc toate amanuntele si s-au stabilit relatiile directe, putem obtine maximum posibil in aceasta scurta perioada in care si adversarul va face tot ceea ce poate pentru a discredita si USL-ul si pe noi.

 Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) Mircea DOGARU