marți, 4 septembrie 2012

FELICITARI DOMNULE SENATOR GHISE .


Senatorul Ioan Ghise la pichetul SCMD, 03.09.2012

Luni, 3 septembrie, in acord cu domnul senator Ioan Ghise, SCMD a organizat pichetarea Palatului Cotroceni, la Monumentul Leu, intre orele 17.00-19.00.  La ora 18.10, coloana celor care zilnic protesteaza in jurul Palatului s-a oprit la monument iar dl. senator a prezentat doua documente, care, votate in unanimitate si semnate de catre cei prezenti, au fost introduse astazi in Parlament, in vederea dezbaterii in cele doua Camere.
Va prezentam mai jos textul celor doua documente.

Presedintele SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Noi, cetăţeni români, participanţi la Referendumul din 29 iulie 2012, şi initiatori ai plimbării democratice în jurul Palatului Cotroceni, facem cunoscută public

DECLARAŢIA  de la COTROCENI

La Referendumul pentru demiterea preşedintelui României au participat peste 8,5 milioane de cetăţeni care şi-au exprimat liber şi constituţional dreptul de a vota.
Voinţa poporului se exprimă prin vot şi reprezintă valoarea suveranităţii, astfel cum este consacrată şi de prevederea art. 21 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului:
Voinţa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat;”, ceea ce ne obligă să

SOLICITĂM
PARLAMENTULUI ROMÂNIEI:

1.                Să respecte supremația Constituței, obligativitate imperativă menționată în legea fundamentală a României la art. 3 alin 5 și, pe cale de consecinţă, respectarea dispozițiilor constituționale cu privire la referendum,  dispoziții ce nu impun în cuprinsul lor ”cvorumul” ca o condiție de valabilitate a referendumului.
2.                Să constate că rezultatul Referendumului a fost favorabil demiterii lui Trăian Băsescu din funcţia de preşedinte al României, cu votul a peste 87% din numărul total al participanţilor la referendum.
3.                Să constate că, urmare a declarării de către CCR a referendumului din 29 iulie 2012 ca NEFIIND VALABIL, Trăian Băsescu continuă să se afle în situaţia de PREŞEDINTE SUSPENDAT, conform Hotarârii nr. 33/2012 a Parlamentului, astfel că,
In mod NECONSTITUŢIONAL si ILEGAL, prin aplicarea Hotărârii nr. 6/2012 a Curţii Constituţionale, urmare a publicării acesteia în Monitorul Oficial, Trăian Băsescu, cu ajutorul unor ofiţeri SPP au ocupat Palatul Cotroceni, unde se află sediul Administraţiei Preşedinţiale a României şi s-a intitulat Preşedinte al României, fapt care conduce la anularea principiilor

STATULUI DE DREPT DEMOCRAT.

Această gravă situaţie trebuie înlăturată de Parlamentul României, ca garant al suveranităţii poporului, prin:
1.    Finalizarea Referendumului pentru demiterea presedintelui Romaniei, conform prevederilor art. 3 din Hotararea nr. 34/2012 a Parlamentului, în raport cu  pct. 3 din Dispozitivul Hotărârii nr. 6/2012 a Curtii Constitutionale.
2.    Parlamentul trebuie să constate că potrivit art. 147 alin. (4) raporta la art. 147 alin. (1) din Constituţie, NUMAI Deciziile CCR privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor din legi, ordonanţe şi regulamente ale Parlamentului se publică în Monitorul Oficial şi sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, NU şi hotărârile CCR, ele fiind doar acte în constatare.
3.    Parlamentul este obligat să constate şi să respecte dispoziţiile constituţionale, care, neimpunând în cuprinsul lor ”cvorumul” ca o condiție de valabilitate a referendumului, nu permit Curţii Constituţionale  să aprecieze valabilitatea sau nevalabilitatea vreunui referendumul, ci doar să confirme rezultatele acestuia.
4.    Parlamentul să constate că trebuie VALIDAT rezultatul Referendumului conform procesului-verbal al BEC, în sensul că Trăian Băsescu a fost DEMIS DIN FUNCŢIA DE PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI prin voinţa a 7 400 000 de cetăţeni români dintrei cei 
8 500 000 de cetăţeni care au participat la referendum, ceea ce reprezintă 87% din total de participanţi. 

SOLICITĂM Parlamentului României, în considerentele obligaţiei constituţionale de garantare a statului de drept şi in calitate de unic organ reprezentativ suprem al poporului roman, suveran, să constate că hotărârea CCR nr. 6/2012 a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor constituţionale prevăzute la art. 146 lit. ) şi 147
şi, pe cale de consecinţă, să împlinească, prin decizia sa, voinţa poporului exprimată la referendumul din 29 iulie 2012, constatând că Traian Băsescu a fost demis din funcţia de  preşedinte al României.


Bucureşti, 2 septembrie 2012

Autori: Ioan Ghise, senator şi Ion Ciochină, jurist

 
SOLICITARE CATRE PARLAMETUL ROMANIEI

Noi, cetatenii romani, adunati azi, aici, la Cotroceni, langa statuia LEU,

Constatam ca :

1.              Referendumul pentru demiterea presedintelui Romaniei a fost initiat prin vointa politica a parlamentarilor alesi de romani.
2.              Poporul roman l-a demis prin referendumul din 29 iulie 2012 pe domnul Traian Basescu din functia de presedinte al Romaniei;
3.              Curtea Constitutionala a Romaniei prin hotararea a sase judecatori( dintre care patru numiti de Basescu) a incalcat vointa a 7,5 milioane de romani in mod abuziv, neconstitutional si nelegal.
4.              Traian Basescu desi este suspendat, exercita, functia de presedinte al Romaniei, in mod ilegal si incalcand vointa poporului prin abuzurile de drept din Hotararea nr.6/2012 a Curtii Constitutionale.

Noi, participantii la aceasta adunare populara SOLICITAM Parlamentului Romaniei,  urmatoarele:
1.  sa continue actiunea inceputa prin suspendarea presedintelui,
2.  sa nu se dezica de aceasta actiune dupa referendum,
3.  sa sustina in continuare aceasta cale prin vointa sa politica,
4.  sa implineasca prin decizia sa vointa poporului exprimata la referendum pentru a constata ca fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu a fost demis de catre poporul roman.

Imputernicim delegatia noastra, formata din

·      Ioan Ghise, senator
·      Ion Ciochina, jurist
·      Dogaru Mircea, istoric

sa prezinte Parlamentului prezenta solicitare.

Bucuresti, 2 septembrie 2012