vineri, 13 iunie 2014
SERVITI PRODUSELE REGIMULUI ILIESCU!
Andrei Pleşu îl desfiinţează pe Ponta.
E mai razna decât ne-am închipui.
A
devenit un campion al inadecvării, al bramburelii comportamentale.
Zice
„fascist”, dar nu ştie exact despre ce e vorba.
Zice
„război” şi râde.
Îi
încondeiază pe Patapievici şi Mihăieş, fără să aibă nici cea mai mică idee
despre ce-au făcut şi ce au scris.
Domnul
prim-ministru - se vede cu ochiul liber - n-a citit prea pofticios în viaţa
lui.
Marea
lui performanţă e că, fără să fi citit decât niţeluş şi fără să fi scris nimic,
a căpătat titlul de doctor.
E Che-Guevarist, dar (ca şi dl. Mazăre, impozantul său amic), nu ştie cine
e, de fapt, Che Guevara.
E
supărat pe „anti-români”, dar nu realizează că tinde să devină o dezonorantă
caricatură a ţării pe care se străduieşte, stângaci, să o reprezinte. Într-o
ţară normală, într-o ţară care n-ar fi luat-o razna, dl. Ponta ar fi rămas, în
cel mai bun caz, până la adânci bătrâneţi, preşedintele tineretului socialist
din frumosul sat Ghizdăveşti. Dar a ajuns şef al întregului popor. Şi se
identifică sincer cu acest trist accident.
E
băşcălios când trebuie să fie sobru, sau măcar bine crescut, e burzuluit şi
autoritar când ar fi de preferat un pic de umor.
În
principiu, „a o lua razna” nu îngăduie grade de comparaţie. Dar dl. Ponta e dincolo
de gramatică. E „mai razna” decât ne-am fi putut închipui. E foarte razna.
Am putea însă, dacă-l votăm, să ajungem chiar mai razna
decât el!", scrie Andrei Pleșu, în