marți, 23 decembrie 2014

AMENDAMENTUL PRINCIPAL LA SCRISOARE, SE CONSTITUIE IN EFORTUL FARA PRECEDENT AL MEMBRILOR SCMD SI ANCMRR PITESTI, CURTEA DE ARGES SI CAMPULUNG MUSCEL, PENTRU APARAREA STATULUI DE DREPT!




marți, 23 decembrie 2014


Abuz al justitiei romane impotriva SCMD. Scrisoare deschisa a presedintelui SCMD.


Astazi, 23.12.2014, presedintele SCMD a trimis scrisoarea de mai jos:

  1. Secretarului General al Aliantei Nord Atlantice, Dl. Jens Stoltenberg
  2. Presedintelui Romaniei, Dl. Klaus Werner Iohannis
  3. Primului Ministru al Romaniei, Dl. Victor Ponta
  4. Presedintelui Senatului Romaniei, Dl. Calin Popescu Tariceanu
  5. Presedintelui Camerei Deputatilor, Dl. Valeriu Zgonea
  6. Ministrului Justitiei, Dl. Robert Cazanciuc
  7. Presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Dl. Adrian Bordea



             <<În calitatea pe care o am de președinte al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) – organizație constituită legal în baza Sentinței Civile nr. 83/2009 a Judecătoriei Sectorului 1 București, dată în dosarul nr. 26479/299/2009 – mă văd obligat să vă informez despre un fapt scandalos și deosebit de grav de încercare a îngrădirii dreptului constituțional  privind accesul liber la justiție, a mai multor membri ai sindicatului nostru, prin obligarea acestora la plata unor amenzi judiciare în cadrul unor procese civile, în condițiile în care Constituția României – la art. 21 – prevede că: Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime”.

Prin Legea nr. 119/2010, regimul antinațional Băsescu-Boc   a desființat pensiile de serviciu (CCR i-a salvat pe magistrați, pe o motivație care se aplică însă perfect și militarilor) și le-a transformat retroactiv în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, privind sistemul de pensii publice, pe baza principiului contributivității, principiu de care pe timpul activității lor  militarii nu au fost legați. Prin normele metodologice subsidiare legii, Guvernul României a stabilit modul de recalculare a pensiilor foste militare (H.G. nr. 735/2010 - suspendată în același an, definitiv, de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe o acțiune a SCMD), ulterior de revizuire (O.U.G. nr. 1/2011). Prin ambele norme metodologice Guvernul a încălcat, în privința militarilor și polițiștilor, prevederile art. 180, alin. (7) din Legea nr. 19/2000, în vigoare la acea dată, cu privire la menținerea în plată a cuantumului celui mai avantajos. Menționez că acest principiu al drepturilor câștigate a fost preluat de Legea nr. 263/2010, privind sistemul public de pensii, acum în vigoare, în dispozițiile art. 169, alin. (5).

            Puși în fața acestei discriminări, pensionarii militari au deschis mii de acțiuni în justiție, contestând atât deciziile de ”recalculare”, cât mai ales deciziile de ”revizuire” (acestea depășind numărul de 10 în cazul unor colegi!) în încercarea de a-și redobândi drepturile abuziv încălcate de guvern. În etapa recalculării, sute de colegi au avut câștig de cauză în instanță, dar hotărârile definitive și irevocabile nu au fost puse în executare deoarece Guvernul a redefinit procesul în revizuire și a re-emis H.G. nr. 735/2010 sub forma O.U.G. nr. 1/2011. Sute de procese pe revizuire mai sunt încă în instanțele de judecată. În multe dintre ele se mai obțin decizii favorabile (cu titul de exemplu: dosarele nr. 49/30/2011, 5426/114/2011, 2632/109/2012, 7618/109/2013). Redau soluția pe scurt din ultimul dosar menționat: ”Admite contestaţia. Anulează decizia de revizuire nr. 54264/17.05.2013 emisa de către Casa de Pensii Sectoriala a Ministerului Apărării Naţionale. Pentru perioada decembrie 2011-01.10.2013 menţine in plata pensia de serviciu a contestatorului, emisa in baza Legii 164/2001, modificata si completata. Obliga intimata sa plătească contestatorului diferenţele de drepturi de pensie pentru perioada decembrie 2011-01.10.2013, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi la care sa se adauge dobânda legala. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusa la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţa publică azi, 01.07.2014, la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale. Document: Hotarâre  1373/2014  01.07.2014

            În iulie 2013, Parlamentul României adoptă Legea nr. 241/2013, prin care pensionarii militari, cărora li s-a revizuit în minus  pensia, au fost repuși în plată, începând cu luna octombrie 2013, la nivelul pensiei din dec. 2010, cu înghețarea cuantumului pe un număr variabil de ani - art. 1, alin. (4). În art. 2 din lege, sub o formulare oarecum confuză, legiuitorul prevedea posibilitatea recuperării unor sume de bani rezultând din diferențe de cuantum a pensiilor. Ulterior, prin Legea nr. 125/2014, privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii (pentru pensionarii ”civili”), art. 2, favorabil pensionarilor militari, din Legea nr. 241/2013 a fost în mod ciudat abrogat.

           În tot acest context, sute de pensionari s-au adresat din nou instanțelor de judecată, în încercarea de a-si recuprera sumele reținute abuziv timp de 21 de luni, în anii 2012-2013. Soluțiile date de instanțele de judecată cunosc o gamă diversă, dar una dintre ele se ”remarcă” în mod cu totul deosebit, cea pronunțată de d-na judecător VASILE-CRISTEA MIRELA-SIMONA, de la Tribunalul București, după cum urmează (citez din dispozitivul S.C. nr. 9110/03.10.14, dată în dos. nr.1673/3/2014):”Așa cum s-a menționat anterior, dispozițiile legale aplicabile în cazul de față sunt clare și nu lasă loc de interpretare, drepturile reclamantului nu au fost încălcate, cum simpla nemulțumire a acestuia cu privire la măsurile luate de guvernul BOC nu poate fi temei al acțiunii, și cum pentru soluționarea nemulțumirii exprimată prin acțiune în justiție statul a alocat fonduri materiale și financiare care în speță au fost pierdute în loc să fie folosite pentru rezolvarea unei probleme reale, instanța apreciază că cererea este formulată cu rea credință și evident nefondată, motiv pentru care va aplica reclamantului amenda judiciară prevăzută de art. 187 C. proc.civ., în cuantum de 1000 lei.”

           Lăsând la o parte considerațiile de natură politică referitoare la guvernul BOC și modul de folosire a resurselor materiale și financiare, la care un magistrat independent nu are a se referi, întrucât JUSTIȚIA nu se înfăptuiește în funcție de acestea, nu putem să nu observăm reaua credință a magistratului în îndeplinirea atribuțiilor profesionale și intenția sa clara de a intimida justițiabilii care își caută dreptatea la o instanță de judecată. Mai mult, prin soluția data, consider că doamna judecător a făcut în mod clar un atac serios, din rațiuni politice, la adresa drepturilor fundamentale ale omului, accesul liber, neintimidat, la justiție fiind printre acestea. Prin amenzile aplicate atât contestatorilor cât și SCMD ca organizație în dosarele ”judecate” (de exemplu nr. 984/3/2014, 1245, 1673, 4983,9395), d-na judecător vizează inclusiv destabilizarea funcționării  normale a sindicatului, aspect de asemenea de neacceptat!

            Pentru informații mai detaliate despre situația unei părți însemnate  a pensionarilor militari, vă anexăm două materiale cu caracter documentar.>>
  
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU


scurt comentariu ;

Vedeti de ce suntem umiliti? 
Situatia Detasamentului Rezervistilor  din ARGES, este cunoscuta si nu necesita un nou spatiu de publicare; Are mare extindere in toate spatiile de dialog si interventie cetateneasca, la nivelul tuturor institutiilor abilitate , inclusiv al unor senatori si deputati;
Este insa absurd sa ai la indemana un astfel de instrument si sa NU ai deschidere absoluta, in propagarea evenimentelor , sa NU ai acces la emisiunile TVR, sponzorizata din bani publici si mai mult,  chiar din prima zi de mandat, sa NU aduci la cunostinta Comandantului Suprem al Armatei, ABUZURILE unor functionari din MAp.N., construite si directionate cu rea credinta ,impotriva rezervistilor militari. Este de NOTORIETATE ca Filiala Pitesti ANCMRR si SCMD, Executa Silit prin autoritatile specializate ale statului, ministerul Apararii, pentru NEpunerea in executare a Sentintelor Civile definitive si irevocabile, reprezentand TITLURI EXECUTORII, in procesul de recalculare a pensiilor militare!  Acesta este UN PROCES UNIC, ISTORIC si faptul ca s-a ajuns aici, demonstreaza coruptia si slabiciunile structurilor acestui minister si nu numai! Ele sunt dezvaluite acum, dar NU au amplitudinea necesara si se vor blocate. NICIODATA ! Mai mult, vor urma ACTIUNILE PENALE ! 
Nimic, absolut nimic NU justifica, atitudinea BOC/SCMD, in luarea unor masuri , chiar de tehnica teoretica, pentru a expune succint, istoricul LUPTEI in justitie al unei filiale, fie EA cat de mare sau mica, dar PARTE integranta a SCMD, exemplu - Filiala Pitesti s.a.;
Se pare ca atitudinea noastra, a conducerii Filialei Pitesti, avand la baza TOATE argumentele si Probatoriu Indubitabil , pentru a da RIPOSTA hotarata  statului, sub sanctiunile legi civile si penale, pentru incalcarea drepturilor noastre, de cetateni in primul rand,  NU este in consens cu ceea ce vrea LIDERUL SCMD si colaboratorii sai!
Faptul ca in PREMIERA MONDIALA , un minister al Apararii prin reprezentantii sai, girati de un ministru fara autoritate profesionala si morala, LUPTA cu toate fortele,intr-un mod incalificabil, josnic, compromitator, impotriva drepturilor patrimoniale si militare ale rezervistilor militari, TREBUIA sa constituie TINTA PRINCIPALA a actiunilor SCMD si ANCMRR! Sigur, miza este  pensia militara de serviciu..., dar in al cui serviciu este armata domnilor? Al companiilor private? Sau al poporului roman?
domnilor din ANCMRR , SCMD, alte Ligi, Asociatii Militare, etc...,CONVERGENTA actiunilor noastre depinde de UNITATEA noastra ! 
Vom reveni si NE vom reveni prin actiuni concrete ! Vom relua de la capat filmul, dar va asigur ca nu DEGEABA cum spunea actorul Tudor Gheorghe aseara la Sala Palatului! Cine a fost la acest CONCERT, NU a fost degeaba!
Sa ne concentram atentia, in linistea si pacea Nasterii Mantuitorului Nostru , iar Sf.Sarbatori Crestine 2015 sa va BINECUVANTEZE!

 CRACIUN FERICIT!
LA MULTI ANI !

Presedintele Filialei Arges SCMD ,
Membru Fondator al Filialei ANCMRR Vlad TEPES Pitesti-  Victor Popescu


luni, 22 decembrie 2014

2015 - SUCCES DNA ! LA MULTI ANI !

EXCLUSIV! Schema Fraudei EADS. Manevrele lui Oprea, mita lui Nica, vedeţi cine a negociat cu Lagardere, frăţia Ţiriac-Zetche-Zoller

 ( preluare )

O ştire AFP a făcut înconjurul lumii: Procurorii Parchetului din Munchen au percheziţionat filiale ale Grupului „Airbus Defence and Space” - numele sub care s-a reorganizat EADS. De ce? Magistraţii nemţi au informaţii că s-ar fi comis acte de corupţie în România şi Arabia Saudită. Ce sume ar fi fost fraudate? Circa 3 miliarde de euro, în afaceri cu echipamente şi servicii care garantează securitatea frontierelor. Unde au descins procurorii? În sediile filialei germane „Airbus Defence and Space”. Percheziţiile au avut loc în localităţile germane Ottobrunn, Unterschleissheim, Ingolstadt, Ulm şi Friedrichshafen. Vă reamintim că „Airbus Defence and Space” a fost creată la începutul anului 2014, prin comasarea a trei foste divizii EADS, iar Parchetul examinează transferuri de bani suspecte, de mai multe sute de milioane de euro. Cotidianul naţional PUTEREA publică, în exclusivitate, Schema Fraudei EADS. Vom arăta ce sume au încasat drept mită miniştrii, ce ilegalităţi comite Oprea, ce personaje au negociat în Franţa cu Arnaud Lagardere, cum şi-a cimentat prietenia Ion Ţiriac cu Dieter Zetche - actualul şef al Daimler - şi cu Stefan Zoller, ex-CEO EADS etc. Schema Fraudei EADS o găsiţi la finalul textului în format PDF.
Săgeţile fraudei
Pentru a înţelege schema fraudei, trebuie să urmăriţi săgeţile în următoarea ordine: începeţi cu cele roşii, continuaţi cu negrele şi finalizaţi studiul cu cele violet! Veţi observa mai lesne ce personaje din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi din vârful EADS au pus bazele unui contract care a generat o fraudă estimată, primar, la 60 de milioane de euro şi cercetată penal de procurorii din Germania şi România. Deja un individ important din schemă, Stefan Zoller, ex-CEO EADS Germania, a fost pus sub acuzaţie de anchetatorii nemţi - escrocherii în Arabia Saudită.
Practic, săgeţile roşii ne arată relaţia contractuală dintre companii. De asemenea, ne precizează ce miniştri s-au aflat la şefia MAI, ce decizii au luat ei şi care a fost mobilul unor acţiuni ilegale în contractul EADS.
Săgeţile negre ne prezintă relaţiile interumane, de prietenie, de corupţie şi mită. Mai mult, săgeţile negre scot în evidenţă o realitate crudă: nu se poate frauda statul cu sume foarte mari, de milioane de euro, dacă escrocii nu fac parte dintr-o „mulţime” de tip crimă organizată, în care cei mai marcanţi membri sunt... miniştrii!
Săgeţile violet arată drumul banilor fraudaţi. MAI a plătit în mai multe tranşe, către EADS, sute de milioane de euro. Se estimează că 60 de milioane de euro au fost deturnaţi prin intermediul unor firme în buzunarele unor miniştri şi ale unor escroci ce se autointitulează „oameni de afaceri”. Vorbim aici de Filiera Ion Ţiriac şi Reţeaua Claudiu Florică.
Urmează informaţii 100% adevărate
În această secţiune vă ofer informaţii obţinute din mai multe surse, din documente oficiale şi din comunicatele DNA şi ale procurorilor germani. Vă invit să urmărim săgeţile roşii.
Ordinul către Zaharia
În urmă cu 10 ani, Executivul Adrian Năstase a luat decizia să securizeze graniţele şi să ofere, fără licitaţie, acest contract societăţii germano-franceze EADS. Ioan Rus, ministrul MAI la acea vreme, a dat ordin trupei de generali conduse de Toma Zaharia să negocieze un contract cu şefii EADS, în anumiţi termeni care, în final, au dus la fraudarea banului public.
Pentru a da o notă de legalitate, MAI a cerut „producerea” unui studiu de fezabilitate. Studiul a fost întocmit de firma BEARING POINT, în câteva zile, prin compilaţia altora existente la MAI. A doua zi, după ce a depus studiul de fezabilitate, BEARING POINT a primit pentru serviciul său 400.000 de euro!
Următorul pas a fost semnarea contractului, în august 2004. Din partea firmei româneşti a semnat, în baza unui ordin de ministru dat de Marian Săniuţă, generalul Toma Zaharia, iar din partea EADS, Rainer Hertrich. Au participat la eveniment cancelarul german Gerhard Schroder şi premierul Adrian Năstase. Valoarea contractului s-a cifrat la circa 650 de milioane de euro.
Capitolul Blaga
În 2005 a venit ministru la MAI pedelistul Vasile Blaga, care are relaţii extraodinar de bune cu Ion Ţiriac de pe vremea când „Buldogul” era şeful vămilor din România şi „Mustaţă” importa maşini nemţeşti. În timpul mandatului, Blaga a făcut o plângere penală în care incrimina anumite condiţii stipulate în contract şi îi acuza de ilegalităţi pe semnatarii contractului. Plângerea sa a primit NUP. Totuşi, Vasile Blaga a diminuat valoarea contractului, aduncându-l la 524 de milioane de euro. Apare întrebarea: Care a fost mobilul lui Blaga să facă plângere penală şi să reducă valoarea contractului că doar nu a devenit, brusc, apărătorul banului public? Răspunsul, la secţiunea informaţii năucitoare!
Binomul Dan Nica-Şerban Nicolae
Din 2005 până în 2009 s-au succedat la şefia MAI Cristian David, Gabriel Oprea, Liviu Dragnea şi Dan Nica. Ministrul Dan Nica a fost cel care a rectificat contractul, ridicând suma la 750 de milioane de euro în 2009. Lângă Nica a stat drepţi la corupţie Şerban Nicolae, care era secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor. De fapt, Şerban Nicolae a parafat suplimentarea contractului nu cu 300 de milioane de euro cum l-a acuzat “pe faţă” cu subiect şi predicat Elena Udrea în 2009, ci cu „doar” 200 de milioane de euro. Despre mobilul lui Şerban Nicolae citiţi în secţiunea informaţii năucitoare! Vă mai spunem că începând cu 2004 şi până în prezent, MAI a plătit circa 405 milioane de euro din contractul cu EADS.
Informaţii care ne luminează
În această secţiune vă ofer informaţii obţinute din mai multe surse şi din documente oficiale. Vom vedea cum relaţiile cimentate după ani buni de afaceri oneroase duc la jefuirea banului public. Vom vedea cum Filiera Ion Ţiriac a pus la cale o afacere de sute de milioane de euro. Din această afacere proastă pentru România, gaşca lui „Mustaţă” a obţinut un profit ilegal de peste 15 milioane de euro. Să urmărim săgeţile negre!
Filiera Ion Ţiriac
Ion Ţiriac este liantul care a unit miniştrii români cu afaceriştii germani şi francezi. La acea dată, Ţiriac făcea afaceri cu ministrul Ioan Rus: comerţ cu automobile. De asemenea, pe Ţiriac îl leagă de Dieter Zetche, actualul CEO Daimler Chrysler, o prietenie cimentată în România încă din anii ’90, graţie autoturismelor produse de nemţi. Mai precis, „Mustaţă” a obţinut condiţii foarte avantajoase, prin intermediul lui Zetche - şeful de vânzări la Daimler la acea vreme -, să comercializeze automobile Mercedes în România, adică să deschidă o piaţă nouă.
În vara primilor ani de democraţie, pe strada Kalinin, actuala Mircea Eliade, în dreptul casei închiriate de Ion Ţiriac de la stat, la preţ de nimic, zeci de remorci încărcate cu 6-8 Mercedesuri staţionau pentru scurte perioade de timp. Sutele de autoturisme nu au fost vândute niciodată în România. Ele au fost trimise de Ţiriac în ţările arabe, pe pieţe emergente. Motivul? Diferenţa dintre preţul de achiziţie preferenţial şi cel de vânzare normal pe o piaţă emergentă depăşea jumătate din valoarea unei maşini. Unde au ajuns aceşti „bani frumoşi”? La Ţiriac şi Zetche. Apoi, Ion Ţiriac a mai dat un tun automobilistic: deşi nu întrunea condiţiile vitale, firma lui a achiziţioant de la Daimler, graţie aceluiaşi Zetche, autobuze pe care le-a vândut la… RATB. Povestea cu „uite aerul, nu-i aerul condiţionat în autobuze” o ştie toată lumea! Banii s-au plătit conform contractului, pentru autobuze dotate cu aer condiţionat! Au mai fost şi alte afaceri din care binomul Ţiriac-Zetche a obţinut sume mari de bani în detrimentul companiei Daimler şi a statelor german şi român.
Prin intermediul lui Zetche, Ţiriac l-a cooptat în filiera lui pe Cancelarul german Gerhard Schroder şi pe Stefan Zoller, CEO EADS Germania până în 2012.
Ion Ţiriac a avut realţii foarte bune şi cu fondatorul concernului francez LAGARDERE SCA, Jean-Luc Lagardere. Începând cu 2003, „Mustaţă” „serveşte” o lungă şi prosperă relaţie economică cu Arnaud Lagardere, fiul lui Jean-Luc şi urmaşul la tronul LAGARDERE SCA. În urmă cu câţiva ani, Arnaud Lagardere a fost la un pas de a intra în faliment.
Grupul LAGARDERE SCA împreună cu Fundaţia Secolul XXI, unde a fost preşedinte Victor Ponta, au deţinut în co-proprietate postul Radio XXI. Ion Ţiriac a fost destul de dibaci încât să-l bage pe gât lui Lagardere pe promiţătorul tânăr politician Victor Ponta.
Udrea şi Urdăreanu, în Franţa
Într-o anumită dată, într-un anumit an, în povestea EADS, Arnaud Lagardere a fost solicitat să aibă o întâlnire de taină, în Franţa, cu Elena Udrea şi Tiberiu Urdăreanu, patronul UTI. De ce oare? O să ne spună DNA când o să fie nevoie! Sau Vasile Blaga când o să aibă degetele băgate în tocul uşilor!
Informaţii năucitoare
Aceasta este secţiunea care va da mari dureri de cap actorilor principali ai escrocheriei EADS. Informaţiile sunt obţinute din una sau mai multe surse. Aici facem vorbire de acţiuni care confirmă faptul că aleşii poporului s-au rupt de mult de realitatea înconjurătoare, s-au considerat intangibili, imposibil de prins cu mânţa-n sac. Să urmărim aceleaşi săgeţi negre!
Mobilul lui Blaga
În 2005, Vasile Blaga le-a propus şefilor EADS să achiziţioneze echipamente în valoare de 60 de milioane de euro de la STS. De unde proveneau aceste echipamente? STS, prin intermediul lui Marcel Opriş - sprijinit de Traian Băsescu -, a cumpărat de 60 de milioane de euro echipamente ce s-au dovedit imposibil de folosit. La propunerea preşedintelui Traian Băsescu, pentru a scăpa de această piatră de moară, Vasile Blaga a încercat să vândă către EADS respectivele echipamente. Deşi acolitul său Ion Ţiriac a făcut lobby intens pe lângă Zetche şi Lagardere, afacerea a picat, deoarece echipamentele STS nu erau compatibile cu sistemul folosit de EADS. Acum poate înţelegeţi mai bine marea prietenie dintre Băsescu şi Opriş şi uriaşa nervozitate afişată în ultimul an de Blaga faţă de preşedinte. În fine, o informaţie demnă de Codul penal: Se afirmă în media că Vasile Blaga a luat mită 9 milioane de euro şi nu 16 milioane, cum s-a mai spus în alte produse media. Pentru a se pune la adăpost, Vasile Blaga a spus tot ce ştie la DNA despre afacerea EADS şi Filiera Ion Ţiriac.
Oprea e orbit de ură
Din cauză că Ioan Rus s-a opus vehement ca liderul UNPR Gabriel Oprea să ajungă şeful SRI, între cei doi s-a născut o duşmănie crâncenă. Ministrul Oprea a dat ordin ca anumite documente deţinute de MAI în afacerea COMICEX-EADS, considerate a fi în exemplar unic, să fie distruse şi înlocuite cu altele, care îl „afundă” spre „beci” pe Ioan Rus, iar pe el îl disculpă. Din nefericire pentru generalul Oprea, documentele originale au fost copiate şi depozitate într-un anumit fişet - DGIPI ştie! Oare Virgil „Vulpea” Ardelean ştie care este fişetul?
Nicu NIRO vs George Maior
Acelaşi ministru al MAI, Gabriel Oprea, este prieten de afaceri cu Nicu NIRO, alias Dumitru Nicolae. Când a fost chemat la DNA, Nicu NIRO a dat fuga la Oprea. Gabriel l-a asigurat că nu i se va întâmpla nimic, că va fi doar o convocare de ochii lumii şi că poate să meargă liniştit, nu va fi reţinut. Numai că năzdrăvanii procurori DNA l-au băgat într-un interogatoriu prelungit pe Dumitru Nicolae, iar judecătorii au aprobat arestarea!!!
Ei bine, valoarea informaţiei noastre este colosală: lui Nicu NIRO i s-a promis clemenţă nu dacă îl toarnă pe Gabriel Oprea, ci pe George Maior, directorul SRI! Deocamdată nu ştim în ce dosar, dar vom afla curând, chiar din comunicatele DNA!
Drumul banilor
Uşor, uşor am ajuns şi la secţiunea ce cuprinde informaţiile care ne dor cel mai mult: cine s-a înfruptat din cele 60 de milioane de euro fraudaţi? Informaţiile sunt obţinute din surse oficiale şi neoficiale. De această dată trebuie să urmărim săgeţile violet!
Binomul Harnagea-Marian
Prin semnătura unor miniştri total incompetenţi şi corupţi, MAI a plătit până la această oră circa 405 milioane de euro, conform contractului COMICEX-EADS.
După cum vedem, pe faţă, tandemul Cătălin Harnagea-Dorin Marian a pus mâna pe o halcă din banul public. Evident, prin intermediul celebrului contract de consultanţă. Nu de alta, dar Harnagea şi Marian aveau nevoie de bani ca să guste şi ei din şampania „Nectarul Miliardarilor”, nu doar Ponta şi Ghiţă, într-un club de fiţe din Dubai! Putem spune chiar că binomul Harnagea-Marian i-a luat faţa premierului în această dulce şi spumoasă problemă.
Reţeaua Florică
Prin acelaşi procedeu, contract de consultanţă, Reţeaua Florică a primit în diferite tranşe, de la EADS, milioane de euro. Evident, mita s-a derulat prin firma calificată în fraudă, celebra Fujitsu Siemens condusă de inegalabilul Claudiu Florică. Reţeaua lui Florică l-a avut „trezorier” pe tenismanul Dinu Pescariu şi drept „avocat” pe turnătorul Doru Boştină. Reţeaua de escroci manageriată de Florică este plină de nume celebre: Dorin Cocoş, Remus Truică, Dragoş Stan, Thomas Heinchel, fraţii Costel şi Cristinel Tănase, soţii Cornel şi Tatiana Giurgea, precum şi unul dintre „băieţii deştepţi” ai fraudei de peste 60 de milioane de euro - şeful EADS România, Cătălin Ghigea. Nu este clar dacă Ghigea a „vărsat” informaţii preţioase la DNA.
În prima fază, au turnat „la greu” Dan Nica, Claudiu Florică, Dinu Pescariu şi Doru Boştină. Acum au început să se „spovedească” Dumitru Iliescu şi... Vasile Blaga! Apropo: de ce o fi fost audiat Vasile Blaga la DIICOT, zilele trecute, timp de foarte multe ore?
Filiera Ion Ţiriac
Prin Filiera Ion Ţiriac au primit foloase necuvenite miniştrii MAI în frunte cu Dan Nica, şmecherii Şerban Nicolae şi Dumitru Iliescu, CEO al Daimler, Dieter Zetche, ex-CEO al EADS Germania Stefan Zoller, Vasile Blaga, Cristian David şi Marian Săniuţă. Poate acum înţelegeţi de ce senatorul Şerban Nicolae, omul lui Ion Iliescu şi al puşcăriaşului Cătălin Voicu, este disperat să se voteze în regim de urgenţă legea prin care ziariştii să facă puşcărie dacă devoalează astfel de informaţii obţinute pe căi pur jurnalistice, nu prin efracţie sau prin încălcarea Codului penal, aşa cum o fac, zi de zi, de peste 25 de ani, „onorabili” aleşi ai poporului.
Adnotări pertinente
1. Într-un timp foarte scurt, DNA va confirma Schema Fraudei EADS publicată de cotidianul naţional PUTEREA, dar şi năucitoarele informaţii expuse în exclusivitate. La fel cum procurorii au confirmat şi alte anchete ale cotidianului nostru.
2. Miniştrii care nu sunt străini de mita şi de corupţia care au stat la baza afacerii COMICEX-EADS şi s-au făcut că plouă: Ioan Rus, Marian Săniuţă, Vasile Blaga, Cristian David, Gabriel Oprea, Dan Nica, Traian Igaş şi premierii Adrian Năstase, C.P. Tăriceanu, Emil Boc, MRU şi Victor Ponta.
3. De ce, până în acest moment, trupa de generali din MAI, în frunte cu Toma Zaharia, nu a fost audiată la DNA? Generalii Toma Zaharia, Gheorghe Carp, Anton Gagiu, Mihai Bădescu şi Mihai Tătuţ reprezintă „borna 0” a fraudei EADS. De la ei au pornit documentele primare. Generalii poliţişti ştiu cel mai bine cine a dat ordin şi cum s-a fabricat contractul COMICEX-EADS care a dus la fraudarea banului public.
4. Toate firmele implicate în afacerea COMICEX-EADS, toţi subcontractorii au primit aviz favorabil de la DGIPI şi SRI. În 2004, DGIPI era condusă de Virgil Ardelean – supranumit „Vulpea” -, iar SRI se afla sub directoratul lui Radu Timofte, prietenul de nădejde al celui care astăzi se exprimă liber pe site, pe Facebook şi pe YouTube enervând la culme internauţii: Sorin Ovidiu Vîntu.
P.S. 1. Cotidianul naţional PUTEREA pune la dispoziţia actorilor principali ai Fraudei EADS spaţiu editorial pentru a-şi susţine cauza. GRATIS!
P.S. 2. Toţi cei care se simt lezaţi de afirmaţiile cuprinse în acest STUDIU DE CAZ şi ajung la concluzia că trebuie să-şi caute onoarea prin tribunale îi invit să mă dea în judecată în nume personal. Producătorii ziarului PUTEREA nu au nici o legătură cu această anchetă. Eu, Mihai Pâlşu, sunt SINGURUL responsabil legal de publicarea acestui STUDIU DE CAZ! Schema Fraudei EADS.

 Schema fraudei EADS:
 

2015 - La Multi Ani !


Sanatate, pace, libertate, bunastare si iubire, tuturor  cadrelor militare in rezerva si in retragere !

Craciun si An Nou Fericit! 

La Multi Ani !

Biroul Operativ al Filialei Arges.

miercuri, 17 decembrie 2014

COMUNICAT al Presedintelui Filialei Pitesti/ Vicepresedinte CD/Coordonator al Filialelor din Muntenia Sud!


17.12 2014

Stimati camarazi din Filiala SCMD/ANCMRR Craiova,

Desi departe de INDEPLINIREA OBIECTIVELOR stabilite in Proiectul COMUN - SCMD- in LUPTA PENTRU APARAREA DREPTURILOR CADRELOR MILITARE, in rezerva si in retragere, in numele tuturor membrilor SCMD si ANCMRR din Filialele MUNTENIA SUD, FELICIT Filiala CRAIOVA, la CINCI ani de activitate sindicala, pentru contributia adusa, la implementare realista a acestui Proiect in Societatea Civila!
Ca partener de dialog activ si constructiv, participant direct impreuna cu o parte din colegii mei, la multe actiuni ale Filialei Craiova, care s-au vrut benefice pentru SCMD si ANCMRR, consider ca implinirea unei jumatati de deceniu de activitate, reprezinta o realizare obiectiva, ferma si onorabila a membrilor SCMD/ ANCMRR ai Filialei si a Liderului acesteia.dl.Col.ec.MISU NAOM.
In acest context, sa le adresam camarazilor din CRAIOVA, Sarbatori Fericite 2015, La Multi Ani,  Vointa si Putere de Lupta !

La Multi Ani !

In numele Filialelor SCMD / ANCMRR Muntenia Sud
Vicepresedinte CD/Coordonator
Presedintele Filialei Pitesti
Membru Fondator al Filialei ANCMRR Vlad TEPES - Pitesti
Col.ec.Victor POPESCU

marți, 16 decembrie 2014

O INTERVENTIE OPORTUNA, OBIECTIVA SI FOARTE CLARA PENTRU TOTI CEI CARE SUNT MAI MULT SAU MAI PUTIN INTERESATI DE ACEASTA SITUATIE! Si pentru ca INFORMATIA aruncata in spatiul public de dl.col. Macovei, s-a propagat ca argintul viu in spatiul unor asa zise dezbateri, pdv, opinii, etc...,( caci astea sunt ÏMPORTANTE acum ), sunt interesat sa vad si DEZBATERI LA ACEASTA INTERVENTIE! As vrea sa aud cat de repede se MOBILIZEAZA unele Birouri Operative, care initial, in necunostinta de cauza, depasindu-si atributiile si procedurile de lucru in SCMD,si-au permis public,sa transforme un subiect de lucru al CD, intr-un scandal nepermis!


preluare de pe blogul filialei SIBIU.

uni, 15 decembrie 2014

Da, tsunami in SCMD !




    Stimati colegi, va marturisesc  cu toata sinceritatea ca am ezitat mult pana sa scriu aceste randuri . Din mai multe motive:
  1. nu vreau sa intru intr-o polemica cu colegii nostri care, asa cum de altfel ei insisi recunosc,au o alta parere decat majoritatea exprimata la CNR, la CD  si actioneaza impotriva acestora. Ar insemna sa ii legitimez cumva ,sa accept ca juste manifestarile lor contondente si jignitoare la adresa majoritatii care a decis altfel decat au vrut ei;
  2. nu sunt obijnuit sa “spal rufele “SCMD in public, asa cum o fac cei despre care voi scrie , cu tristete , astazi.
  In consecinta, va fi singura mea manifestare de acest gen.
Si, pentru ca  exista un vechi principiu din dreptul roman , valabil si astazi- ”audiatum ad alterum”, as vrea sa pun la indemana celor care doresc sa evalueze evenimentele, si o alta perspectiva a acestora. O perspectiva care sa conduca si spre continutul evenimentelor , nu numai spre forma in care acestea s-au desfasurat, asa cum incearca sa orienteze cititorii, colegii care au invadat si invadeaza spatiul public virtual cu tot felul de scrieri. Scrieri care sunt frumos “coafate “ sub masca unor relatari exacte de la fata locului . Scrieri care insa mascheaza adevaratele cauze datorita carora s-a ajuns aici. Scrieri care, mai pe fata, mai voalat, plang de mila celor chemati in fata CD pentru a lamuri , o data pentru totdeauna, care este adevarul  cu privire la acuzele aduse  conducerii centrale a SCMD , precum si cu privire la atitudinea acestor membri ai sindicatului fata de hotararile luate cu o majoritate semnificativa de catre CNR – organul suprem de conducere al SCMD. Caci oricine poate vedea ca , in relatarea dlui col.(r) Macovei nu exista nici o referire la motivele pentru care s-au luat masurile respective si au fost chemati in fata CD membrii BO al Filialei 6 Bucuresti ! Nici o relatare despre discutiile reale care au avut loc, despre natura documentelor prezentate in aparare(in atac as zice eu !)de membrii BO al filialei in cauza! Nici o vorba despre faptul ca la un moment dat presedintele Filialei 6  Bucuresti si membrii biroului operativ al acesteia s-au dezis practic unii de atii prin solicitarea de disjungere a faptelor unuia de ale celorlalti!
  Inainte de a arata  cat voi putea de scurt faptele, vreau sa definesc pozitia mea in acest vartej care de aproape doi ani a cuprins SCMD:
a)cu dnii Dogaru si Pricina nu am nici un alt fel de legaturi, interese, afaceri, grade de rudenie etc Ii cunoscc din cadrul SCMD si-i respect pentru infiintarea acestuia si , in buna masura, pentru cele ce au facut in fruntea acestuia.Doar “in buna masura” pentru ca au avut si erori in deciziile luate. Cred insa ca  lipsa de experienta in domeniul activitatii sindicale si-a spus cuvantul , alaturi de limitele pe care, nu-i asa, le avem cu totii;
b) nu dusmanesc pe niciun membru al SCMD  deoarece cred(pana la proba contrarie !) ca avem interese comune. Respect pe oricare coleg , respect opiniile altora , cel putin atata timp cat primesc  acelasi tratament;
c)nu doresc sa ocup nici o functie in conducerea SCMD;
d)doresc mentinerea SCMD, acesta fiind , in opinia mea , singura arma cu care ne-am aparat si ne vom apara drepturile!
   Sa vedem asadar despre ce este vorba!
   Ne amintim cu totii vremea in care SCMD a organizat mari actiuni de protest in  Capitala. Printre cei care si-au adus o buna contributie la organizarea si desfasurarea acestora a fost si dl col.(r) Marian Tudor. Brusc insa acesta si-a dat demisia din functia de vicepresedinte al SCMD , pentru ca in scurt timp sa revina asupra acesteia, fortand practice intoarcerea in functia amintita. Oare de ce?!? Din acel moment, nici o sedinta a CD, niciun  CNR nu s-a mai putut practic desfasura in liniste , cu eficienta etc datorita prestatiilor dlui col.(r) Tudor si ,ca sa fim corecti , si ale reprezentantilor grupului de filiale din Oltenia. Acuze peste acuze au curs din gura acestora , cu fiecare ocazie(CD, CNR), cu precadere inainte de abordarea ordinei de zi,blocand astfel lucrarile respectivelor structuri de conducere. O caracteristica comuna tuturor acestor acuze: nu s-au prezentat niciodata dovezi . Cu ocazia ultimului CD am inteles de ce! Acuzele  respective nu erau construite pe baza unor dovezi. Nu! Ele erau lansate, in CD , in CNR, pe bloguri etc dupa care SCMD era inundat de cereri de punere la dispozitie a unor documente pentru … a cauta dovezile! Este vorba , in principal despre acuzatiile referitoare la cheltuieli  neoportune , ilegale , de delapidari etc  Ori bilanturile contabile si rapoartele Comisiei de cenzori, toate facute publice, nu au evidentiat astfel de lucruri. Aceste cereri(notificari) de punere la dispozitie a unor documente contabile a constituit majoritatea vrafului de documente aduse la CD  de catre dl col.(r) Tudor si BO al Filialei 6 Bucuresti. Oricum , interesant mod de a aborda problemele : eu te  acuz , te terfelesc public, dupa care  iti cer tot tie documente pentru a  cauta dovezi !!!
   Un alt aspect: aproape  tot ceea ce a intreprins dl col.(r) Tudor (chiar si unele lucruri bune , pe care le-am apreciat si la care am participat), a avut o tenta  din ce in ce mai accentuata: Dogaru si Pricina nu fac nimic pentru SCMD! Noi suntem cei care cu adevarat reprezentam sindicatul si luptam pentru drepturile membrilor sai! Toate astea au culminat cu prezentarea “adevaratei conduceri a SCMD” (din care evident dl col.(r) Tudor nu lipsea) la viceprim ministrul Gabriel Oprea pentru… ei stiu ce!
  Au curs acuzele la adresa col(r)Dogaru si col(r) Pricina cu privire la implicarea acestora in politica si beneficiile pe care acestia le-ar urmari astfel: infiintarea unui partid, candidaturi la alegerile parlamentare si/sau europarlamentare etc toate fara dovezi!
  In schimb aflam ca dl col (r) Tudor a candidat la alegerile europarlamentare pe listele unui partid – UDR, dupa ce a criticat aspru discutiile purtate de presedintele SCMD cu conducerea acestui partid!
  Si eu era sa ma las inselat de actiuile dlui col.(r) Tudor cu care, pana nu de mult, am discutat indelung, de pe pozitii camaraderesti , cel putin din partea mea! Astfel domnia sa mi-a propus sa organizam la Sibiu o intalnire informala a vicepresedintilor coordonatori de zone pentru a anliza propunerile privind modificarea Statutului SCMD si a ne armoniza opiniile. Am acceptat si,cu buna credinta, am inceput demersurile organizatorice necesare. Am aflat insa de la dl . col.(r) Tudor ca urmau sa paricipe si  alte persone in afara de vicepresedintii mai sus aratati: cativa de la Craiova , cativa din Bucuresti etc
  Din alta sursa am aflat ca trebuia sa participle si un domn general … Nu am primit un raspuns la intrebarile mele pe aceasta tema , insa dl.col.(r) Tudor m-a anuntat ca nu mai desfasuram activitatea !
   Si in sfarsit, dar nu in cele din urma,dupa ce la CNR din acest an s-a luat o decizie cu o majoritate clara de aproape 70% , chiar daca asa cum s-a exprimat public unul din participanti, un anumit grup dorea inclusiv fortarea alegerior, in conditiile in care ne adunasem sa discutam modificarile la Statutul SCMD , dl col.(r) Tudor, alaturi de altii, a declansat un adevarat asalt asupra presedintilor de filiale prin e-amail, prin postari pe blogul filialei, prin telefoane etc prin care:
a)      negau hotararea adoptata de majoritate;
b)      insultau membrii SCMD care  votasera aceasta hotarare, numindu-i ghioceii lui Dogaru,garzile de corp ale lui Dogaru etc
  ASA INTELEG ACESTI  DOMNI  UNA DIN REGULILE DE BAZA ALE DEMOCRATIEI POTRIVIT CAREIA HOTARARILE LUATE DE MAJORITATE SUNT OBLIGATORII PENTRU TOATA ORGANIZATIA ! Cei care au fost de alta parere decat majoritatea au putut sa-si exprime nestingherit  opiniile. O dovada in acest sens este faptul ca , la propunerea subsemnatului,  CNR a eliminat proiectul de Statut al Departamentului juridic si s-a lucrat pe proiectul prezentat de dl col.(r) Aromanesei!
   Iata de ce , cred eu , era normal ca dl. Col.(r) Tudor sa fie chemat in fata CD sa prezinte dovezile pe care le are in sustinerea faptelor si afirmatiilor sale.  Asa nu se poate merge mai departe! Chiar in deschiderea sedintei CD am afirmat ca doresc sa fie prezentate dovezile in sprijinul acuzatiilor de delapidare, de furt etc a fondurilor SCMD, iar daca acestea exista , am spus ca voi semna orice document  care va duce la tragerea la raspundere a vinovatilor, inclusiv la raspundere penala !  Eram si sunt decis sa o fac!
  Dar nu au fost prezentate dovezi ! Dl. Icleanu a prezentat numai cereri prin care solicita documente in care sa caute dovezi in sprijinul acuzatiilor déjà formulate si facute publice. Cum am mai aratat, unul din membrii BO al filialei a cerut sa se  faca distinctie intre faptele si afirmatiile dlui col.(r) Tudor si cele ale biroului .  Iar dl col.(r) Tudor a recunoscut ca unele din materialele postate pe bloguri ii  apartin numai domniei sale , nu si BO!
  Este si motivul pentru care am propus CD sa deblocheze activitatea BO  si sa mentina suspendarea dlui.col.(r) Tudor pana  la urmatoarea sedinta a CD,urmand ca domnia sa  sa prezinte cu aceasta ocazie dovezile pentru acuzatiile aduse conducerii centrale a SCMD!
    Dar despre toate acestea, dl col.(r) Macovei si cei ce preiau cu bratele deschise “analiza” sa, nu sulfa o vorba! Ba se mai gasesc si personae care , desi au venit in SCMD de  doua-trei luni, déjà se erijaza in arbitri ai disputelor, admonestand , prin e-mail deocamdata ,un  vicepresedinte coordonator de zona pentru ca a exprimat o alta opinie decat cea a dlui col.(r) Macovei!
    Iar de la filiala din Beius se cer voturile impotriva! Pai cei care s-au manifestat impotriva hotararii CD , invocand unii din domniile lor “iertarea crestineasca”, au parasit lucrarile CD in loc sa voteze !
   Eu cred ca nu s-ar fi ajuns aici daca se luau  masuri mai din vreme  si se solicita “acuzatorilor” sa prezinte dovezile. Oricum , cu pretul unui tsunami, trebuie sa clarificam lucrurile!
   CD si la nevoie CNR trebie sa clarifice toate problemele referitoare la atitudinea unor grupuri (de interese , zic eu) din SCMD. Daca au dreptate , sa li se dea dreptate si sa raspunda cei vinovati! Daca  nu , sa se ia masurile statutare!
 Poate cu urmatoarea ocazie,Biroul Operativ Central si Secretariatul vor intelege ca astfel de activitati trebuiesc temeinic pregatite, astfel incat forma de desfasurare a acestora sa nu impieteze asupra dezbaterii fondului.

    IN CONCLUZIE, fara a fi atins de teoria conspiratiei, apreciez ca faptele mai sus prezentate, chiar daca nu acopera toate manifestarile si toate grupurile care se contureaza pe baza acestora, reliefeaza ca se da o lupta acerba cu privire la SCMD, urmarind alternativ:
  1. subordonarea acestuia prin:
            -          accederea la conducerea SCMD a unor persone obediente factorului politic;
-          sau inglobarea SCMD intr-o alta structura;
  1. distrugerea , in sitatia in care prima alternativa esueaza!

  Cred ca faptele vorbesc destul de elocvent!

     Vicepresedinte coordonator Zona Centru
     Presedintele Filialei 1 Sibiu
     Col.(r) Tudosie Stefan

sâmbătă, 13 decembrie 2014

INCREDIBIL ! NU MA POT RECULEGE! CONTINUTUL MESAJULUI ESTE UN INDEMN LA DEZORDINE, INSTABILITATE SI CREAREA CONDITIILOR DE DESFIINTARE A SCMD!

dar...,cred ca SCMD se va intari cat de curand!


Urat, Mizerabil, Incredibil, Jenant, dl.Macovei!

Daca tot faceti apel la respectarea principiilor democratice , cine v-a mandat sa publicati intr-un spatiu atat de vulnerabil, chestiuni interne? De ce ? Nu aveti blog personal? 

atrag atentia tuturor celor interesati si NEinteresati - inclusiv celor de la Beius, ca,

Ma disociez de cei prelungiti in aceasta structura Fara Voia Lor si trag un semnal de alarma, pentru cei carora IDOLII , ii vor lasa ...in afara spatiilor lipsite de libertate! 

    TRAS aproape la indigo, de la alte filiale de catre presedintele filialei Constanta, care NU mai are altceva de realizat in SCMD, decat chestiuni de grotesc penibil! Sedinta CD/SCMD a fost statutara, este adevarat tensionata si orientata spre rezovarea unei probleme interne! 
NU pot face comentarii macar, nici partcipantii! Cu a cui aprobare o face Beiusul?
Fara comentarii pentru ca NU este nimic de comentat!

Presedintele Filialei Pitesti
Col Victor POPESCU