SPRE STIINTA, ANALIZA SI ATITUDINE!
luni, 31 iulie 2017
ALARMA !
SPRE STIINTA, ANALIZA SI ATITUDINE!
Conținutul integral al proiectului ordonanței de urgență, poate fi studiat aici! În ceea ce îi privește pe militari, cea mai grea lovitură este aceea că odată pensionați, pensiile militarilor devenind "înghețate pe viață"! Fasciștiiinițiatori ai proiectului eliminând nu doar posibilitatea de indexare a pensiilor militarilor concomitent cu creșterea salariului mediu brut, ci și actualizarea pensiilor militare în funcție de majorările soldelor militarilor în activitate! Element care înseamnă de fapt, desființarea pensiilor militare de stat! Atenție! Inflația a fost negativă anul trecut, prin urmare nu au existat în România indexări de pensii din cauza ratei inflației - și aceasta va fi trendul și în anii următori, indexările operate atât la civili, cât și și la militari, fiind urmarea exclusivă a creșterii salariului mediu brut pe economie! Numai că fasciștii au eliminat pentru militari, acest al 2-lea element de indexare!
ART. VII Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 556 din 27 iulie 2015 se modifică după cum urmează:
ART. 28 se modifică și va avea următorul cuprins: “(1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor lunare de funcție, de gradație și solda de comandă, după caz /salariilor de funcție, de gradul profesional deținut, de gradație si salariul de comandă, după caz, din 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a) - c).
Alin. (3) se abrogă și următoarele alineate se renumerotează: "(3) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat pentru perioadele în care personalul s-a aflat în misiune temporară sau permanentă în străinătate este cea prevăzută la alin. (1) corespunzătoare funcţiei militare/de poliţie/de penitenciare pe care este încadrat în ţară, la alegere, din 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anteriori plecării în misiune.
(5) La determinarea bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare de stat conform alin. (1), pentru perioadele în care personalul a exercitat o funcţie de demnitate publică se utilizează media drepturilor salariale lunare corespunzătoare funcţiei exercitate. În cazul personalului suspendat ca urmare a exercitării unei funcţii de demnitate publică, se poate utiliza, la alegere, media soldelor lunare de funcție, de gradație și solda de comandă, după caz/salariilor de funcție, de gradul profesional deținut, de gradație si salariul de comandă, după caz, din 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anteriori datei suspendării.
(6) Pentru soţul/soţia, militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special, aflat/aflată în concediu fără plată pentru a-şi urma soţia/soţul trimisă/trimis în misiune permanentă în străinătate, în ultimii 5 ani anteriori îndeplinirii vârstei standard de pensionare, media soldelor lunare de funcție, de gradație și solda de comandă, după caz/salariilor de funcție, de gradul profesional deținut, de gradație si salariul de comandă, după caz, din 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anterior intrării în concediu fără plată.
(7) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei de urmaş, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea unei pensii, este media soldelor lunare de funcție, de gradație și solda de comandă, după caz/salariilor de funcție, de gradul profesional deținut, de gradație si salariul de comandă, după caz, din 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, la alegerea beneficiarilor pensiei de urmaş.
(8) În situaţia în care titularul/susţinătorul nu a realizat venituri cel puţin 12 luni consecutive, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei o reprezintă media soldelor lunare de funcție, de gradație și solda de comandă, după caz/salariilor de funcție, de gradul profesional deținut, de gradație si salariul de comandă, după caz, din 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate ai titularului/susţinătorului în lunile de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special.
Alineatul (1) și alin.(2) al art. 29 se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 29 - (1) Cuantumul pensiei de serviciu se determină în procente din baza de calcul, astfel:
a) militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime cumulată conform art. 3 lit. f) de cel puţin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul prevăzută la art. 28;
b) se abrogă
(2) De pensie de serviciu beneficiază şi militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în condiţiile legii, cu o vechime cumulată de până la 25 de ani, cuantumul pensiei fiind diminuat cu 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28 pentru fiecare an care lipseşte din această vechime.
ART. 30 se abrogă
ART. 59 se modifică și va avea următorul cuprins: “Art.59 alin. (1) - Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată.”
Alineatele (2), (3), (4), (5), (6), (7) se abrogă
ART. 60 se abrogă.
POLITICUL...NU VEDE...,NU AUDE...! ARMATA ROMANA BATUTA MEREU DE POLITIC ! CUM SE SCHIMBA GUVERNUL, ESTE ATACATA PENSIA MILITARILOR ! NOI CONSIDERAM CA A VENIT MOMENTUL, CA FIECARE DINTRE NOI, SA NE LUAM FUNCTIILE SI MIJLOACELE DE LUPTA IN PRIMIRE !
SCRISOARE DESCHISA
DOMNULUI LIVIU DRAGNEA
PRESEDINTELE P.S.D. SI AL CAMEREI DEPUTATILOR
- Subiect: Ce nu stie Lia Olguta Vasilescu –
Domnule Presedinte,
Intrucat ati intervenit, intelegand mesajul nostru, atunci cand sinistrul Muncii – doamna Vasilescu, a bagat, fara nici o logica, un articol privind pensiile in Legea salarizarii unitare, va rugam sa interveniti din nou, deoarece, dand exemplu, in mod inexplicabil, tot militarii, distinsa doamna se pregateste sa arunce Tara in haos printr-o OUG, care tine de incapatanarea neofitului pe domeniul pensii. Si aceasta pentru ca nu stie urmatoarele:
Militarii din toate structurile (Armata, Interne, Servicii) au un contract cu Statul pe activitati de pregatire, interventie si lupta, fara vreo legatura cu Codul Muncii, deoarece activitatea lor nu poate fi normata. Este un contract bazat pe sange, al carui pret nu poate fi cuantificat. Ei sunt in serviciu 24 din 24 ore, au numeroase restrictii iar plata se face pentru 8 ore, obligatiile continuand si dupa trecerea in rezerva. Dovada ca militarii si politistii mor in activitate la pace, in timpul pregatirii sau interventiilor, mai mult, astazi, decat in campanii;
Daca vechii militari compensau plata relativa si riscul pierderii vietii prin educatie patriotica, astazi ar trebui sa le compenseze prin bani. Ati vrut mercenari, platiti-i ca atare, ca sa nu va mai mirati ca cei de la baza fug din structuri, iar cei de la varf tradeaza Tara intereselor straine pentru avere si putere. Iar daca mercenarii nu sunt platiti, Istoria spune ca ies in strada cu mijloacele specifice activitatii lor. La urma urmei, daca soferii au iesit cu masinile in Piata Victoriei si militarii pot iesi cu tancurile iar daca ciobanii au venit cu oile si politistii pot veni cu cainii dresati. Asta vrea doamna Olguta?
Daca lasi la latitudinea militarului si politistului sa plece sau sa ramana cu riscul de a fi distrus de o OUG absurda, in toamna, cand stiti foarte bine ce ni se pregateste, nu vom mai avea nici Armata nici Politie nici Servicii, ceea ce califica incapatanarea doamnei in cauza, bazata pe necunoastere, drept Tradare Nationala;
Militarii au platit contributii la pensii toata viata lor si din brut si din net, pentru ca n-au avut voie sa puna intrebari si sa negocieze, mai mult decat civilii, dar nu la “cosul” comun al civililor cum spun pe la televiziuni tatele analiste ci in propria ograda, iar solda de rezervist numita pensie si-o iau nu de la Casa Nationala de Pensii ci de la bugetul ministerelor lor prin propriile Case Sectoriale. In plus, o alta contributie la pensiile militare, mult apreciata astazi, este moartea prematura a rezervistilor, cate 500/luna in ultimii ani, decesele fiind inregistrate cu multa satisfactie, de catre finantisti, drept “mari economii la bugetul de stat – fond pensii”;
Pensiile militare nu sunt “speciale” ci pensii militare de stat, in toate tarile, la toate popoarele si, la noi, de cand exista Romania moderna. Pentru ca militarii si politistii actioneaza dupa alte legi decat ale civililor;
Sistemul de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala a avut o lege dupa revenirea noastra din pozitia dezonoranta de asistati social, la situatia de rezervisti – Legea nr. 223/2015, care poate fi numita Legea Dobritoiu nu Legea Oprea, initiata de P.S.D. si votata si de P.S.D. si de P.N.L., care a fost practic desfiintata prin distrugerea bazei de calcul, de catre OUG 57/2015 data de Ciolos, care pune generalii si chestorii iesiti in rezerva inainte de 1 ianuarie 2016, in situatia de a avea pensii mai mici decat proprii lor soferi iesiti astazi. Baza de calcul este 65% nu 80% cum bate campii doamna in cauza iar limitarea este la 85% nu la 100%. In plus, am fost furati, bagandu-se in baza de calcul si pensia privata instituita in 1967 si anii lucrati si banii castigati in calitate de civili, dupa trecerea in rezerva. Or, doamna Vasilescu vrea sa continue opera lui Ciolos distrugand ultimile ramasite ale Legii pensiilor militare de stat, al carui obiectiv era – la grade, functii si vechime egale aceeasi pensie;
Doamna Vasilescu face confuzie intre indexare si cresterea pensiilor. Indexarea cu rata inflatiei se acorda tuturor pensionarilor fie civili fie militari. Cresterea pensiilor civile se face prin marirea punctului de pensie (pe care militarii nu-l au) iar cresterea pensiilor militare se face dintotdeauna cu o cota parte din cresterea venitului salarial al activilor. Nestiind aritmetica, doamna ministru vrea sa introduca discriminarea, taind doar militarilor in rezerva dreptul legal la crestere a pensiei pentru ca, in mintea domniei sale, daca salariul unui colonel activ creste cu 3000 lei si pensia omologului rezervist ar creste tot cu 3000! Fals! Alinierea pensiilor la militari se face doar cu un procent din cresterea acelor elemente ale venitului activului care conteaza la calculul pensiei. Dovada faptul ca au crescut in M.Ap.N. luna trecuta, soldele de functie ale activilor cu 15%, cresterea la pensii fiind 0 pe motivul aberant, sub aspect juridic si financiar, ca indexarea de 5,25% de la inceputul anului ar fi mai mare decat respectiva crestere de 15%. Iar noi, militarii, primim ori una ori alta, fiind discriminati fata de civili care au primit si indexarea si cresterea punctului de pensie;
Media pensiilor noastre este 3000 lei, tabelele pe care le flutura doamna ministru cu pensii de 30000 referindu-se la magistratii militari care nu au iesit la pensie pe legea militara ci pe legea ocupationala civila a magistratilor. Este o reluare a “Cazului Geica”, fost pilot civil al TAROM- ului folosit ca pretext pentru distrugerea pensiilor militare, pe motivul ca si militarii au piloti. Nu conta ca ala avea 400 milioane, din pensii si salarii iar pilotii nostri 9-11 milioane, la data respectiva. Noi am fost proclamati nesimtiti si insultati de toate gunoaiele, hotii si tradatorii post-revolutiei;
Avem documente scrise, oficiale, si de la Ministerul Muncii si de la Ministerul Apararii Nationale, ca, de la 1 ianuarie 2016, ministrul Muncii nu are nici un fel de competenta nici in ceea ce priveste salariile nici in ceea ce priveste pensiile militarilor si politistilor, aceasta competenta trecand asupra ministrului Apararii Nationale. Si atunci se pune fireasca intrebare … de ce isi baga doamna ministru in cauza, nasul acolo unde nu-i fierbe oala, mai ales ca este cu totul straina de domeniu. Mai mult, vehementa atitudinii d-sale inexplicabile impotriva noastra, adica a celor carora le datoreaza postul de primar din 2012 si lansarea in marea politica, ne trezeste suspiciunea rezonabila ca are alta motivatie decat egalitarismul de tip comunist-stahanovist proclamat – distrugerea dvs. domnule Dragnea, a P.S.D. si a Stangii, aruncarea in haos si distrugerea Romaniei, in interes strain, prin provocarea, insultarea si calcarea demnitatii noastre in picioare, aiurea-n “tramvai” ca sa folosim cuvantul care a consacrat-o in plan international, ca pe EBA “succesurile” si “esecele”;
Exista doar 2 categorii de pensii, civile si militare. Doamna Olguta are atributii, ca de competenta nu poate fi vorba, doar asupra pensiilor civile, fie pe legea contributivitatii fie pe legile ocupationale. Dar doamna nu stie ce inseamna pensie si insista sa initieze ordonante si legi. Explicati-i ca pensia este un drept patrimonial dobandit, nu o pomana si, prin urmare, conceptele de pensie minima si pensie speciala sunt niste tampenii lingvistice. O OUG sau o lege a pensiilor civile trebuie sa cuprinda, fara a lovi in dreptul castigat, doar cei circa 2 milioane de pensionari civili care nu au nici o legatura cu cei 3,3 milioane de beneficiari ai unor indemnizatii de merit viagere sau ajutoare sociale absolut paralele cu mult trambitata contributivitate, cu punctul de pensie sau cu salariul in general.
Domnule Presedinte,
Ar fi multe de sesizat pentru ca, in afara de tupeu si incapatanare, doamna in cauza nu are nici o legatura cu domeniul pe care il pastoreste, dar nu vrem sa abuzam de timpul dvs. Opriti-o ca nu stie ce face iar consecintele vor fi dezastruoase nu numai pentru noi, pentru dvs., P.S.D., Guvern si majoritatea parlamentara dar si pentru Tara. Ca ultim argument, va rog sa rememorati iesirea armatei active ungare si a politiei ungare, cu sustinerea rezervistilor unguri in strada in primavara lui 2011 cand legile Boc antimilitare au fost transferate in Ungaria. Ne-ati promis eliminarea mizeriilor legiferate impotriva noastra de guvernele Basescu-Boc. Mai recent, ne-ati promis eliminarea mizeriilor legiferate impotriva noastra de Guvernul Ciolos. Este de neconceput pentru noi ca, in loc sa va tineti de cuvant, permiteti acestei dudui s-o ia pe miriste si, in elanul unei confuzii totale, sa ne ingroape mai rau decat Basescu, Ciolos si Boc la un loc.
Cunoscandu-va drept un om pragmatic, va transmitem asadar respectuos rugamintea de a interveni pentru ca miercuri 2 august 2017 sa nu se declanseze din incompetenta, rautate maladiva si ambitie nefondata, ceea ce interesele straine clocesc de peste 30 de ani – inceputul sfarsitului Romaniei prin distrugerea Sistemului de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala.
Noi suntem militari si, daca e ordin, parasim cu placere, pe cale naturala, sistemul dar tot va vom bate obrazul si-i vom acuza, in calitatea noastra de aparatori ai Tarii, pe cei vinovati de INALTA TRADARE!
Honor et patria! Vae victis!
Presedintele S.C.M.D.
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
duminică, 30 iulie 2017
LA POSTURI !
1 August - ZIUA ARMEI TANCURI!
...Cea mai grea, cea mai puternica si cea mai glorioasa ARMA BLINDATA TERESTRA... !
La inceputul anului 1919, Ministerul de Război al Armatei Romane, in baza analizei conflictelor militare desfasurate sau in curs de desfasurare din Europa, din alte Teatre de Operatii militare din lume, si a contractului incheiat de guvernul roman cu cel francez privind achizitionarea unor care de lupta noi, la 1 august 1919( in alte documente este mentionata data de 1 octombrie 1919 ), se pun bazele infiintarii primului BATALION de CARE de LUPTA - PRIMA SUBUNITATE SCOLARA, a armei TANCURI, in garnizoana Mihai Bravu( intre Bucuresti si Giurgiu ).
La scurt timp după înfiinţarea batalionului, constatându-se că terenul de instrucţie de la Mihai Bravu nu era propice desfăşurării instrucţiei, fiind aproape complet desfundat, inexistenţa unui drum de acces, dar şi greutăţile existente în cazarea oamenilor (spaţiul insuficient asigurării funcţionării atât a şcolii, cât şi a unităţii operative), s-a propus ca subunitatea de tancuri să fie mutată într-o altă garnizoană. Generalul Ion Răşcanu, ministru de război în acea perioadă, vizitând batalionul şi „constatând starea de lucruri mai sus expusă, ordonă ca aceasta să-şi schimbe reşedinţa la Târgovişte, în cazarma regimentului 10 Roşiori”. La 4 decembrie 1919, batalionul a început deplasarea către Târgovişte, iar la 6 decembrie, ca urmare a măsurilor organizatorice adoptate de comanda subunităţii, acesta era instalat în noua cazarmă.
Nevoile operaţionale reale ale armatei României Mari in raport cu nivelul de dezvoltare al armei tancuri in aproape toate tarile occidentale ale Europei, impun nu numai o analiza elaborata a situatiei, dar si certitudinea ca, existenţa unui singur batalion de care de luptă, era insuficientă. Drept urmare începând cu data 1 ianuarie 1921, prin Înalt Decret nr. 5488 din 25 decembrie 1920 s-a trecut la înfiinţarea primei UNITATI de TANCURI din armata română, prin transformarea Batalionului Care de Luptă, în Regimentul Care de Luptă, organizat pe doua batalioane. Garnizoana noii unităţi a fost stabilită în oraşul Târgovişte.
In noile conditii de organizare, planificare si desfasurare a instructiei speciale pentru tanchisti si instructiei generale pentru celalalte arme, Regimentul Care de Luptă ,intra intr-o noua etapa de conceptie si desfasurare a misiunilor de lupta incredintate . Aceasta a impus ca în martie 1928 să se înfiinţeze în cadrul unităţii „biroul instrucţiei”, care avea ca atribuţii: studierea şi pregătirea directivelor generale pentru desfasurarea instrucţiei în corp; studierea şi pregătirea aplicaţiilor pe hartă şi în teren pregătirea programului diferitelor trageri cu tot armamentul regimentului, urmărirea şi semnalarea la timp a modului executării programului de instrucţie de către unităţi.
În luna mai 1929 Regimentul Care de Luptă, primeste Drapelul de luptă.Festivitatea a avut loc la Târgovişte, în curtea cazărmii regimentului, în prezenţa întregului efectiv al unităţii. Cu această ocazie, comandantul s-a adresat militarilor tanchişti, chemându-i să păstreze cu cinste şi onoare Drapelul de luptă al unităţii şi să-l apere cu preţul sacrificiului suprem.
În perioada 1936 - 1937, regimentul a fost inzestrat cu maşini de luptă moderne, importate din Cehoslovacia. Ca urmare a sporirii numărului de tancuri, regimentul este organizat pe trei batalioane. In raport cu tehnica militara din dotare, batalioanele au fost denumite astfel: Batalionul 1 Care de Luptă „Renault”, Batalionul 2 Care de Luptă „R2” (România 2) şi Batalionul 3 Care de Luptă „R2”, ( (carele de luptă R.2 erau fabricate în uzinele Skoda din Cehoslovacia ).
Evoluţia structurilor de organizare, acumulările şi transformările care au avut loc în evolutia armei, noile realităţi politico-militare europene, au determinat factorii de decizie ai conducerii militare superioare a ţării, sa ia hotararea infiintarii unor noi subunitati si unitati de care de lupta. Evaluările făcute,aveau la bază, pe de o parte, posibilitatea economico-financiară a statului român în perioada 1930-1940, precum şi un plan de reorganizare a armatei, întocmit odată cu numirea generalului Ion Antonescu în funcţia de Sef al Marelui Stat Major, la 1 decembrie 1933. La 20 aprilie 1934, Ion Antonescu semneaza raportul de dezvoltare si „Instrucţiunile pentru motorizarea armatei”, document istoric pentru crearea unor noi unităţi şi mari unităţi de care de luptă în armata română şi înzestrarea lor cu tehnică de luptă modernă. Prin aplicarea noii legi urma să se înfiinţeze încă patru noi regimente de care de luptă. În realitate însă, a fost înfiinţat doar Regimentul 2 Care de Luptă, la 1 noiembrie 1939, avand garnizoana la Târgu Mureş. Cauzele economice nefavorabile existente in aceasta perioada de timp, cât şi disputele între adepţii liniei conservatoare, susţinători ferventi ai menţinerii vechilor structuri organizatorice ale armatei, şi cei ai reformelor , reprezentaţi, din păcate, in numar mic în Consiliul Superior al Armatei, determina inevitabil, un proces de incetinire a dezvoltarii armei tancurilor in Armata Romaniei Mari. Parte integrantă a amplului proces de reorganizare şi modernizare a trupelor de uscat, perfectionarea structurilor de organizare a carelor de lupta, a continuat si s-a amplificat în mod deosebit in perioada pregatitoare a celui de-al doilea război mondial, conditii in care,se infiinteaza prima Mare Unitate din armata romana - Brigada 1 Motomecanizata .
Incepand cu 1941, evolutaia trupelor de tancuri din armata romana, cunoaste mai multe etape de actiune si dezvoltare, raportate la situatia generala concreta a armatei, in contextul politic, economic si strategic- militar al tarii astfel :
I. ETAPA DOCTRINEI DE ACTIUNE si REORGANIZARE:
1. În timpul campaniei din 1941 pentru eliberarea Basarabiei, trupele de blindate au acţionat conform doctrinei germane, ca Unitati de Soc;
2. In operatia armata de cucerire a Odesei, trupele de tancuri din Armata 4 romana , trupele de tancuri au fost folosite pe subunităţi distincte, în sprijinul trupelor de infanterie. Deoarece militarii români nu erau instruiţi pentru acest tip de actiuni de luptă, deseori tancurile au rămas fără sprijin apropiat, sporind gradul de vulnerabilitate in fata vânătorilor de tancuri sovietici . Ca urmare, trupele au suferit pierderi importante, diminuand semnificativ capacitatea de luptă; 3. Urmare a participarii in bătălia de la Stalingrad si a noilor conditii de adaptare a dispozitivelor de lupta la specificul actiunilor de lupta, batalioanele de tancuri din armata romana se reorganizeaza ,fiecare batalion avand in compunere, câte o companie de tancuri mijlocii, fiecare companie de tancuri cu cate 11 tancuri T-3 şi T-4; 4. La 28 octombrie 1943 s-a votat legea pentru reorganizarea forţelor armate care prevedea, şi organizarea trupelor de tancuri; 5. La 1 noiembrie 1943, s-a infiintat Comandamentul Trupelor Motomecanizate, structura cu atributii in coordonarea şi conducerea trupelor motomecanizate din armata română. In cadrul acestui comandament, se pun bazele REZERVEI Diviziei 1 blindată, numită Dvizia 1 blindată-instrucţie, dotată cu tehnică de luptă de provenienţă germană;
6. Incepând cu 26 aprilie 1944, Divizia 1 blindată este numită Divizia 1 blindată <<ROMANIA MARE >>;
7. Intre 19 si 23 august 1944, ca urmare a pierderilor catastrofale in operatia STALINGRAD si a primirii ordinului de retragere din lupta, Divizia 1 blindata , a fost capturata aproape in intregime. In urma protocolului secret româno-sovietic semnat la 26 octombrie 1944, armata română a fost obligată să desfiinţeze o serie de comandamente, mari unităţi şi unităţi, inclusiv Divizia 1 blindată „ROMÂNIA MARE”.
II. ETAPA DE TRANSFORMARE, DEZVOLTARE si RESTRUCTURARE IMPUSA:
1. După 30 decembrie 1947, procesul de transformare a armatei române, început chiar de la 23 august 1944, a intrat într-o nouă fază, dupa aproape un deceniu de influenta sovietica;
2. In perioada 1948 - 1968 transformarile structurilor de conducere existente la nivel central, au loc concomitent cu cele din organizarea, inzestrarea si instruirea trupelor; 3. Tot in aceasta perioada, asistam la o avalansa a "Conceptiei Sovietice"de pregatire a trupelor se tancuri in armata romana. Ca exemplu, in 1953 , MSt.M , a tiparit si distribuit unităţilor subordonate Comandamentului Trupelor Blindate , un număr de 895 de broşuri sovietice privind lupta (operaţia) de apărare şi ofensivă a armatei, instrucţiuni generale asupra tancurilor şi a proprietăţilor tehnice şi de luptă etc. In acelasi timp, prin presiunile facute pentru organizarea şi funcţionarea Comandamentului de Tancuri, se solicitau diferite materiale pentru pregătirea cadrelor, desfăşurarea instrucţiei şi asigurarea tehnică de specialitate, arătându-se că: „… mai urgent decât toate este însă obţinerea de materiale vechi necesare formării cadrelor pentru învăţarea noului material şi al literaturii sovietice de specialitate (tancuri şi autotunuri)”;
4. Situatia generala caracterizata de perioada 1945-1989, arata că arma tancuri, a cunoscut în armata română,o evoluţie ascendent - pozitivă şi că aceasta a reprezentat, cel puţin până acum, etapa de maximă dezvoltare a trupelor române de tancuri, prin amploarea organizatorică specifică, cantitatea materialului, capacitatea industriei autohtone de apărare de a produce tancuri, baza materială de instrucţie, cheltuielile materiale alocate procesului de instruire a militarilor tanchişti;
5. Determinările de natură obiectivă şi subiectivă, provenind din mediul politic, economic, ideologic şi militar, au avut un impact major , in evolutia armei tancuri din armata romana si au fost caracterizate in principal de : inregimentarea mai întâi totală, apoi parţială a doctrinei şi strategiei militare a României, in doctrina şi strategia militară a Tratatului de la Varşovia; tendinţele care s-au manifestat pe plan mondial în dezvoltarea armei tancuri; evoluţia economiei româneşti în general şi în special a industriei acesteia; trecerea la producerea de tancuri şi alte blindate, în cadrul dezvoltării industriei naţionale de apărare; insuficienta încredere a conducerii politice a statului român în loialitatea aliaţilor din cadrul Tratatului de la Varşovia; ambiţia politică a conducătorilor ţării, în special după 1965;
6. Intrarea României în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice a culminat din punct de vedere militar cu integrarea ei în structura Tratatului de la Varşovia, armata română trebuind să accepte şi să adere la doctrina şi strategia militară, în care fusese integrată de puterea sovietica. , faptul că forma de bază şi principală a acţiunilor militare într-un viitor război va fi ofensiva desfăşurată cu mase mari de tancuri şi cu întrebuinţarea armei nucleare, statele membre ale Tratatului au fost nevoite să le accepte;
7. Evoluţia tancurilor în armata română a cunoscut însă şi influenţe venite din evoluţia blindatelor pe plan internaţional. Acestea s-au manifestat atât sub aspect cantitativ prin proporţionarea permanentă a numărului de tancuri din înzestrarea armatei în raport cu media numărului de tancuri existente în state de mărime comparabilă, dar, mai ales, prin îmbunătăţirea constantă a calităţii lor, chiar dacă insuficienţa resurselor nu a permis niciodată României să deţină tancuri din ultima generaţie: 8. Dupa 1977, România, a trecut la un program de dezvoltare în plan structural, organizatoric şi de înarmare fără precedent, trecandu-se la înfiinţarea unor noi mari unităţi mecanizate şi de tancuri pe cele mai expuse direcţii strategice şi pe producerea mijloacelor destinate apărării armate a ţării în industria românească. Primul semnal de riposta al statului roman, în cazul unei agresiuni, a fost dat de conducerea politică a ţării, prim măsurile luate în plan militar. În acest sens, printre măsurile luate imediat sau la puţin timp după invadarea Cehoslovaciei a fost şi aceea de a se înfiinţa noi mari unităţi şi unităţi, iar altele să fie redislocate pe principalele direcţii ameninţate în cazul unei agresiuni armate. Procesul a inclus şi înfiinţarea celei de a doua divizii de tancuri a armatei româna, Divizia 57 Tancuri Bucuresti;
9. Momentul de criză din 1968 a declanşat, un proces ambiţios de aplicare a unei doctrine naţionale de apărare, având drept concept fundamental „apărarea patriei de către întregul popor”. Pentru operaţionalizarea unui asemenea concept strategic, în 1968 a apărut nevoia urgentării creării unei industrii proprii de apărare a României, pentru fabricarea nu numai a armamentului uşor de infanterie, ci şi a tunurilor pentru artilerie, a tancurilor, transportoarelor blindate, avioanelor şi elicopterelor, precum şi a muniţiei aferente;
10. La sfarsitul anului 1970 si inceputul anului 1980 ,concomitent cu începerea producţiei în serie a tancului românesc, România a importat si tancul mijlociu T – 72 din Uniunea Sovietică, unul din cele mai performante tancuri din acea perioadă din Europa;
11. Între anii 1987 şi 1988, într-un timp extrem de scurt, s-a reuşit proiectarea şi realizarea prototipului unei serii mici de 5 bucăţi, a tancului românesc TR – 125 (P 125), ca cea mai noua realizăre a experienţei cercetătorilor români şi ale industriei naţionale de apărare aflată în perioada de apogeu. Acest tanc a fost dotat cu cele mai moderne echipamente care erau în curs de experimentare sau asimilare în fabricaţie, de industria românească: tunul calibru 125 mm, mecanismul de încărcare automată a tunului, telemetru laser, calculator balistic, luneta pentru tragerile cu noul tun, noul proiector de tip L – 2, instalaţii de avertizare împotriva iluminării cu laser, cu fascicule electromagnetice, de lansare a grenadelor fumigene. In acelasi timp s-a reuşit experimentarea şi asimilarea noilor tipuri de muniţie pentru tun, lansatoare de grenade fumigene etc.
12.Procesul de reformă a organismului militar al României declanşat după anul 1990 a avut consecinţe nefaste asupra evoluţiei armei tancuri în armata Romaniei. Industria de aparare a Romaniei a fost practic distrusa, iar odata cu aceasta , productia de tancuri si nu numai s-a oprit !?.
Ce destin curios!
La Multi Ani Armei Tancuri!
SEFUL PROMOTIEI SCOLII MILITARE DE OFITERI ACTIVI TANCURI SI AUTO **Mihai Viteazul** - Promotia 1971 ,
Vicepresedinte al CD/SCMD Coordonator Filiale MUNTENIA SUD
Presedintele Filialei Pitesti
Colonel ec.Victor POPESCU
miercuri, 26 iulie 2017
CATRE FILIALELE DIN MUNTENIA SUD
NEGOCIERI LA PARLAMENT
Marti 25 iulie a.c., presedintele S.C.M.D. si vicepresedintele pe probleme de imagine al S.C.M.D. au purtat discutii la Camera Deputatilor cu noul presedinte al Comisiei de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala – domnul deputat Dorel-Gheorghe CAPRAR si consilierii acestuia, pe tema legislatiei militare privind salarizarea, pensiile si statutele militarilor si politistilor.
Delegatia S.C.M.D. si-a manifestat dorinta de a colabora pe viitor cu expertii sindicatului la orice initiativa legislativa vizand domeniul Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala. A fost pusa la dispozitia noului presedinte de comisie intreaga argumentatie de sustinere a revendicarilor S.C.M.D. din ultimii 8 ani.
Presedintele S.C.M.D.
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
marți, 25 iulie 2017
LA MULTI ANI RADIOLOCATIEI MILITARE ROMANE!
Stimati camarazi,
Cu prilejul ANIVERSARII ZILEI RADIOLOCATIEI,
in numele SCMD si in mod deosebit al Filialelor din Muntenia Sud, adresam FELICITARI si URARI DE BINE SI SANATATE, tuturor militarilor din aceasta specialitate/arma !
La Multi Ani !
Vicepresedinte CD/SCMD Coordonator F M S
colonel Victor Popescu
Cu prilejul ANIVERSARII ZILEI RADIOLOCATIEI,
in numele SCMD si in mod deosebit al Filialelor din Muntenia Sud, adresam FELICITARI si URARI DE BINE SI SANATATE, tuturor militarilor din aceasta specialitate/arma !
La Multi Ani !
Vicepresedinte CD/SCMD Coordonator F M S
colonel Victor Popescu
Supravegherea spaţiului aerian, de la pândă la radar
Aplicaţie complexă a ingineriei tehnice, îndeosebi a
electronicii, radiolocatorul sau radarul a apărut ca un răspuns la dezvoltarea
aviaţiei militare. Radarul a fost creat
iniţial din necesitatea descoperirii în timp util a mijloacelor aeriene ale
adversarului. Folosit încă din primul deceniu al existenţei sale (1930-1940) în
domeniul supravegherii aeriene, radarul a fost înglobat în sisteme de astfel de
mijloace tehnice care erau distribuite relativ uniform în zonele de interes, în
concordanţă cu nevoile apărării împotriva mijloacelor de atac aerian (Anglia,
Germania...).
Radiolocatorul este o instalaţie complexă realizată
pentru detectarea şi localizarea diferitelor obiecte în spaţiu, de regulă în
afara câmpului vizibilităţii directe, şi care utilizează în acest scop ecoul
radio.
La baza construcţiei şi funcţionării radiolocatoarelor
stau cercetări teoretice şi a experimentarea
unor fenomene fizice care au condus la enunţarea aşa-numitelor principii
ale radiolocaţiei:
-propagarea rectilinie şi cu viteză constantă
(aproximativ 300 000 km/s) într-un mediu omogen a oscilaţiilor electromagnetice
în gama undelor ultrascurte;
-reflexia undelor electromagnetice la suprafaţa de
separare dintre două medii cu constante dielectrice diferite;
-interferenţa undelor electromagnetice, ceea ce
permite concentrarea energiei radiate într-un fascicul îngust;
-recepţionarea la staţia de radiolocaţie a unui semnal
reflectat atestă întâlnirea unui obiect care are capacitatea de a reflecta
undele electromagnetice (de exemplu un avion);
-dacă se măsoară timpul scurs din momentul emiterii
unui semnal până la recepţia celui reflectat, se poate determina distanţa
dintre radiolocator şi obiectul detectat;
-dacă semnalul este emis într-o singură direcţie,
într-un fascicul îngust, atunci se poate determina şi azimutul (direcţia)
obiectului detectat;
-dacă
fasciculul este suficient de îngust şi în plan vertical, atunci se poate
determina şi înălţimea obiectului detectat.
În scurta sa istorie
radiolocatorul s-a dezvoltat rapid, dovedindu-şi utilitatea în multe domenii:
-supravegherea
spaţiului aerian, terestru, maritim şi cosmic;
-dirijarea aviaţiei
şi rachetelor cosmice;
-ochirea precisă în
afara vizibilităţii directe şi dirijarea proiectilelor (rachetelor) spre ţinte
etc.
Trebuie să spunem
de la bun început că radiolocaţia, ca
armă din cadrul Sistemului Naţional de Apărare are o „vârstă“ care, la prima vedere, pare a unui
adolescent în comparaţie cu armele de îndelungată tradiţie ale Armatei
Române.
Situaţia
internaţională existentă după cel de-al doilea război mondial, începerea
războiului rece şi evoluţia în ritm susţinut a mijloacelor de atac aerian au
impus, ca o necesitate obiectivă, organizarea şi în ţara noastră a unui sistem
nou de supraveghere a spaţiului aerian.
Radiolocaţia a
cunoscut o evoluţie spectaculoasă în domenii dintre cele mai diverse, îndeosebi
cel militar. Armata română nu puteaa face excepţie, astfel că în baza Legii nr.
938 din martie 1939 a luat fiinţă Serviciul general de Pândă şi Alarmă.
Pe teritoriul României au fost amplasate 6 staţii de radiolocaţie de producţie
germană (3 FREYA şi 3 WURTZBURG),
iar structura Serviciului, reorganizată în timp pe 28 zone de apărare
antiaeriană, a funcţionat până la 9 mai 1945. A urmat o perioadă de căutare a
celei mai potrivite soluţii pentru întrebuinţarea radiolocatoarelor în sistemul
de apărare a ţării.
La data de 15
aprilie 1949, prin Ordinul nr. 45.453 al Marelui Stat Major, se aprobă
înfiinţarea Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului, subordonat
direct Ministerului Apărării Naţionale¹. În cadrul acestui comandament au fost înfiinţate
unităţi şi subunităţi specializate pentru supravegherea spaţiului aerian al
ţării şi de informare asupra evoluţiei tuturor aeronavelor în acest spaţiu. A
devenit operativă Secţia de Pândă Aeriană
care avea în compunere categoriile de pândă radio, pândă teritorială şi pândă
electromagnetică (radiolocaţie). Centrul General de Pândă Aero are pentru
început în subordine prima campanie de radiolocaţie, cea de la Bucureşti – Băneasa,
dotată cu staţii de tipul S.C.R.-527 D
(de producţie americană), AN-TPS - 53 (engleză)şi WURTZBURG (germană). Compania de
radiolocaţie, înfiinţată la data de 1 august 1949 prin Ordinul Marelui Stat
Major nr. 46.642 din 26 iulie 1949, este comandată de cpt. Ilie Ciupagea. Aici
a fost pregătit pentru prima oară în ţara noastră personal necesar cunoaşterii
şi exploatării staţiilor de radiolocaţie WURTZBURG, AN-TPS-3 şi SCR-527A.
Procesul de pregătire teoretică şi practică a personalului care trebuia să
execute serviciul de luptă a scos în evidenţă o serie neajunsuri de ordin
material şi financiar. Lipsa mijloacelor financiare, condiţiile proaste de
cazare, repartizarea, fără să se ţină seama de specificul armei, unor recruţi
neştiutori de carte, ori absolvenţi a patru clase, incapabili să-şi însuşească
cunoştinţe de specialitate pentru a fi pregătiţi ca telefonişti,
radiotelegrafişti, electromecanici, operatori şi pândari aerieni au necesitat
eforturi deosebite din partea instructorilor militari.
Ulterior se
înfiinţează succesiv alte companii şi batalioane care sunt înzestrate cu staţii
de radiolocaţie de producţie sovietică de tipul 3P-20, GP-3A, P-8 şi P-20.
La sfârşitul anului
1950 erau create toate condiţiile organizatorice pentru transformarea Serviciului de Pândă Aeriană într-o
structură superioară, Serviciul de
Observare, Informare, Legături Aero (O.I.L.A.).
Urmează o altă
perioadă de timp în care au avut loc numeroase adaptări şi reorganizări,
căutări şi precizări în modalitatea de a se organiza cât mai eficient procesul
de cercetare şi supraveghere a spaţiului aerian al României. În această perioadă
s-au pus bazele realizării unui sistem de radiolocaţie care urma să înlocuiască
sistemul O.I.L.A., depăşit din punct de vedere organizatoric şi tehnic.
Ziua care semnifică
apariţia radiolocatiei ca sistem unic de supraveghere a spaţiului aerian al României
este cea de 25 iulie 1955. Prin ordinul C.L.-0074 al Comandanentului Apărării Antiaeriene a
Teritoriului se înfiinţează Trupele
radiotehnice, ca armă distinctă în armata României. Noua armă
avea în compunere 3 regimente şi 2 batalioane, organizate în
12 noduri şi 14 posturi radiotehnice.
La o analiză în cunoştinţă de cauză, de la înfiinţare
până în zilele noastre, se poate constata un salt uriaş în evoluţia
radiolocaţiei ca armă prin excelenţă tehnică în cadrul sistemului naţional de
apărare.
Primele radare care au funcţionat pe teritoriul ţării
noastre au fost de producţie germană, FREYA şi WURZBURG, acestea fiind
instalate în timpul celui de-al doilea război mondial pentru apărarea
litoralului Mării Negre. S-au importat şi staţii de radiolocaţie americane,
mobile şi modulate, care puteau fi transportate în diferite locaţii. După
sosirea trupelor sovietice, acestea au fost considerate pradă de război, deci
demontate şi trimise în URSS. Doar câteva staţii WURZBURG, deteriorate în cursul luptelor, au fost reparate şi au
rămas în dotarea armatei române.
Violarea spaţiului aerian al României de către avioane
din „blocul capitalist”
din care se aruncau manifeste şi erau paraşutaţi agenţi occidentali, situaţie
care a durat până spre sfârşitul anilor ’50, a determinat URSS să întărească
mijloacele de cercetare a spaţiului aerian românesc. De aceea, începând cu anul
1954, sunt introduse în exploatare staţii radar de fabricaţie rusească. Astfel
au apărut radarele sovietice P-3, P-8, dotarea Armatei Române de-a lungul
anilor fiind, de regulă, în urmă cu două-trei generaţii faţă de ceea ce era în
funcţiune la producător.
După cel de-al doilea război mondial radiolocaţia a
evoluat pas cu pas, de la posturile de pândă şi ascultare a avioanelor care
survolau spaţiul aerian al ţării la un sistem de cercetare bine pus la punct,
organizat pe subunităţi, unităţi şi mari unităţi radiotehnice. Raza de
descoperire a unui radar a făcut în
decurs de trei decenii saltul uriaş de la câteva zeci de kilometri la aproape o
mie de kilometri. Cu paşi mai mari sau mai mici, în
funcţie de ceea ce ni se oferea pe bani grei şi trenuri încărcate cu produse
agricole, radiolocaţia a evoluat către un sistem de cercetare bine pus la
punct, organizat pe subunităţi, unităţi şi mari unităţi radiotehnice, raza de
descoperire a unui radar făcând saltul de la 60 km din anii 1950, la 600 km în
anii 1980. Acest salt uriaş a fost posibil, într-o perioadă relativ scurtă,
datorită faptului că tehnica de radiolocaţie încorporează descoperirile la zi
în domeniul radioelectronicii, saltul în distanţa de descoperire fiind
echivalent cu cel de la simpla triodă la coplexul procesor.
Începând cu anul 1955, an în care s-au
constituit trupele radiotehnice, România a intrat în componenţa Tratatului de
la Varşovia. Ca o consecinţă a faptului
că am fost parte a acestui tratat, dotarea cu mijloace de radiolocaţie a
armatei române a rămas tributară decidenţilor din alianţă până la desfiinţarea
acesteia, în anul 1991.
Până în anul 1978 a
continuat dotarea cu tehnică sovietică de tipul: P-12, P-30, P-15, P-35, PRV-11 şiP-37. Odată cu impunerea
necesităţii unui sistem integrat s-a introdus în exploatare pe scară largă şi
aparatura de automatizare de tipul VP-01,
VP-02, VP-04, VP-11. Ulterior, având în vedere necesitatea îmbunătăţirii
parametrilor zonei de cercetare a spaţiului aerian, numărul subunităţilor de
radiolocaţie a crescut la 56 şi cel al radarelor la 234, importându-se noi
tipuri de tehnică: P-18, PRV-13, P-14,
PRV-17, START-1M şi ST-68.
Structurile de comandă şi
învăţământ au evoluat concomitent cu perfecţionarea categoriilor de tehnică de
radiolocaţie introduse în exploatare. Astfel, în anul 1960, Şcoala
Militară de ofiţeri activi de radiolocaţie,care fusese înfiinţată în anul 1952 la Sibiu, a fost mutată
laBraşov unde fiinţează şi astăzi sub o altă formă şi cu un număr mult redus de
cursanţi.
Ca urmare a restructurărilor
care au avut loc în întreaga armată în vederea aderării României la NATO, în
anul 1998 au fost desfiinţate Brigada 46 Radiotehnică-Ploieşti (înfiinţată în anul 1965) şi
Brigada 41 Radiotehnică-Timişoara
(înfiinţată în anul 1966). Locul acestor Mari Unităţi a fost luat de Centrele de Radiolocaţie (similar
regimente). S-a urmărit astfel creşterea operativităţii, supleţei şi eficienţei
actului de decizie, optimizarea fluxului informaţional despre situaţia aeriană
şi crearea condiţiilor pentru realizarea sistemului integrat, militar şi civil,
de gestionare a spaţiului aerian.
Revenind la realitatea
sistemului militar de management al spaţiului nostru aerian, acesta este format
din unităţile de radiolocaţie subordonate marilor unităţi de aviaţie şi apărare
antiaeriană. Radarele din înzestrarea unităţilor şi subunităţilor de
radiolocaţie, care execută cercetarea spaţiului aerian zi şi noapte, sunt
dispuse în teren la distanţe variabile de frontiera de stat, pentru a realiza o
zonă continuă de cercetare. Problema sensibilă este aceea a parametrilor zonei de
cercetare prin radiolocaţie, îndeosebi a limitei inferioare.
La acestea se adaugă şi
o serie întreagă de probleme tehnice şi
de încadrare:
-radarele sunt în proporţie de peste 90 la sută de
producţie sovietică, generaţia anilor 70-80;
-lipsa pieselor de
schimb, îndeosebi a tuburilor electronice speciale (insuficienţa fondurilor
face imposibil importul acestora);
-eficienţa relativ
scăzută a sistemelor de protecţie la bruiaj activ, de imitaţie sau ochit de
radiolocaţie;
-imposibilitatea
asigurării celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrică din lipsă
de baterii de acumulatori pentru grupurile electrogene;
-insuficienţa
materialelor de întreţinere şi lichidelor speciale, ceea ce afectează calitatea
lucrărilor periodice de întreţinere tehnică
şi fiabilitatea în funcţionare;
-lipsa de personal
specializat, accentuată odată cu aplicarea fără o analiză punctuală a
reducerilor forţate de efective.
Ce ar fi de făcut pentru
scoaterea radiolocaţiei, armă prin excelenţă tehnică, din această postură de
„cenuşăreasă“ a apărării antiaeriene?
Îndrăznim câteva
sugestii:
-importul strictului
necesar de tuburi electronice speciale necesare pentru aducerea în parametri a
sistemelor de protecţie şi emisie a radarelor existente (un asemenea radar a
descoperit „invizibilul“ F-117 în Iugoslavia);
-achiziţionarea sau
adaptarea aparaturii de recunoaştere amic-inamic existente pentru radarele de
cercetare îndepărtată;
-prelungirea sursei de
funcţionare a radarelor de gamă metrică, stabile în funcţionare şi destul de
mobile, care asigură în caz de necesitate coeficientul de suprapunere necesar
pentru descoperirea la înălţimi mici;
-creşterea capacităţii de
centralizare şi prelucrare a datelor de supraveghere radar de la sursele
primare într-un sistem unic, cu structuri distincte;
-păstrarea în sistemul
militar a specialiştilor în exploatarea şi depanarea radarelor, pentru a căror
formare sunt necesari 5-10 ani da pregătire şi activitate în domeniu.
Introducerea în dotarea
subunităţilor de radiolocaţie a sistemelor radar moderne 3D cu rază lungă de
acţiune (FPS-117) cu rază mică
de acţiune (Gap Filler) şi
operaţionalizarea ASOC (Centrul de operaţii pentru suveranitate
aeriană) au creat bazele modernizării, ale trecerii de la radiolocaţia
analogica la cea digitală cu o bună protecţie la toate categoriile de bruiaj,
precum şi la posibilitatea lucrului compatibil cu sistemele aviaţiei militare
şi civile.
Ultima achiziţie intrată
în înzestrarea trupelor de radiolocaţie este radarul tridimensional FPS-117, de
producţie americană. Este un radar care utilizează tehnologii noi şi
încorporează sistemul C3I, comanda regimurilor de lucru şi controlul
funcţionării aparaturii efectuându-se prin calculator, iar transmiterea
informaţiei despre situaţia aeriană se realizează automat către ASOC, de unde
se pot comanda regimurile de lucru ale radarului. Ar exista totuşi un
amendament: a fost verificat şi i-au fost determinate posibilităţile doar în
timp de pace.
Analizând cu
obiectivitate calităţile tehnice ale acestui radar : fiabilitate ridicată,
monitorizarea şi izolarea defecţiunilor cu ajutorul calculatorului, condiţii
optime de exploatare şi întreţinere, nu trebuie să absolutizăm şi este necesar
să arătăm că, în condiţiile de relief ale ţării noastre, radarul FPS-117 nu
poate să asigure suficienţa supravegherii spaţiului aerian, iar
mobilitatea, în cazul unui eventual conflict, este aproape inexistentă. Tocmai
de aceea pentru realizarea unui management eficient, în special în situaţii de
criză, este obligatorie completarea
supravegherii spaţiului aerian cu radare moderne de observare la joasă înălţime
şi cu o mobilitate ridicată.Acest lucru nu este posibil însă în viitorul
apropiat.
Se dispune de un Program ASOC (Air Sovereignty Operation Center), rezultat direct al Iniţiativei
Spaţiului Aerian Regional(RAI), lansat în anul 1994, la Praga.
ASOC-ul este un Centru de Operaţii pentru Suveranitatea Aeriană, centru al
apărării pe timp de pace, având
capacitatea de a exercita controlul suveranităţii spaţiului aerian naţional
prin crearea unei imagini aeriene la nivelul întregii ţări, în timp real.
Programul ASOC trebuie să
constituie prima etapă a misiunii de asigurare a suveranităţii aeriene pe timp
de pace, acesta afişând situaţia recunoscută prin integrarea tuturor sistemelor
de management al spaţiului aerian (inclusiv Centrul
de Control al Traficului Aerian Civil) şi prin cooperarea regională cu
sistemele similare care funcţionează în ţările vecine (inclusiv Puncte de Comandă NATO).
Activitatea conjugată a
acestor sisteme trebuie să ducă la:
-actualizarea permanentă
a imaginii aeriene integrate;
-însoţirea în
coordonate transmise sub o formă consacrată, comună tuturor sistemelor, a
aeronavelor care survolează teritoriul naţional;
-identificarea
aeronavelor care se realizează, în special, printr-o aparatură standardizată
aflată la bordul aeronavelor „amice”;
-intervenţia
oportună în cazuri deosebite de abateri de la traiectul programat şi în
situaţii de urgenţă;
-distribuţia imaginii
aeriene la diferiţi utilizatori.
La baza realizării şi
afişării imaginii aeriene integrate în timp real stă procesarea datelor radar
digitale care sunt primite de la radarele de supraveghere a spaţiului aerian,
militare sau civile.
Se dispune de radare militare aparţinând mai multor
generaţii, achiziţionate în perioada 1970-1995, radare care sunt privite foarte
diferit din punct de vedere al eficienţei lor în situaţii de criză sau conflict
şi consider că, în cadrul conceptului de management al spaţiului aerian,
trebuie regândită contribuţia acestora la realizarea imaginii aeriene.
Aderarea României la NATO
a impus ca procesul de înzestrare cu mijloace radar moderne şi informatizarea
conducerii activităţilor specifice să determine adoptarea unor noi structuri
coerente şi ierarhizate astfel încât să pună în valoare performanţele tehnicii
în cadrul unui sistem de supraveghere a spaţiului aerian integrabil în
NATINEADS.
Experienţa conflictelor
recente a demonstrat că în domeniul militar radarele au devenit indispensabile
în cadrul apărării antiaeriene a
teritoriului naţional, acestea asigurând descoperirea şi urmărirea avioanelor
agresoare, dirijarea aviaţiei de vânătoare şi bombardament, dirijarea
rachetelor antiaeriene şi conducerea focului artileriei.
Sunt de apreciat
preocupările pentru modernizarea şi achiziţionarea de avioane şi mijloace de
foc antiaeriene, care necesită un efort financiar deosebit (şi poate imposibil
de făcut) în viitorul apropiat, dar nu trebuie pierdut din vedere faptul că,
pentru a fi combătute, mijloacele de atac ale unui eventual agresor trebuie
descoperite, urmărite şi transmise la înştiinţare prin RADIOLOCAŢIE.
Conceptul
strategic al capacităţii defensive credibile din Strategia militară a României
tratează avertizarea timpurieca
o fază importantă a ripostei graduale
şi flexibileîn cadrul răspunsului eficient şi adecvat la riscurile
generate de mediul de securitate. Pentru ca în cazul unei situaţii de criză sau
eventual conflict, eficienţa să fie cea scontată, sunt absolut necesare
regândirea şi perfecţionarea, în scurt timp, ale activităţii complexe de management
al spaţiului aerian, cu o finanţare direcţionată pe proiecte
concrete.
Până la atingerea
posibilităţilor financiare care să permită achiziţionarea a noi generaţii de
radiolocatoare multifuncţionale cu funcţii de descoperire şi clasificare a ţintelor pentru analiza
pericolului de încălcare a suveranităţii spaţiului aerian, precum şi cu
funcţiile de urmărire şi iluminare a
ţintelorpentru managementul luptei cu folosirea armamentului antiaerian,
trebuie să se concenteze atenţia asupra viitorului apropiat, pentru a se vedea de ce se dispune
şi ce ar fi
de făcut ?
Analiştii militari care
au făcut bilanţul celor 79 de zile şi nopţi de bombardamente asupra Iugoslaviei
au tras concluzia că victoria aliaţilor a fost mai mult un eşec, raportat la
aşteptările acestora. De ce? Pentru că superavioanele atacatoare au fost
obligate să-şi execute misiunile la înălţimi de peste 10.000 m (precizia
loviturilor scăzând proporţional) pentru a nu fi atinse de mijloacele de foc
dirijate şi conduse prin radiolocaţie, ale sârbilor. De aici, pagube
colaterale, bombardarea machetelor de poduri şi a tancurilor gonflabile.
Un argument în plus la
demonstraţia utilităţii unui sistem radar puternic în apărarea antiaeriană îl
constituie şi următorul scenariu, posibil
în acest mileniu trei, din lucrarea „Următorul – Ultimul război mondial“
de James Adams: „În Riyadh,
Arabia Saudită, conducerea forţelor de apărare naţională era în panică.Sistemul
defensiv radar…se oprise.
Naţiunea se temea de un atac aerian… şi cumpărase cele mai moderne echipamente
pentru a încercui ţara cu radare de avertizare din timp. Dar mai cumpăraseră,
fără să ştie, şi câteva mici piese hardware care la un semnal primit de la
Washington, scoseseră din uz tot sistemul. Ţara rămăsese lipsită de apărare în faţa unui
atac aerian“.
Ce ar fi de făcut?
Întrucât până la
introducerea în dotarea armatei noastre a termolocatoarelor, radiolocatoarelor
cu aparatură sintetică SAR (Synthetische
Aperture Radar) sau a senzorilor tereştri nesupravegheaţi UGS (Unattended Ground Sensors) vom mai avea
destul de mult de aşteptat.De aceea se impune o analiză a zonelor de
supraveghere la diferite înălţimi (evaluare care în mod cert va evidenţia
faptul că la înălţimi mici rămân importante zone insuficient cercetate prin
radiolocaţie) şi, ca atare, luarea unor decizii importante privind:
-regândirea şi
redimensionare rolului şi compunerii forţelor de supraveghere şi avertizare
timpurie, punând accent pe perfecţionarea ASOC-ului, astfel încât să existe
convingerea că managementul luptei (avertizarea timpurie, informaţii de
cercetare, stare de alarmă, alocare de resurse, situaţia armamentului,
rezultatele misiunii) nu va avea de suferit în situaţii de criză sau eventual,
de conflict;
-redefinirea
rolului radiolocaţiei militare în exercitarea controlului suveranităţii
spaţiului aerian naţional, având în vedere experienţa recentelor conflicte
armate şi diferitelor situaţii de criză, precum şi învăţămintele şi concluziile
rezultate în urma aplicaţiilor cu ţinte aeriene marcate, experienţă din care am
convingerea că specialişti au desprins ideea că este necesară constituirea unei
rezerve de radare din generaţia ´80, de game diferite, în stare de funcţionare,
care să poată fi utilizate la ordin;
-redimensionarea
unităţilor de radiolocaţie ca entităţi cu un rol foarte important în realizarea
zonei de cercetare cu parametrii ceruţi de acţiunea în situaţii de criză sau
conflict; în structura acestora se pot prevede şi 3-5 companii mobile de
cercetare, fiecare având în înzestrare 1-2 radare mobile de descoperire la
joasă înălţime (existente în trupele de radiolocaţie) şi un complet de
automatizare (de asemenea mobil). Aceste companii de cercetare prin
radiolocaţie, formate şi antrenate corespunzător, s-ar deplasa la ordin în
punctul dinainte stabilit (cu logistica şi infrastructura asigurate din timp)
într-un timp foarte scurt şi ar asigura coborârea limitei inferioare a zonei de
cercetare. Eficienţa? Să ne amintim de
„invizibilul“ doborât în timpul conflictului NATO – Iugoslavia.
Fragment (care îmi aparţine) din lucrarea „Caracal-file de istorie
militară” pe care am publicat-o în anul 2015, împreună cu alţi trei ofiţeri în
rezervă.
„O ţară care nu are o armată
naţională puternică devine o casă cu o
uşă fără zăvor şi riscă ca pe culoarele Parlamentului său să se plimbe în
linişte orice caporal străin.“
B. P. Haşdeu
„Nu
poţi merge privind la stele atunci
când ai o
pietricică în pantof.“
(Proverb chinezesc)
„Doresc dar
ca uniforma armatei să
fie pururea respectată şi iubită.“
Alexandru Ioan Cuza
„Pentru a lua o decizie politică raţională trebuie să ai o imagine a viitorului.“ Euripide
Abonați-vă la:
Postări (Atom)