Emil Constantinescu
Preşedintele României 1996-2000
E.S. domnului
Crin Antonescu, preşedintele Senatului, Parlamentul României
E.S. domnului
Victor Ponta, primul ministru al Guvernului României
24 februarie 2014
Stimate
domnule preşedinte al Senatului,
Stimate
domnule prim ministru,
Am hotărât cu greu să vă scriu pentru că în
momentul în care au început manifestaţiile populare din Piaţa Universităţii din
ianuarie 2012 am decis să nu mai comentez public evenimentele politice din
România. Am intervenit doar prin scrisori deschise adresate preşedintelui
Comisiei Europene şi preşedintelui Parlamentului European atunci când
implicarea acestora în politica internă a României a creat o situaţie dificilă
pentru funcţionarea corectă a democraţiei în ţara noastră.
Acum când România se află
într-o criză instituţională care, deşi nejustificată, poate avea consecinţe
grave pe termen lung, mă adresez dumneavoastră în calitate de deţinători ale unora din cele mai importante poziţii în
conducerea statului, preşedinte al Senatului şi prim ministru. Aceste înalte
demnităţi vă obligă atunci când apare o contradicţie între interesul statului
şi interesele partizane care decurg din poziţia dumneavoastră de şefi ai unor
partide politice să acţionaţi ca oameni de stat şi nu ca oameni politici.
Prelungirea actualei crize
instituţionale nu are nicio justificare ideologică, economică sau socială. Nu
are nici, cel puţin, o justificare politică. Naşterea alianţei U.S.L. a răspuns
unei crize politice creată prin mişcări de stradă spontane care au generat în
cele mai multe ţări, după căderea guvernelor contestate, haos şi instabilitate.
Este ceea ce nu s-a întâmplat în România tocmai datorită existenţei unei
alternative politice credibile.
Poate pentru mine, care am
participat personal la un alt tip de confruntări
politice cu încărcătură ideologică şi consecinţe din perioada dictaturii
comuniste, ar fi fost mai dificil să iniţiez o
asemenea alianţă, dar vă asigur că oricând m-aş fi retras pentru a permite
altora să construiască
un instrument politic care să servească
interesului naţional.
Acum
lucrurile sunt mult mai clare. O majoritate largă a cetăţenilor României a
validat prin vot alianţa U.S.L., programul de guvernare şi programul politic pe
termen lung al acesteia care viza şi alegerile prezidenţiale. Încălcarea
voinţei populare liber exprimate este, în aceste condiţii, un act nedemocratic,
indiferent de motivele invocate atât timp cât nu există niciun semnal de
schimbare a opţiunilor cetăţenilor, aşa cum au fost ele exprimate în alegerile
parlamentare şi locale din 2012 şi în cadrul referendumului din iulie 2012.
Invocarea
dezacordului privind schimbarea unor persoane cu alte persoane şi a unor
posturi cu alte posturi în cadrul unei coaliţii guvernamentale nu are niciun
temei serios. Ştim prea bine cu toţii că nu există personaje providenţiale sau
soluţii miraculoase care să rezulte din acest joc de funcţii şi persoane şi
este o insultă la adresa bunului simţ ca cineva să gândească şi să acţioneze în
acest sens.
Ceea ce
se întâmplă acum este, în mod evident, doar o confruntare de orgolii de partid
şi de orgolii personale păgubitoare pentru toţi. Experienţa tristă a ultimilor
25 de ani arată că, în general, schimbările pripite de acest gen nu fac decât
să dezvăluie penuria acută de persoane competente şi oneste, penurie pe care
partidele politice nu au reuşit să o rezolve până acum. Cred că aţi putea face
un prim pas înainte dedicând mai mult timp dialogului cu tinerii care şi-au
construit cariere individuale performante în instituţii şi companii europene
sau internaţionale pentru a-i determina să contribuie la mai bună administrare
a ţării noastre.
Sper să
acceptaţi că este datoria dumneavoastră să vă concentraţi asupra actelor
guvernării, ameliorării legislaţiei şi problemelor economice şi sociale şi nu
asupra unor dispute nesemnificative. În mod paradoxal, această criză
instituţională prelungită loveşte România tocmai când aceasta se bucură de
creştere economică, stabilitate financiară, o mai bună folosire a fondurilor
europene, condiţii mai bune de dezvoltare a agriculturii şi perspectiva de
creştere a exporturilor şi a investiţiilor de capital străin. În loc să se
fructifice această conjunctură favorabilă, se menţine o criză creată în mod
artificial, care blochează deja de prea mult timp acţiunile curente ale unor
instituţii ale statului, contrariază observatorii externi şi exasperează
populaţia ţării.
Împingerea
acestei crize spre ruperea alianţei U.S.L. va avea consecinţe extrem de grave,
implicând schimbări în cascadă de persoane la toate nivelurile: miniştri,
secretari de stat, şefi de agenţii guvernamentale şi judeţene, ceea ce, ştim
bine, va bloca administrarea treburilor statului şi activitatea economică, cu
consecinţe în înrăutăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor.
Nu ştiu
în ce măsură consilierii dumneavoastră au făcut un studiu de impact şi au
evaluat costurile unei astfel de mişcări politice hazardate. Mai grave decât
costurile economice, administrative şi sociale mi se par daunele morale care
pot afecta o societate aflată, cu deosebire în ultimii 14 ani, într-o acută
criză morală. O nerespectare a mandatului clar pe care cetăţenii vi l-au
acordat pune în discuţie nu numai viitorul relaţiei dintre Preşedinţie –
Parlament – Guvern, dar şi sinceritatea cu care v-aţi asumat un proiect comun
în trecutul apropiat.
După 9
ani de relaţii tensionate între Preşedinţie şi Guvern, cetăţenii aşteptau, în
fine, o colaborare onestă şi principială şi nu doar o coabitare forţată între
aceste instituţii. Declaraţiile pe care le-aţi făcut în ultimele zile creează
un mare semn de întrebare asupra viitorului acestei relaţii. Disputele care au
în vedere un minister de forţă şi o poziţie de vice-prim ministru însărcinat cu
probleme de securitate naţională şi ordine publică acreditează suspiciunile
privind intenţia de folosire abuzivă a acestor funcţii îndelung alimentată de
declaraţiile preşedintelui ţării, din ultimul an.
Dumneavoastră
aţi susţinut permanent, şi mulţi oameni de bună credinţă au acceptat ideea, că
proasta funcţionare a justiţiei şi a multor alte instituţii importante este
cauzată de prezenţa în acestea a unor ofiţeri acoperiţi ai serviciilor de
informaţii, care au creat o periculoasă structură subterană. Numai o implicare
comună a unui preşedinte şi a unui prim ministru, ambii oneşti, neşantajabili
şi decişi să instaureze un adevărat stat de drept, pot rezolva această
problemă. La fel cum şi mult clamata luptă împotriva corupţiei nu poate avea
rezultate decât dacă o astfel de colaborare exemplară va exista între
dumneavoastră, pentru a face împreună curăţenie în administraţie şi în toate
instituţiile statului. Dacă acest lucru se va întâmpla, vom putea scăpa de
umilitoarea postură din coada clasamentelor europene şi să avansăm încet spre o
poziţie onorabilă.
În
ultimii ani, România a jucat un rol nesemnificativ în politica mondială,
europeană şi regională, limitat cel mai adesea la cel de executant servil al
directivelor adoptate de organismele din care face parte. O colaborare bine
orchestrată dintre Preşedinţie – Guvern – Parlament, după alegerile
prezidenţiale din această toamnă, poate schimba rapid această situaţie creând
un nou cadru de relaţii personale cu partenerii externi, bazate pe încredere şi
respect reciproc.
Domnilor
înalţi demnitari,
Cetăţenii
ţării noastre au aşteptări enorme de la dumneavoastră. Nu vă pierdeţi timpul în
dispute sterile între dumneavoastră şi între partidele dumneavoastră pentru că
aveţi multe de făcut împreună. Nu vă irosiţi energia în declaraţii televizate.
Este sub demnitatea dumneavoastră să faceţi turul televiziunilor de ştiri şi să
daţi declaraţii pe culoare sau pe stradă. Călătorind în ultimele decenii în
multe ţări de pe mapamond vă pot spune – şi consilierii dumneavoastră pot detalia
această observaţie acest lucru – că nu există nicio ţară din lume unde înalţi
demnitari ai statului (poate cu excepţia defuncţilor dictatori ai Cubei şi
Venezuelei) să petreacă atât timp în emisiuni televizate. Este la latitudinea
dumneavoastră să restabiliţi onoarea şi demnitatea rangului funcţiei
dumneavoastră, a miniştrilor şi a conducerii Parlamentului. Transparenţa în
faţa presei şi a cetăţenilor atât de necesară în democraţie se poate asigura
prin purtători de cuvânt, înalţi funcţionari, consilieri şi experţi.
În
Statele Unite, marile proiecte naţionale sunt prezentate elitei intelectuale şi
tineretului înalt educat de către liderii naţiunii în mediul academic al
universităţilor de prestigiu. Ţara nu se conduce la televizor şi e bine să
ştiţi că în spatele unui rating înşelător nu se află numai adeziune, ci de
multe ori consternare sau aversiune.
Mi-am
permis să vă spun aceste lucruri neplăcute pentru că, în perioada mult mai grea
a mandatului meu prezidenţial, am acceptat maximum una sau două participări la
interviuri televizate în direct pe parcursul unui an şi nu am răspuns
solicitărilor presei nici atunci când eram acuzat pe nedrept.
Lumea
este sătulă de conflicte. Cea mai mare parte a cetăţenilor nu aşteaptă să fiţi
simpatici, spirituali şi spontani, ci oameni de stat dedicaţi cu seriozitate şi
sobrietate unor proiecte pe termen lung. Nu vi se cere să fiţi prieteni deşi
mulţi, printre care şi eu, am sperat aceasta, ci să colaboraţi pentru
transpunerea lor în realitate. Dar mai ales să nu vă certaţi şi să nu vă
denigraţi reciproc. Şi nu este vorba numai de dumneavoastră, ci de toţi
colaboratorii dumneavoastră cărora, în calitate de adevăraţi lideri, puteţi să
le impuneţi o altă conduită. Toate derapajele verbale care par trecătoare lasă
urme adânci în conştiinţa publică. Deşi în tot timpul mandatului meu şi de la
finalul acestuia până în prezent nu am pronunţat nici măcar un cuvânt critic la
adresa primului ministru, a vreunui parlamentar sau a unui reprezentant al
coaliţiei majoritare, imaginea C.D.R. a rămas, în ciuda unor realizări
incontestabile pe plan intern şi extern, ca una a conflictelor tocmai din cauza
excesului de declaraţii publice contradictorii din partea membrilor coaliţiei.
Depăşirea cu înţelepciune a crizei actuale poate constitui un precedent pozitiv
pentru viaţa politică a ţării în viitor.
Într-o
Românie democratică va veni şi timpul să fiţi „fost preşedinte” sau „fost prim
ministru”. Abia atunci, eliberaţi de presiunea colaboratorilor apropiaţi şi a
votanţilor necunoscuţi veţi afla adevărul despre contribuţia dumneavoastră la
progresul naţiunii şi veţi putea măsura prestigiul dumneavoastră profesional şi
moral în respectul oamenilor.
Domnule
preşedinte al Senatului,
Domnule
prim ministru,
Ca
oameni cu educaţie înaltă ştiţi prea bine că atunci când o orchestră execută o
piesă din repertoriul muzicii clasice (numită uneori şi „grea”), toate
instrumentele formează un ansamblu armonic, deşi fiecare dintre ele
interpretează partituri diferite. Este poate cea mai potrivită metaforă pentru
o societate a valorilor împărtăşite pe care ne-o dorim cu toţii. Aş vrea să
sper că această scrisoare nu va prefaţa un Recviem, ci dimpotrivă Uvertura unei
simfonii interpretate Da Capo al Fine pentru înălţarea spirituală şi morală a
unei societăţi prea îndelung bulversată de zgomotele scandalului cotidian.
Cu
gândurile cele mai distinse,
Emil Constantinescu
