VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an III nr.10, martie-mai
2012
2012
ÎNŢELEGEREA SOVIETO-GERMANĂ PENTRU DEZMEMBRAREA UNOR STATE DIN CENTRUL ŞI SUD-ESTUL EUROPEI (1990)
În ianuarie 1994, în revista britanică Intelligence Digest, care se distribuie pe bază de abonament, fiind căutată de cititorii din mediile serviciilor speciale deoarece cuprinde numeroase informaţii confidenţiale, a fost publicat un articol semnat de către redactorul şef, Joseph de Courey.
Materialul se referă la un acord secret încheiat în septembrie 1990 între Uniunea Sovietică şi Germania, în urma unor tratative purtate la Geneva. Cele două părţi au abordat problemele sferelor de influenţă în centrul şi estul Europei. Redactorul şef al revistei spunea că veridicitatea informaţiilor i-a fost confirmată şi dintr-o altă sursă, neaşteptată, care a dat gir informaţiilor iniţiale.
Astfel, în septembrie 1990, la Geneva, germanii şi sovieticii au căzut de acord asupra următoarelor: Uniunea Sovietică nu se va opune dezmembrării Cehoslovaciei. Republica Cehă va deveni parte a sferei de influenţă economică a Germaniei, cu scopul posibil de încorporare politică a Cehiei în următorii 12-15 ani în Germania. Germania va compensa Rusia pentru daunele economice suferite prin pierderea influenţei în Europa de Est. Ungariei i se va permite urmărirea scopului ei de
a-şi recâştiga teritoriile pierdute după primul război mondial prin
Tratatul de la Trianon, în faţa României, Ucrainei, Cehoslovaciei
şi Iugoslaviei. Germania va spori ajutorul economic acordat Ungariei, pentru a o face mai atractivă decât vecinii ei. Uniunea Sovietică nu va ridica obiecţii la divizarea Iugoslaviei şi va accepta intrarea Croaţiei şi Sloveniei în sfera economică germană de interese. Uniunea Sovietică era rugată să accepte unirea Ucrainei Transcarpatice cu Ungaria, dacă naţionaliştii
ucraineni ar desfăşura activităţi „distructive”. În afară de compensaţia economică pentru pierderile suferite, Germania se angaja să „nu fie activă” în chestiuni privind Ucraina şi statele baltice şi să nu le considere parte a sferei de influenţă economică a
Germaniei. VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an III, nr.10, martie-mai 2012 41Prăbuşirea
lui Mihail Gorbaciov şi a Uniunii Sovietice, urmată de schimbarea modului de promovare a propriilor interese de către Federaţia Rusă, a grăbit procesul de extindere a Uniunii Europene şi a modificat proiectele germano-ruse privitoare la centrul şi estul Europei.
Noile proiecte apărute au fost elaborate pornindu-se de la premisa unificării europene şi a extinderii sale către estul bogat în resurse de energie, materii prime şi pieţe de desfacere care să alimenteze uriaşa economie europeană, mai ales pe cea a Germaniei. Înţelegerile germano-sovietice din anul 1990, chiar dacă au fost trecute în conservare, se aseamănă izbitor cu Pactul Molotov- Ribbentrop. Deosebirea este
doar de imagine. Clasa politică internaţională şi mass-media au condamnat în mod repetat şi vehement Pactul Molotov-Ribbentrop, ca şi dezmembrările Cehoslovaciei, României şi Iugoslaviei, din anii 1939-1941. În schimb, înţelegerile din 1990, dezmembrarea Cehoslovaciei şi a Iugoslaviei, ca şi încercările evidente de acelaşi fel din România, nu au fost combătute, ci, din contră, sunt privite pozitiv şi încurajate de forţe nevăzute. Proiectele şi acţiunile politice sunt mult asemănătoare, pe alocuri identice, dar poziţia comunităţii internaţionale faţă de ele este nu numai diferită, ci uneori opusă. Acest lucru ne face să constatăm identitatea dintre politicile duse de Hitler şi Stalin în anii 1939-1940, şi cele promovate în anii 1989-1990, de Kohl şi Gorbaciov, conducătorii regimurilor „democratice” din Germania şi Uniunea Sovietică. Pentru unii, aceste concluzii par dureroase. Este doar o percepţie datorată imensei manipulări a opiniei publice de pretutindeni, preocupare care înghite energii colosale
şi reprezintă a doua mare cheltuială de resurse, după cursa înarmărilor.
Când lumea va înţelege aceste realităţi, regimul politic „democratic” se va putea reforma şi, eventual, îşi va putea prelungi existenţa.
După deceniile care au trecut de la înţelegerile germano-ruse, e timpul să examinăm cu seninătate aceste concluzii. Prof. univ. dr. Corvin LupuFără categorieCadran internaționalRestituiriSemnalAbuzuriColimatorDosarJustițiarulPeriscopCorupțieInternaţionalCulturaDreptul la replicăRomâni în lumeSuntem cu ochii pe voi!EditorialInvestigațiiAtitudiniAnchetaPuncte devedereRememberObservatorTribunademocrațieiActualitateArhivateIstorieInternetOpiniiLicheleConspirațiiAnimale de companieCap limpedeCinema
http://www.justitiarul.ro/
t-1989/ Acordul Bonn-Budapesta (19-23 august 1989)În vara anului 1989, Republica Federală Germania finalizase în mare înţelegerile cu Uniunea Sovietică şi cu S.U.A., privitoare la unificarea ţării. Franţa şi Marea Britanie au încercat să se opună acestui
proiect. În cadrul întâlnirii dintre preşedintele Franţei, Francois Mitterand şi cel al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, de la Kiev, din 6 decembrie 1989, a cărei stenogramă a fost dată publicităţii, Mitterand a arătat pericolul refacerii puterii Germaniei şi a exercitării unui control al ei asupra întregului centru al Europei. El l-a rugat pe Gorbaciov să nu sprijine proiectul german de reunificare, promiţând în schimb accesul Moscovei la fonduri mari prin Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Franţa şi Marea Britanie invocau şi necesitatea menţinerii Germaniei divizată pentru a nu-i crea probleme lui Gorbaciov, sprijinitorul politicii Occidentului, în faţa acuzaţiilor pe care i le aduceau grupările politico-militare şi de informaţii conservatoare de la Moscova, nemulţumite de faptul că preşedintele sovietic sprijinea promovarea intereselor occidentale.[1] Pentru a-l sprijini pe Mihail Gorbaciov, Marea Britanie şi Franţa au sprijinit regimurile politice pro-sovietice din centrul şi estul Europei, cum a fost şi cazul sprijinirii grupării Iliescu-Militaru-Brucan de la Bucureşti.[2]Unii lideri din Republica Democrată Germană nu s-au împăcat uşor cu ideea dispariţiei Germaniei comuniste, mai ales şefii Partidului Comunist, Erich Honeker (deloc) şi unii lideri ai Stasi, ca generalii Erich Mielke și Markus Wolff (greu). Era necesară o acţiune populară de anvergură care să convingă pe comuniştii radicali să accepte mersul evenimentelor spre reunificarea
paşnică a ţării.
Guvernul vest-german a conceput un plan de trecere în masă a unor cetăţeni din Germania de Est în cea de Vest.
Pentru aceasta, cancelarul Helmuth Kohl s-a deplasat la Budapesta, în perioada 23-25 august 1989 şi a încheiat Acordul Bonn-Budapesta privitor la angajamentele de sprijin al Ungariei pentru reunificarea Germaniei şi al guvernului de la Bonn pentru
reunificarea Ungariei cu Transilvania. Anterior, se purtaseră discuţii intense, încheiate în jurul lui 19 august 1989. Prin acordul încheiat, Ungaria se angaja să deschidă graniţa cu Austria, permiţând est-germanilor, care intrau cu zecile de mii ca turişti în Ungaria, să treacă în vest. În schimb, Germania s-a angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a recupera Transilvania. Încurajarea germană şi
siguranţa guvernului maghiar legat de interesul Uniunii Sovietice pentru
destabilizarea României, a determinat Budapesta să se implice din plin în acţiunile din România, din decembrie 1989, alături de serviciile secrete ale altor state.[3] De altfel, Uniunea Sovietică demarase cu decenii în urmă, din 1969, pregătirile în vederea schimbării regimului ceauşist de la Bucureşti, aşteptând doar condiţii prielnice şi motivaţii solide. Printr-un document al serviciului vest-german de informaţii, B.N.D., emis în anul 1973, guvernul de la Bonn era informat că ministrul sovietic al Apărării, mareşalul Andrei Greciko a afirmat într-o convorbire cu Erich Honeker că „într-o perspectivă mai lungă, lucrurile nu mai pot continua astfel cu România”.
Serviciile sovietice de securitate şi informaţii creaseră o unitate specială care sprijinea din umbră organizaţiile revizioniste maghiare din emigraţie, care revendicau Transilvania cu glas tare. De asemenea, sovieticii au catalizat revendicările bulgarilor faţă de sudul Dobrogei. În iunie 1971, cu ocazia vizitei în China, Nicolae Ceauşescu a fost informat de preşedintele Mao şi de premierul Ciu En Lai că Moscova acţionează împotriva României mai ales prin agentura compusă din personalităţile politice, informative şi militare care făcuseră studiile în U.R.S.S. şi slujeau în continuare internaţionalismul comunist, în general şi Uniunea Sovietică, în special.[4]În cursul revoltei populare şi al loviturii de stat din România (decembrie 1989),
Ungaria a fost implicată direct în destabilizarea României, iar acţiunile diversioniste s-au desfăşurat în formele cele mai violente în Transilvania, mai ales de-a lungul unui aliniament de frontieră a provinciei istorice (Timişoara, Arad, Cugir, Sibiu,
Braşov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi altele). Prof. univ. dr. Corvin Lupu(Preluare din articolul Preliminarii la avenimentele de la Târgu-Mureș, 1990, în „Vitralii-lumini şi umbre”-Revista veteranilor din serviciile române de informații, Anul IV, nr.10/2012, pp. 23-30)[1] Alex Mihai Stoenescu, Din culisele luptei
pentru putere. 1989-1990.
Prima guvernare Petre Roman, Editura RAO International PublishingCompany, Bucureşti, 2006, pp. 180-182.[2]Pentru a sprijini gruparea condusă de Ion Iliescu, serviciile secrete britanice au trimis la Bucureşti dosarele de agenţi ai spionajului britanic în România ai unora dintre liderii naţional-ţărănişti, inclusiv ale lui Iuliu Maniu (nume conspirativ Tom), pentru ca Ion Iliescu să-l poată şantaja pe Corneliu Coposu şi conducerea P.N.Ţ.C.D.
Vezi şi Virgil Măgureanu, Alex Mihai Stoenescu, De la regimul comunist la regimul Iliescu, Editura RAO International Publishing Company,
Bucureşti, 2008, pp. 157-158.[3]Vezi Corvin Lupu, România în contextul relaţiilor internaţionale actuale, Editura Techno Media, Sibiu, 2006, p. 94 sqq.[4]Cristian Troncotă, Duplicitarii. O istorie a Serviciilor de Informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România, Editura Elion, Bucureşti,2003, pp. 147, 149 şi 151.Tags:
Acordul Bonn-Budapesta (19-23 august 1989) Înţelegerea sovieto-germană pentru
dezmembrarea unor state din centrul şi sud-estul Europei şi împărţirea
dominaţiei în această regiune a Europei (1990) Klaus Iohannis Germania Mihail Gorbaciov și Helmuth Koh Trackbacks / Pings1.
America, campioana corupţiei | Blog Popa Țeapă 2.
Va aplica ,,președintele” Klaus Iohannis înțelegerea germano-sovietică din anul
1990? | Blog Popa
Țeapă 3.
Va aplica ,,președintele” Klaus Iohannis înțelegerea germano-sovietică din anul
1990? 4.
Johannis, pe urmele lui Ribbentrop ? - Ion Coja 5.
Johannis, pe urmele lui Ribbentrop ? | Lupul Dacic
Materialul se referă la un acord secret încheiat în septembrie 1990 între Uniunea Sovietică şi Germania, în urma unor tratative purtate la Geneva. Cele două părţi au abordat problemele sferelor de influenţă în centrul şi estul Europei. Redactorul şef al revistei spunea că veridicitatea informaţiilor i-a fost confirmată şi dintr-o altă sursă, neaşteptată, care a dat gir informaţiilor iniţiale.
Astfel, în septembrie 1990, la Geneva, germanii şi sovieticii au căzut de acord asupra următoarelor: Uniunea Sovietică nu se va opune dezmembrării Cehoslovaciei. Republica Cehă va deveni parte a sferei de influenţă economică a Germaniei, cu scopul posibil de încorporare politică a Cehiei în următorii 12-15 ani în Germania. Germania va compensa Rusia pentru daunele economice suferite prin pierderea influenţei în Europa de Est. Ungariei i se va permite urmărirea scopului ei de
a-şi recâştiga teritoriile pierdute după primul război mondial prin
Tratatul de la Trianon, în faţa României, Ucrainei, Cehoslovaciei
şi Iugoslaviei. Germania va spori ajutorul economic acordat Ungariei, pentru a o face mai atractivă decât vecinii ei. Uniunea Sovietică nu va ridica obiecţii la divizarea Iugoslaviei şi va accepta intrarea Croaţiei şi Sloveniei în sfera economică germană de interese. Uniunea Sovietică era rugată să accepte unirea Ucrainei Transcarpatice cu Ungaria, dacă naţionaliştii
ucraineni ar desfăşura activităţi „distructive”. În afară de compensaţia economică pentru pierderile suferite, Germania se angaja să „nu fie activă” în chestiuni privind Ucraina şi statele baltice şi să nu le considere parte a sferei de influenţă economică a
Germaniei. VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an III, nr.10, martie-mai 2012 41Prăbuşirea
lui Mihail Gorbaciov şi a Uniunii Sovietice, urmată de schimbarea modului de promovare a propriilor interese de către Federaţia Rusă, a grăbit procesul de extindere a Uniunii Europene şi a modificat proiectele germano-ruse privitoare la centrul şi estul Europei.
Noile proiecte apărute au fost elaborate pornindu-se de la premisa unificării europene şi a extinderii sale către estul bogat în resurse de energie, materii prime şi pieţe de desfacere care să alimenteze uriaşa economie europeană, mai ales pe cea a Germaniei. Înţelegerile germano-sovietice din anul 1990, chiar dacă au fost trecute în conservare, se aseamănă izbitor cu Pactul Molotov- Ribbentrop. Deosebirea este
doar de imagine. Clasa politică internaţională şi mass-media au condamnat în mod repetat şi vehement Pactul Molotov-Ribbentrop, ca şi dezmembrările Cehoslovaciei, României şi Iugoslaviei, din anii 1939-1941. În schimb, înţelegerile din 1990, dezmembrarea Cehoslovaciei şi a Iugoslaviei, ca şi încercările evidente de acelaşi fel din România, nu au fost combătute, ci, din contră, sunt privite pozitiv şi încurajate de forţe nevăzute. Proiectele şi acţiunile politice sunt mult asemănătoare, pe alocuri identice, dar poziţia comunităţii internaţionale faţă de ele este nu numai diferită, ci uneori opusă. Acest lucru ne face să constatăm identitatea dintre politicile duse de Hitler şi Stalin în anii 1939-1940, şi cele promovate în anii 1989-1990, de Kohl şi Gorbaciov, conducătorii regimurilor „democratice” din Germania şi Uniunea Sovietică. Pentru unii, aceste concluzii par dureroase. Este doar o percepţie datorată imensei manipulări a opiniei publice de pretutindeni, preocupare care înghite energii colosale
şi reprezintă a doua mare cheltuială de resurse, după cursa înarmărilor.
Când lumea va înţelege aceste realităţi, regimul politic „democratic” se va putea reforma şi, eventual, îşi va putea prelungi existenţa.
După deceniile care au trecut de la înţelegerile germano-ruse, e timpul să examinăm cu seninătate aceste concluzii. Prof. univ. dr. Corvin LupuFără categorieCadran internaționalRestituiriSemnalAbuzuriColimatorDosarJustițiarulPeriscopCorupțieInternaţionalCulturaDreptul la replicăRomâni în lumeSuntem cu ochii pe voi!EditorialInvestigațiiAtitudiniAnchetaPuncte devedereRememberObservatorTribunademocrațieiActualitateArhivateIstorieInternetOpiniiLicheleConspirațiiAnimale de companieCap limpedeCinema
http://www.justitiarul.ro/
t-1989/ Acordul Bonn-Budapesta (19-23 august 1989)În vara anului 1989, Republica Federală Germania finalizase în mare înţelegerile cu Uniunea Sovietică şi cu S.U.A., privitoare la unificarea ţării. Franţa şi Marea Britanie au încercat să se opună acestui
proiect. În cadrul întâlnirii dintre preşedintele Franţei, Francois Mitterand şi cel al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, de la Kiev, din 6 decembrie 1989, a cărei stenogramă a fost dată publicităţii, Mitterand a arătat pericolul refacerii puterii Germaniei şi a exercitării unui control al ei asupra întregului centru al Europei. El l-a rugat pe Gorbaciov să nu sprijine proiectul german de reunificare, promiţând în schimb accesul Moscovei la fonduri mari prin Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Franţa şi Marea Britanie invocau şi necesitatea menţinerii Germaniei divizată pentru a nu-i crea probleme lui Gorbaciov, sprijinitorul politicii Occidentului, în faţa acuzaţiilor pe care i le aduceau grupările politico-militare şi de informaţii conservatoare de la Moscova, nemulţumite de faptul că preşedintele sovietic sprijinea promovarea intereselor occidentale.[1] Pentru a-l sprijini pe Mihail Gorbaciov, Marea Britanie şi Franţa au sprijinit regimurile politice pro-sovietice din centrul şi estul Europei, cum a fost şi cazul sprijinirii grupării Iliescu-Militaru-Brucan de la Bucureşti.[2]Unii lideri din Republica Democrată Germană nu s-au împăcat uşor cu ideea dispariţiei Germaniei comuniste, mai ales şefii Partidului Comunist, Erich Honeker (deloc) şi unii lideri ai Stasi, ca generalii Erich Mielke și Markus Wolff (greu). Era necesară o acţiune populară de anvergură care să convingă pe comuniştii radicali să accepte mersul evenimentelor spre reunificarea
paşnică a ţării.
Guvernul vest-german a conceput un plan de trecere în masă a unor cetăţeni din Germania de Est în cea de Vest.
Pentru aceasta, cancelarul Helmuth Kohl s-a deplasat la Budapesta, în perioada 23-25 august 1989 şi a încheiat Acordul Bonn-Budapesta privitor la angajamentele de sprijin al Ungariei pentru reunificarea Germaniei şi al guvernului de la Bonn pentru
reunificarea Ungariei cu Transilvania. Anterior, se purtaseră discuţii intense, încheiate în jurul lui 19 august 1989. Prin acordul încheiat, Ungaria se angaja să deschidă graniţa cu Austria, permiţând est-germanilor, care intrau cu zecile de mii ca turişti în Ungaria, să treacă în vest. În schimb, Germania s-a angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a recupera Transilvania. Încurajarea germană şi
siguranţa guvernului maghiar legat de interesul Uniunii Sovietice pentru
destabilizarea României, a determinat Budapesta să se implice din plin în acţiunile din România, din decembrie 1989, alături de serviciile secrete ale altor state.[3] De altfel, Uniunea Sovietică demarase cu decenii în urmă, din 1969, pregătirile în vederea schimbării regimului ceauşist de la Bucureşti, aşteptând doar condiţii prielnice şi motivaţii solide. Printr-un document al serviciului vest-german de informaţii, B.N.D., emis în anul 1973, guvernul de la Bonn era informat că ministrul sovietic al Apărării, mareşalul Andrei Greciko a afirmat într-o convorbire cu Erich Honeker că „într-o perspectivă mai lungă, lucrurile nu mai pot continua astfel cu România”.
Serviciile sovietice de securitate şi informaţii creaseră o unitate specială care sprijinea din umbră organizaţiile revizioniste maghiare din emigraţie, care revendicau Transilvania cu glas tare. De asemenea, sovieticii au catalizat revendicările bulgarilor faţă de sudul Dobrogei. În iunie 1971, cu ocazia vizitei în China, Nicolae Ceauşescu a fost informat de preşedintele Mao şi de premierul Ciu En Lai că Moscova acţionează împotriva României mai ales prin agentura compusă din personalităţile politice, informative şi militare care făcuseră studiile în U.R.S.S. şi slujeau în continuare internaţionalismul comunist, în general şi Uniunea Sovietică, în special.[4]În cursul revoltei populare şi al loviturii de stat din România (decembrie 1989),
Ungaria a fost implicată direct în destabilizarea României, iar acţiunile diversioniste s-au desfăşurat în formele cele mai violente în Transilvania, mai ales de-a lungul unui aliniament de frontieră a provinciei istorice (Timişoara, Arad, Cugir, Sibiu,
Braşov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi altele). Prof. univ. dr. Corvin Lupu(Preluare din articolul Preliminarii la avenimentele de la Târgu-Mureș, 1990, în „Vitralii-lumini şi umbre”-Revista veteranilor din serviciile române de informații, Anul IV, nr.10/2012, pp. 23-30)[1] Alex Mihai Stoenescu, Din culisele luptei
pentru putere. 1989-1990.
Prima guvernare Petre Roman, Editura RAO International PublishingCompany, Bucureşti, 2006, pp. 180-182.[2]Pentru a sprijini gruparea condusă de Ion Iliescu, serviciile secrete britanice au trimis la Bucureşti dosarele de agenţi ai spionajului britanic în România ai unora dintre liderii naţional-ţărănişti, inclusiv ale lui Iuliu Maniu (nume conspirativ Tom), pentru ca Ion Iliescu să-l poată şantaja pe Corneliu Coposu şi conducerea P.N.Ţ.C.D.
Vezi şi Virgil Măgureanu, Alex Mihai Stoenescu, De la regimul comunist la regimul Iliescu, Editura RAO International Publishing Company,
Bucureşti, 2008, pp. 157-158.[3]Vezi Corvin Lupu, România în contextul relaţiilor internaţionale actuale, Editura Techno Media, Sibiu, 2006, p. 94 sqq.[4]Cristian Troncotă, Duplicitarii. O istorie a Serviciilor de Informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România, Editura Elion, Bucureşti,2003, pp. 147, 149 şi 151.Tags:
Acordul Bonn-Budapesta (19-23 august 1989) Înţelegerea sovieto-germană pentru
dezmembrarea unor state din centrul şi sud-estul Europei şi împărţirea
dominaţiei în această regiune a Europei (1990) Klaus Iohannis Germania Mihail Gorbaciov și Helmuth Koh Trackbacks / Pings1.
America, campioana corupţiei | Blog Popa Țeapă 2.
Va aplica ,,președintele” Klaus Iohannis înțelegerea germano-sovietică din anul
1990? | Blog Popa
Țeapă 3.
Va aplica ,,președintele” Klaus Iohannis înțelegerea germano-sovietică din anul
1990? 4.
Johannis, pe urmele lui Ribbentrop ? - Ion Coja 5.
Johannis, pe urmele lui Ribbentrop ? | Lupul Dacic
