duminică, 17 septembrie 2017

SA NE UNIM FORTELE ASTFEL INCAT, SA NU EXISTE MILITAR CARE SA NU FACA PLANGERE PENALA ! SA ELIBERAM TARA SI INSTITUTIA MILITARA DE AMPRENTA MIZERABILA A CLASEI POLITICE SI DE NEAVENITI INSTITUTIONALIZATI AFLATI LA CONDUCERE! ACESTA ESTE RAZBOIUL PE CARE TREBUIE SA-L DUCEM IN TIMP DE PACE!



IATA    A D E V A R U L  !


DECIZIA NR. 20/02.02.2000 A CCR, CARE NU DOAR CĂ SPULBERĂ PE CEI CĂRORA LE STAU ÎN GÂT PENSIILE MILITARE! CI CARE ADUCE ÎN FAȚA INSTANȚELOR PENALE PENTRU ÎNCĂLCAREA ȘI SUBMINAREA ORDINI CONSTITUȚIONALE, REGIMUL PORTOCALIU CARE A DESFIINȚAT PENSIILE MILITARE ÎN 2011!
https://3.bp.blogspot.com/-21Ovg9vcuK4/WYinuHKLtVI/AAAAAAAAC30/vD-sC2dDB2YDzmvohFadnTxAMj1sBHOggCLcBGAs/s280/118.jpg
Decizia nr. 20/02.02.2002 a CCR, a apărut în mod surprinzător de la naftalină. Fiind publicată pe site-ul SCMD, respectiv aici. Decizia stabilește negru pe alb faptul că pensiile militare nu pot fi desființate și nici afectate, acestea neconstituind nicidecum un privilegiu, ci o compensare a unor interdicții și restrângeri de drepturi fundamentale și constituționale. Cu care se confruntă în egală măsură, 2 categorii de cetățeni români, mai exact militarii și magistrații.
Rămân întrebări care necesită răspuns urgent, cum ar fi:
1]. De ce noi, militarii, nu am știut de acea decizie în anul 2011, când au fost efectiv desființate pensiile militare de stat?
2]. De ce colectivul CCR din 2011 nu a făcut uz de propria decizie anterioară, pentru a rezolva miile de sesizări privind desființarea pensiilor militare de stat, în anul 2011?
3]. Cum va reacționa acum sistemul, constatat fiind la acest moment că Legea nr. 119/2010 care a desființat pensiile militare de stat, a fost adoptată și aplicată, cu încălcarea flagrantă a Deciziei nr. 20/02.02.2002 a CCR, în ceea ce privește pensiile militaritor. Ceea ce echivalează cu încălcarea și subminarea ordinii constituționale de către Parlamentul și guvernul de la acea vreme, precum și de către instituțiile statului care au aplicat legea menționată.
4]. Ce se întâmplă din punct de vedere al legalității, cu deciziile de pensii emise în baza unei legi care a fost adoptată si aplicată în mod ilegal, respectiv cu încălcarea Deciziei nr. 20/02.02.2002 a CCR?
5]. Cum va reacționa armata care are obligația să intervină ferm în baza Art. 118 (1) din Constituția României, pentru apărarea democrației constituționale. Încălcată flagrant între anii 2011-2016, de cel puțin 2 puteri  în stat și de o serie de instituții vitale pentru democrație, prin nerespectarea Deciziei nr. 20/02.02.2002 a CCR.
EXTRAS DIN
DECIZIA NR. 20/02.02.2000 A CCR
(in dosarul 5A/2000)
"Curtea Constitutionala retine ca instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare si pentru magistrati nu reprezinta un privilegiu, ci este justificata in mod obiectiv, ea constituind o compensatie partiala a inconvenientelor ce rezulta din rigoarea statutelor speciale carora trebuie sa li se supuna militarii si magistratii.
Astfel, aceste statute speciale stabilite de Parlament prin legi sunt mult mai severe, mai restrictive, impunand militarilor si magistratilor obligatii si interdictii pe care celelalte categorii de asigurati nu le au. Intr-adevar acestora le sunt interzise activitati ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care sa le asigure posibilitatea efectiva de a-si crea o situatie materiala de natura sa le ofere dupa pensionare mentinerea unui nivel de viata cat mai apropiat de cel avut in timpul activitatii.
............................................................................................................
Un alt element comun care justifica in mod obiectiv si rezonabil un tratament juridic asemanator al magistratilor si al cadrelor militare, inclusiv in ceea ce priveste regimul de pensionare, il reprezinta riscul pe care il implica exercitarea profesiilor respective, ambele avand un rol esential in apararea drepturilor omului, a ordinii publice, a valorilor statului de drept. In considerarea riscurilor la care se expun in exercitarea atributiilor lor militarii si magistratii.
............................................................................................................
Curtea Constitutionala constata, pe de alta parte, ca reglementarea in vigoare a pensiei de serviciu pentru militari, ca si cea a pensiei de serviciu pentru magistrati, cu diferentele pe care aceasta pensie le prezinta fata de pensia comuna de asigurari sociale, nu constituie o incalcare a principiului egalitatii cetatenilor in fata legii, principiu prevazut de art. 16 alin. (1) din Constitutie. Aceasta constatare se bazeaza pe specificul comun al activitatii militarilor si magistratilor, care, astfel cum a rezultat din analiza anterioara a dispozitiilor constitutionale si legale aplicabile, impune celor doua categorii profesionale obligatii si interdictii severe, precum si riscuri sporite, ceea ce justifica in mod obiectiv si rezonabil o diferentiere a regimului juridic de pensionare fata de regimul stabilit pentru alti asigurati care nu sunt supusi acelorasi exigente, restrictii si riscuri.
............................................................................................................
Curtea Constitutionala constata ca, fata de asemanarile subliniate anterior intre situatia cadrelor militare si cea a magistratilor, avandu-se in vedere si caracteristicile comune ale statutelor aplicabile acestor categorii profesionale, care au determinat in mod obiectiv reglementarea prin lege, in mod aproape identic, a pensiei de serviciu, nu se poate identifica o ratiune suficienta care sa justifice aplicarea unui tratament diferit magistratilor fata de cadrele militare permanente, astfel cum s-a procedat prin art. 198 din noua lege a pensiilor, care abroga reglementarea privind pensia de serviciu a magistratilor.
............................................................................................................
diferenta de regim juridic ce se creeaza intre pensia magistratilor si pensia militarilor constituie, in conditiile infatisate prin considerentele anterioare, o incalcare de catre legiuitor a egalitatii de tratament juridic, ceea ce, in absenta unei determinari obiective, este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, in intelesul conferit acestui text constitutional prin dispozitiile actelor internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte. Intre acestea figureaza si prevederile referitoare la nediscrimieste ale art. E din partea a V-a a Cartei sociale europene revizuite, al caror cuprins, conturat prin dispozitiile corespunzatoare ale anexei, cuprinde si dispozitia conform careia "O diferenta de tratament pe un motiv obiectiv si rezonabil nu este considerata ca discriminatorie".
 
De ce?
Pentru că DLAJ, primii destinați să știe și să facă propuneri a tăcut!
Câți dintre noi urmăresc ritmic deciziile CCR?
Cum tace și acum incalcandu-si deontologia profesională, atribuțiile reușite din domeniul postului și fișa postului, începând cu șeful direcției și terminând cu ultimul șef de birou din organigramă!
*domeniul de activitate și responsabilități.
1. Membrii CCR din 2011 care au incalcat propria decizie a CCR trebuie sa raspunda penal pentru haosul creat.
2 Guvernele responsabile de aplicarea ilegala a unor legi neconstitutionale sa raspunda penal.
3. Guvernul Tudose , PSD si ALDE sa raspunda penal pentru discriminarea militarilor in rezerva si retragere fata de pensionarii civili a caror pensie este majorata cu rata inflatiei, 50% din cresterea salariului mediu brut si urmareste continuu LSU pana cand in 2022 punctul de pensie ajunge la 1750 iar militarii iau ..uie pe paine.
4. Va redau spre cunostiinta o parte din prima lege care stabilea pensiile militarilor, cu principii ce nu au fost anulate nici de monarhie , nici de comunisti ci doar de sustinatorii tiganilor ...

,, ...Legea din 15 februarie 1868 (Completată)

EXTRAS:

1. Funcţionarii Statului, civili, militari şi eclesiastici, care vor servi cu bună credinţă şi onestitate vor avea dreptul la pensie astfel:

- Militarii după împlinirea vârstei de 50 de ani, civilii şi eclesiasticii după împlinirea vârstei de 60 de ani.

Proporţia de a avea drept la pensie:

- pentru 18 ani serviţi în cariera militară sau 20 de ani în serviciu civil şi ecleziastic, dreptul la pensie este de jumătate din retribuţia de mijloc primită în ultimii cinci ani;

- pentru 25 de ani de serviciu în armată sau 30 de ani ca civil sau ecleziastic pensia este de 3/4 din retribuţia de mijloc ce s-a primit în ultimii 5 ani; ...,,

In concluzie stimati camarazi , consider aceasta actiune de ura a PSD si ALDE impotriva armatei romane ca un act de tradare si diminuare grava a capacitatii de aparare si raspuns a armatei romane.
Seful SMG este mai rau decat un strut si nici un general activ nu a luat pozitie fata de nedreptatile aduse rezervei armatei. Le repet... DEMISIA ESTE UN ACT UNILATERAL SI DE ONOARE.
SOLICIT DNA SA SE AUTOSESIZEZE CU PRIVIRE LA MODUL DE CALCUL ALE PENSIILOR NESIMTITE DE PESTE 9000 DE LEI CARE NU AU NICI O BAZA LEGALA JUSTIFICATIVA ATATA TIMP CAT IN ARMATA SOLDELE SE CALCULEAZA STRICT LA COEFICIENTI DE SALARIZARE.
Era bine pentru ca moneda de aur nu producea inflatie...

DECIZIE nr. 20 din 2 februarie 2000
referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a dispoziţiilor art. 198 din aceeaşi lege prin care a fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ 
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 18 februarie 2000 
Data intrarii in vigoare : 18 februarie 2000
Forma actualizata valabila la data de : 4 august 2017
Prezenta forma actualizata este valabila de la 18 februarie 2000 pana la 4 august 2017

1. CONSTATAM ASADAR CA IN ACEST MOMENT CA UNICA SOLUTIE, SE IMPUNE DESCHIDEREA UNUI PROCES ISTORIC PENAL, IMPOTRIVA INDIVIZILOR SI INSTITUTIILOR CARE AU INCALCAT SI SUBMINAT ORDINEA CONSTITUTIONALA IN ROMANIA !
2. JUDECAREA ACESTORA TREBUIE FACUTA DE UN TRIBUNAL MILITAR SPECIALIZAT, CU MAGISTRATI DE INALTA PROBITATE MORALA SI PROFESIONALA, CONFORM PRINCIPIULUI << NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE >>,
3. FIECARE CADRU MILITAR CARE A DEPUS JURAMANTUL MILITAR, ARE OBLIGATIA SA FACA PLANGERE PENALA ,  IMPOTRIVA CELOR CE SE FAC VINOVATI DE SUBMINAREA SI INCALCAREA ORDINII CONSTITUTIONALE , LA TOATE TRIBUNALELE MILITARE DIN TARA, ACOLO UNDE SUNT, IAR DACA NU SUNT, LA TRIBUNALUL MILITAR BUCURESTI ! 
4. ACEASTA ACTIUNE ISTORICA TREBUIE INCEPUTA SI ADUSA LA CUNOSTINTA SESIUNII PARLAMENTARE NATO SI SUMMITUL NATO CARE VA AVEA LOC IN ROMANIA, LA BUCURESTI IN OCTOMBRIE, NOIEMBRIE 2017,
5. DEOARECE S-A AFIRMAT CA SINGURUL PORT-DRAPEL AL LUPTEI IN JUSTITIE SI PENTRU A VALORIFICA EXPERIENTA ACUMULATA, CONSIDERAM CA SCMD SA ANGAJEZE UN AVOCAT PROFESIONIST SAU CHIAR DOI, SI IMPREUNA CU REPREZENTANTII DEPARTAMENTULUI JURIDIC, SA INCEAPA DE URGENTA STRANGEREA PROBELOR ! BAZA LEGALA EXISTA !

MILITARI AI ARMATEI ROMANE! ORIUNDE ATI FI,
RESPECTATI-VA CU SFINTENIE JURAMANTUL DAT TARII !
INTR-O UNITATE FARA PRECEDENT , SA NE APARAM TARA SI ARMATA ! ACEASTA ESTE MISIUNEA NOASTRA!
SA FACEM CUNOSCUT, ALIANTEI NATO SI NU NUMAI, BATAIA DE JOC LA CARE AM FOST SI SUNTEM SUPUSI DE UN REGIM POLITIC SI INSTITUTIONALIZAT IRESPONSABIL !

VICEPRESEDINTE SCMD COORDONATOR FILIALE MUNTENIA SUD
COLONEL VICTOR POPESCU 

(precizare : prima parte a prezentului art. a fost preluat si postat aici, din imbouxul e-mailului primit de la OM -26500, prin dl.Banceanu Vasile caruia ii multumesc..., partea a doua imi apartine...
faptul de a transfera un art. de pe o pagina pe alta, nu este plagiat( asta au inteles unele minti infierbantate, ascunsi si infiltrati printre cei de buna credinta ).
scuze elita !)