1 August - LA MULTI ANI
ARMEI TANCURI !
La inceputul anului 1919, Ministerul de Război al Armatei Romane, in baza analizei conflictelor militare desfasurate sau in curs de desfasurare din Europa, din alte Teatre de Operatii militare din lume, si a contractului incheiat de guvernul roman cu cel francez privind achizitionarea unor care de lupta noi, la 1 august 1919( in alte documente este mentionata data de 1 octombrie 1919 ), se pun bazele infiintarii primului BATALION de CARE de LUPTA - PRIMA SUBUNITATE SCOLARA, a armei TANCURI, in garnizoana Mihai Bravu( intre Bucuresti si Giurgiu ).
La scurt timp după înfiinţarea batalionului, constatându-se că terenul de instrucţie de la Mihai Bravu nu era propice desfăşurării instrucţiei, fiind aproape complet desfundat, inexistenţa unui drum de acces, dar şi greutăţile existente în cazarea oamenilor (spaţiul insuficient asigurării funcţionării atât a şcolii, cât şi a unităţii operative), s-a propus ca subunitatea de tancuri să fie mutată într-o altă garnizoană. Generalul Ion Răşcanu, ministru de război în acea perioadă, vizitând batalionul şi „constatând starea de lucruri mai sus expusă, ordonă ca aceasta să-şi schimbe reşedinţa la Târgovişte, în cazarma regimentului 10 Roşiori”. La 4 decembrie 1919, batalionul a început deplasarea către Târgovişte, iar la 6 decembrie, ca urmare a măsurilor organizatorice adoptate de comanda subunităţii, acesta era instalat în noua cazarmă.
Nevoile operaţionale reale ale armatei României Mari in raport cu nivelul de dezvoltare al armei tancuri in aproape toate tarile occidentale ale Europei, impun nu numai o analiza elaborata a situatiei, dar si certitudinea ca, existenţa unui singur batalion de care de luptă, era insuficientă. Drept urmare începând cu data 1 ianuarie 1921, prin Înalt Decret nr. 5488 din 25 decembrie 1920 s-a trecut la înfiinţarea primei UNITATI de TANCURI din armata română, prin transformarea Batalionului Care de Luptă, în Regimentul Care de Luptă, organizat pe doua batalioane. Garnizoana noii unităţi a fost stabilită în oraşul Târgovişte.
In noile conditii de organizare, planificare si desfasurare a instructiei speciale pentru tanchisti si instructiei generale pentru celalalte arme, Regimentul Care de Luptă ,intra intr-o noua etapa de conceptie si desfasurare a misiunilor de lupta incredintate . Aceasta a impus ca în martie 1928 să se înfiinţeze în cadrul unităţii „biroul instrucţiei”, care avea ca atribuţii: studierea şi pregătirea directivelor generale pentru desfasurarea instrucţiei în corp; studierea şi pregătirea aplicaţiilor pe hartă şi în teren pregătirea programului diferitelor trageri cu tot armamentul regimentului, urmărirea şi semnalarea la timp a modului executării programului de instrucţie de către unităţi.
În luna mai 1929 Regimentul Care de Luptă, primeste Drapelul de luptă. Festivitatea a avut loc la Târgovişte, în curtea cazărmii regimentului, în prezenţa întregului efectiv al unităţii. Cu această ocazie, comandantul s-a adresat militarilor tanchişti, chemându-i să păstreze cu cinste şi onoare Drapelul de luptă al unităţii şi să-l apere cu preţul sacrificiului suprem.
În perioada 1936 - 1937, regimentul a fost inzestrat cu maşini de luptă moderne, importate din Cehoslovacia. Ca urmare a sporirii numărului de tancuri, regimentul este organizat pe trei batalioane. In raport cu tehnica militara din dotare, batalioanele au fost denumite astfel: Batalionul 1 Care de Luptă „Renault”, Batalionul 2 Care de Luptă „R2” (România 2) şi Batalionul 3 Care de Luptă „R2”, ( (carele de luptă R.2 erau fabricate în uzinele Skoda din Cehoslovacia ).
Evoluţia structurilor de organizare, acumulările şi transformările care au avut loc în evolutia armei, noile realităţi politico-militare europene, au determinat factorii de decizie ai conducerii militare superioare a ţării, sa ia hotararea infiintarii unor noi subunitati si unitati de care de lupta. Evaluările făcute,aveau la bază, pe de o parte, posibilitatea economico-financiară a statului român în perioada 1930-1940, precum şi un plan de reorganizare a armatei, întocmit odată cu numirea generalului Ion Antonescu în funcţia de Sef al Marelui Stat Major, la 1 decembrie 1933. La 20 aprilie 1934, Ion Antonescu semneaza raportul de dezvoltare si „Instrucţiunile pentru motorizarea armatei”, document istoric pentru crearea unor noi unităţi şi mari unităţi de care de luptă în armata română şi înzestrarea lor cu tehnică de luptă modernă. Prin aplicarea noii legi urma să se înfiinţeze încă patru noi regimente de care de luptă. În realitate însă, a fost înfiinţat doar Regimentul 2 Care de Luptă, la 1 noiembrie 1939, avand garnizoana la Târgu Mureş. Cauzele economice nefavorabile existente in aceasta perioada de timp, cât şi disputele între adepţii liniei conservatoare, susţinători ferventi ai menţinerii vechilor structuri organizatorice ale armatei, şi cei ai reformelor , reprezentaţi, din păcate, in numar mic în Consiliul Superior al Armatei, determina inevitabil, un proces de incetinire a dezvoltarii armei tancurilor in Armata Romaniei Mari. Parte integrantă a amplului proces de reorganizare şi modernizare a trupelor de uscat, perfectionarea structurilor de organizare a carelor de lupta, a continuat si s-a amplificat în mod deosebit in perioada pregatitoare a celui de-al doilea război mondial, conditii in care, se infiinteaza prima Mare Unitate din armata romana - Brigada 1 Motomecanizata .
Incepand cu 1941, evolutaia trupelor de tancuri din armata romana, cunoaste mai multe etape de actiune si dezvoltare, raportate la situatia generala concreta a armatei, in contextul politic, economic si strategic- militar al tarii astfel :
I. ETAPA DOCTRINEI DE ACTIUNE si REORGANIZARE:
1. În timpul campaniei din 1941 pentru eliberarea Basarabiei, trupele de blindate au acţionat conform doctrinei germane, ca Uniti de Soc;
2. In operatia armata de cucerire a Odesei, trupele de tancuri din Armata 4 romana , trupele de tancuri au fost folosite pe subunităţi distincte, în sprijinul trupelor de infanterie. Deoarece militarii români nu erau instruiţi pentru acest tip de actiuni de luptă, deseori tancurile au rămas fără sprijin apropiat, sporind gradul de vulnerabilitate in fata vânătorilor de tancuri sovietici . Ca urmare, trupele au suferit pierderi importante, diminuand semnificativ capacitatea de luptă; 3. Urmare a participarii in bătălia de la Stalingrad si a noilor conditii de adaptare a dispozitivelor de lupta la specificul actiunilor de lupta, batalioanele de tancuri din armata romana se reorganizeaza ,fiecare batalion avand in compunere, câte o companie de tancuri mijlocii, fiecare companie de tancuri cu cate 11 tancuri T-3 şi T-4; 4. La 28 octombrie 1943 s-a votat legea pentru reorganizarea forţelor armate care prevedea, şi organizarea trupelor de tancuri; 5. La 1 noiembrie 1943, s-a infiintat Comandamentul Trupelor Motomecanizate, structura cu atributii in coordonarea şi conducerea trupelor motomecanizate din armata română. In cadrul acestui comandament, se pun bazele REZERVEI Diviziei 1 blindată, numită Dvizia 1 blindată-instrucţie, dotată cu tehnică de luptă de provenienţă germană;
6. Incepând cu 26 aprilie 1944, Divizia 1 blindată este numită Divizia 1 blindată <<ROMANIA MARE >>;
7. Intre 19 si 23 august 1944, ca urmare a pierderilor catastrofale in operatia STALINGRAD si a primirii ordinului de retragere din lupta, Divizia 1 blindata , a fost capturata aproape in intregime. In urma protocolului secret româno-sovietic semnat la 26 octombrie 1944, armata română a fost obligată să desfiinţeze o serie de comandamente, mari unităţi şi unităţi, inclusiv Divizia 1 blindată „ROMÂNIA MARE”.
II. ETAPA DE TRANSFORMARE, DEZVOLTARE si RESTRUCTURARE IMPUSA:
1. După 30 decembrie 1947, procesul de transformare a armatei române, început chiar de la 23 august 1944, a intrat într-o nouă fază, dupa aproape un deceniu de influenta sovietica;
2. In perioada 1948 - 1968 transformarile structurilor de conducere existente la nivel central, au loc concomitent cu cele din organizarea, inzestrarea si instruirea trupelor; 3. Tot in aceasta perioada, asistam la o avalansa a "Conceptiei Sovietice"de pregatire a trupelor se tancuri in armata romana. Ca exemplu, in 1953 , MSt.M , a tiparit si distribuit unităţilor subordonate Comandamentului Trupelor Blindate , un număr de 895 de broşuri sovietice privind lupta (operaţia) de apărare şi ofensivă a armatei, instrucţiuni generale asupra tancurilor şi a proprietăţilor tehnice şi de luptă etc. In acelasi timp, prin presiunile facute pentru organizarea şi funcţionarea Comandamentului de Tancuri, se solicitau diferite materiale pentru pregătirea cadrelor, desfăşurarea instrucţiei şi asigurarea tehnică de specialitate, arătându-se că: „… mai urgent decât toate este însă obţinerea de materiale vechi necesare formării cadrelor pentru învăţarea noului material şi al literaturii sovietice de specialitate (tancuri şi autotunuri)”;
4. Situatia generala caracterizata de perioada 1945-1989, arata că arma tancuri, a cunoscut în armata română,o evoluţie ascendent - pozitivă şi că aceasta a reprezentat, cel puţin până acum, etapa de maximă dezvoltare a trupelor române de tancuri, prin amploarea organizatorică specifică, cantitatea materialului, capacitatea industriei autohtone de apărare de a produce tancuri, baza materială de instrucţie, cheltuielile materiale alocate procesului de instruire a militarilor tanchişti;
5. Determinările de natură obiectivă şi subiectivă, provenind din mediul politic, economic, ideologic şi militar, au avut un impact major , in evolutia armei tancuri din armata romana si au fost caracterizate in principal de : inregimentarea mai întâi totală, apoi parţială a doctrinei şi strategiei militare a României, in doctrina şi strategia militară a Tratatului de la Varşovia; tendinţele care s-au manifestat pe plan mondial în dezvoltarea armei tancuri; evoluţia economiei româneşti în general şi în special a industriei acesteia; trecerea la producerea de tancuri şi alte blindate, în cadrul dezvoltării industriei naţionale de apărare; insuficienta încredere a conducerii politice a statului român în loialitatea aliaţilor din cadrul Tratatului de la Varşovia; ambiţia politică a conducătorilor ţării, în special după 1965;
6. Intrarea României în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice a culminat din punct de vedere militar cu integrarea ei în structura Tratatului de la Varşovia, armata română trebuind să accepte şi să adere la doctrina şi strategia militară, în care fusese integrată de puterea sovietica. , faptul că forma de bază şi principală a acţiunilor militare într-un viitor război va fi ofensiva desfăşurată cu mase mari de tancuri şi cu întrebuinţarea armei nucleare, statele membre ale Tratatului au fost nevoite să le accepte;
7. Evoluţia tancurilor în armata română a cunoscut însă şi influenţe venite din evoluţia blindatelor pe plan internaţional. Acestea s-au manifestat atât sub aspect cantitativ prin proporţionarea permanentă a numărului de tancuri din înzestrarea armatei în raport cu media numărului de tancuri existente în state de mărime comparabilă, dar, mai ales, prin îmbunătăţirea constantă a calităţii lor, chiar dacă insuficienţa resurselor nu a permis niciodată României să deţină tancuri din ultima generaţie: 8. Dupa 1977, România, a trecut la un program de dezvoltare în plan structural, organizatoric şi de înarmare fără precedent, trecandu-se la înfiinţarea unor noi mari unităţi mecanizate şi de tancuri pe cele mai expuse direcţii strategice şi pe producerea mijloacelor destinate apărării armate a ţării în industria românească. Primul semnal de riposta al statului roman, în cazul unei agresiuni, a fost dat de conducerea politică a ţării, prim măsurile luate în plan militar. În acest sens, printre măsurile luate imediat sau la puţin timp după invadarea Cehoslovaciei a fost şi aceea de a se înfiinţa noi mari unităţi şi unităţi, iar altele să fie redislocate pe principalele direcţii ameninţate în cazul unei agresiuni armate. Procesul a inclus şi înfiinţarea celei de a doua divizii de tancuri a armatei româna, Divizia 57 Tancuri Bucuresti;
9. Momentul de criză din 1968 a declanşat, un proces ambiţios de aplicare a unei doctrine naţionale de apărare, având drept concept fundamental „apărarea patriei de către întregul popor”. Pentru operaţionalizarea unui asemenea concept strategic, în 1968 a apărut nevoia urgentării creării unei industrii proprii de apărare a României, pentru fabricarea nu numai a armamentului uşor de infanterie, ci şi a tunurilor pentru artilerie, a tancurilor, transportoarelor blindate, avioanelor şi elicopterelor, precum şi a muniţiei aferente;
10. La sfarsitul anului 1970 si inceputul anului 1980 ,concomitent cu începerea producţiei în serie a tancului românesc, România a importat si tancul mijlociu T – 72 din Uniunea Sovietică, unul din cele mai performante tancuri din acea perioadă din Europa;
11. Între anii 1987 şi 1988, într-un timp extrem de scurt, s-a reuşit proiectarea şi realizarea prototipului unei serii mici de 5 bucăţi, a tancului românesc TR – 125 (P 125), ca cea mai noua realizăre a experienţei cercetătorilor români şi ale industriei naţionale de apărare aflată în perioada de apogeu. Acest tanc a fost dotat cu cele mai moderne echipamente care erau în curs de experimentare sau asimilare în fabricaţie, de industria românească: tunul calibru 125 mm, mecanismul de încărcare automată a tunului, telemetru laser, calculator balistic, luneta pentru tragerile cu noul tun, noul proiector de tip L – 2, instalaţii de avertizare împotriva iluminării cu laser, cu fascicule electromagnetice, de lansare a grenadelor fumigene. In acelasi timp s-a reuşit experimentarea şi asimilarea noilor tipuri de muniţie pentru tun, lansatoare de grenade fumigene etc.
12.Procesul de reformă a organismului militar al României declanşat după anul 1990 a avut consecinţe nefaste asupra evoluţiei armei tancuri în armata Romaniei, Industria de aparare a Romaniei a fost practic distrusa, iar odata cu aceasta , productia de tancuri si nu numai s-a oprit !?.
Ce destin curios!
La Multi Ani Armei Tancuri!
Vicepresedinte al CD/Coordonator
Presedintele Filialei Pitesti
Colonel Victor POPESCU
