miercuri, 1 iulie 2015
IN ATENTIA MEMBRILOR LOIALI, SIMPATIZANTILOR SI ALIATILOR S.C.M.D.
Doamnelor si domnilor,
Dupa 3 ani de promisiuni, amanari,
sperante inselate, manipulari, Legea Pensiilor Militare de Stat, astfel
numita si ceruta de noi inca de la 01 ianuarie 2011, a fost votata in
Senat, luni 29 iunie a.c. si in Camera Deputatilor, marti 30 iunie a.c. A
fost un adevarat tur de forta, ca rezultat, pentru prima data, al
cooperarii, fara fisura, dintre rezervisti si varfurile noii generatii
de militari si politisti in activitate.
De ce nu explodam de bucurie?
De ce nu iesim in strada chiuind, cu
sticle de sampanie in maini? Pentru ca ne-au mancat 6 ani din viata,
ne-au batjocorit, umilit, ne-au supus oprobiului public, ne-au aruncat
la marginea societatii, ne-au vlaguit, ne-au imbolnavit, ne-au
imbatranit inainte de vreme si, in peste 30 de mii de cazuri concrete,
si-au atins scopul de a ne face “sa parasim pe cale naturala sistemul”.
Intr-un cuvant, ne-au scarbit de tot si de toate! Dumnezeu sa-i
odihneasca pe camarazii nostri care au murit cu deciziile batjocurii in
mana, ca gl. (r.) Mihail POPESCU, scriindu-i scrisori de protest
dictatorului, ca profesorul universitar dr. col. (r.) Mihai IRIMIEA, ori
s-au sinucis ca mr. (r.) Felician BREBAN de la Satu Mare! Toti
luptatori ai SCMD! Dumnezeu sa-i ierte pacatul salvatului in extremis
lt.col. (r.) Petre MORJAN (azi in filiala 1 Ramnicu Valcea), cel care
si-a dat foc in fata Palatului Cotroceni, acuzand dictatura! Jertfa lor
nu a fost zadarnica!
Dumnezeu sa-i ierte, pentru ca noi inca
nu putem pe toti cei care si-au batut joc de noi si de tara dar si pe
camarazii nostri care ne-au parasit, vazandu-si sacii in caruta, ori au
stat smechereste pe margine, martelandu-ne ca la usa cortului din ordin,
din meschine interese personale sau manipulati pe slabiciunea fudulului
care nu suporta etalonul si aspira permanent sa se impopotoneze cu pene
stralucitoare! O vor face si in aceste clipe, mai abitir decat alta
data, conform dictonului “la razboi inapoi, la placinte inainte”,
vorbind despre “demnitate” si “onoare militara” si incercand sa-si
atribuie merite pe care nu le au. De aceea, cunoscand toti actiunile
SCMD din acesti ani, in Parlament, in media, in relatiile cu partidele
politice si in strada, permiteti-ne sa facem doar un
Scurt bilant al victoriilor SCMD.
SCMD a obtinut victoria in razboiul de
imagine si psihologic declansat impotriva rezervistilor, luptand pentru
drepturile tuturor categoriilor socio-profesionale si de varsta, adica
pentru intreaga natiune, asa cum este datoria militarului, si
facandu-si-i aliati, in cadrul CNSC, pe toti cei asmutiti impotriva
noastra de propaganda basista. Numai impreuna, toti la un loc, am
reprezentat si reprezentam o forta de care clasa politica trebuie sa
tina seama.
SCMD a obtinut greu, inexplicabil de
greu, in octombrie 2014, abrogarea Cap. IV, din Legea 329/2009, deci
dreptul la munca nelimitat si neconditionat pentru toti pensionarii, fie
militari, fie civili.
SCMD a obtinut in 7 ianuarie 2011, la
ICCJ, blocarea Legii 119/2010 si anularea neconstitutionalei
“Recalculari” retroactive si, pentru anul 2011, revenirea la cuantumul
initial al pensiilor. Subsecvent, SCMD a provocat, ca reactie, aparitia
Ordonantei de Urgenta discriminatorii, 1/2011, cu al sau ticalos Art.
IV, inca in vigoare, deci implicit, cresterea ametitoare, neasteptata si
nesperata a cuantumurilor unora, in general a acelora care au servit
regimul, a “scafandrilor” de Vaslui sau a “genistilor” de birou.
SCMD a obtinut, in extremis, in 2011,
pastrarea identitatii Caselor Sectoriale de Pensii Militare, blocarea in
2012 a restituirii diferentelor de pensii pentru 2011 si, in 2013, a
obtinut reparatia partiala, prin Legea 241, pentru cei cu cuantumurile
scazute.
SCMD a obtinut tot prin impunerea
schioapei dar necesarei Legi 241, cu sprijinul lucratorilor activi de la
casele de pensii, care ne-au informat la timp, stoparea “executiei”
finale a tuturor rezervistilor, care trebuia sa aiba loc la 01 iunie
2013, cu plata in 6 luni a diferentelor fata de noile decizii, pentru 30
de luni din urma. O masura cu consecinte catastrofale, in special
pentru cei ale caror pensii crescusera si care trebuiau sa dea inapoi
miliarde.
SCMD a initat si obtinut elaborarea in
comun a Proiectului Legii Pensiilor Militare de Stat, cu sprijinul
liberalilor in 2012, al PSD, prin domnii Mircea DUSA in 2013 si Liviu
POP in 2014, al UNPR si PSD in 2015, actualizarea Proiectului, votat
zilele acestea, facandu-se, in perioada 9 ianuarie-12 februarie a.c., la
initiativa viceprim-ministrului Gabriel OPREA, sprijint de ministrii
Rovana PLUMB, Mircea DUSA, Darius VALCOV si Robert CAZANCIUC.
SCMD a impulsionat pe 18 martie,
intrarea Proiectului in Parlament, adresandu-se tuturor parlamentarilor,
indiferent de culoarea politica si obtinand asumarea pe linia
egalitatii de sanse, din partea unui grup de deputati si senatori, intre
care doamna Liliana MINCA, dl. Stefan Petru DALCA si dl. Dumitru
PELICAN. Mai departe, efortul a fost asumat de domnul premier interimar,
de ministrul apararii, de conducerile celor 3 structuri mari ale
sistemului, ca initiativa guvernamentala.
SCMD a obtinut reconsiderarea actiunilor
noastre in justitie si pedepsirea de catre CSM a judecatorilor care
practic ne-ar fi desfiintat, prin aplicarea de amenzi per capita.
SCMD a sprijinit obtinerea drepturilor
de catre profesori, ceferisti, pensionarii civili, grefieri, piloti,
functionarii publici din Parlament, diplomati, etc.
SCMD a coordonat toate manifestatiile
stradale antiregim in perioada 27 octombrie 2010-14 iulie 2012 si a
initiat, ulterior, actiuni stradale de avertizare la adresa vechiului si
actualului USL, in perioada 4 martie 2013-30 octombrie 2014.
SCMD a initiat mii de actiuni in
justitie, in tara si in afara, si va continua sa o faca, legaturi cu
miscarea sindicala militara la nivel european, contacte prin ambasade
sau direct, cu centralele sindicale, guvernele statelor membre UE,
secretariatul general NATO, Departamentul de Stat American, staff-ul lui
Vladimir PUTIN si al Angelei MERKEL, in anii 2011-2013, si cu presa
internationala, denuntand dictatura basista, etc.
Tuturor celor care au sprijinit SCMD in
actiunile sale, in mod deosebit celor care isi leaga numele, prin
actuala lege, de revenirea noastra la normalitate, le datoram
Multumiri
In numele Biroului Operativ Central, si
al Comitetului Director al SCMD, transmit multumirile noastre si
asigurarile de loialitate fata de cuvantul dat, tuturor politicienilor,
jurnalistilor onesti si personalitatilor care ne-au sprijinit in
diferitele etape ale luptei noastre. Personal ne vom adresa in scris
fiecaruia.
Multumim in mod deosebit posturilor de televiziune RTV si Antena 3, carora le uram viata lunga!
Multumim tuturor aliatilor nostri din
CNSC care au inteles ca numai impreuna vom reusi, atingand pe rand
obiectivele fiecaruia, ca parte a obiectivelor natiunii!
Multumim tuturor presedintilor de
filiale SCMD, care au inteles sa-si faca datoria, rezistand atacurilor
furibunde din exterior si interior, care vizau si vizeaza desfiintarea
sindicatului. Chiar zilele acestea, una dintre primele filiale ale
noastre, Filiala 1 Bihor a rezistat actiunii manipulatorii a unui
“tobosar” al Liei ROBERTS, care incearca sa transpuna in Romania si in
SCMD, devastatorul conflict ce se desfasoara in SUA, intre aparatorii
democratiei reale, reprezentata de OBAMA si sustinatorii nebuniei
trotkist-globaliste, care vizeaza desfiintarea tuturor statelor, in
scopul acapararii bogatiilor acestora. Am dovedit déjà ca, dupa ce au
rezistat “ciumei brune”, apoi “ciumei rosii”, romanii au fost capabili
sa rejecteze si “ciuma portocalie”!
Multumim tuturor membrilor loiali SCMD, care s-au ridicat deasupra interesului personal, spre interesul general si national.
Multumim, indeosebi, noilor membrii SCMD
care au avut curajul sa ni se alature in pofida jegoasei si din ce in
ce mai disperatei campanii de denigrare a fondatorilor si a conducerii
SCMD, declansata din exterior cu sprijin intern.
Pe toti ii asiguram ca rolul SCMD nu s-a incheiat ci, dimpotriva, ne asteapta noi si esentiale
Misiuni imediate.
In urmatoarea etapa, preconizata prin
lege a dura 2 ani, dar pe care noi o dorim cat mai scurta, SCMD va
contribui la elaborarea normelor si procedurilor de aplicare a legii, ca
si a celorlalte proiecte de legi vizand sistemul de aparare, ordine
publica si siguranta nationala.
Vom veghea asupra modului concret de
aplicare a Legii Pensiilor Militare de Stat, pentru ca vor fi, ca de
obicei, scapari si inerente erori, dar vom consilia si interveni
punctual numai in sprijinul membrilor SCMD cu legitimatie la zi.
Luptam cu hotarare pentru abrogarea
Ordonantei 95/2014, insultatoare si periculos discriminatorie fata de
militari si pentru reobtinerea de catre aliatii nostri revolutionari,
civili si militari, a Legii Recunostintei.
Lucram alaturi de aliatii nostri
sindicalisti din CNSC si cu sprijinul patronatelor, la elaborarea unei
noi legi a sindicatelor care sa permita nu numai SCMD ci tuturor
sindicatelor din Romania, sa existe real si sa poata negocia legal,
locuri de munca pentru membrii lor in intreaga UE, si in lume,
asigurandu-le pretutindeni protectia necesara etc.
Toate acestea nu vor fi posibile fara
sprijinul dvs. stimati camarazi, membrii ai SCMD, simpatizanti si
aliati, fapt pentru care va multumim anticipat.
Cu stima,
Pentru toti ceea ce ati facut in numele cauzei comune,
Va multumesc,
Presedintele SCMD
Col. (r.) dr. Mircea DOGARU