marți, 7 iulie 2015
Popor român !
– Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi!
Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut.
Nu
o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu –
dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te
jigneşte şi te umileşte.
De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale?
Eşti
primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun
tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.
Acum
7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri
locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima
civilizaţie care se semnează pe acest pământ.
Scrierea sumeriană a apărut 1.000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul.
Cât timp o să te laşi neglijat?
Ai
fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar
dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii.
Nici
unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au
stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de
Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme
teritoriul în paşalâc.
Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare.
NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT.
De ce te laşi dezbinat?
Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.
Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii.
Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria.
Când îţi vei revendica drepturile?
Din
tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia,
Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman
Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile
sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni.
De ce ai lăsat să se întâmple asta?
Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria.
Cum vrei să se facă asta? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma?
Astăzi,
ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o
legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale, tot ce
doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult.
Tu taci !!!
Astăzi,
ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de
aur, argint sare, mierea acestui pământ, sunt exploatate de alţii cu
braţele tale şi se duc pentru a umple vistieriile străinilor de neam.
Tu taci !!!
Astăzi,
ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt
călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi.
Tu taci !!!
Astăzi,
ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească,
sau să îşi vândă inteligenţa, pentru că ţara lor nu are nevoie de ei.
Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ?
Conducătorii
acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi
de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi
poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei.
Tu taci !!!
Astăzi,
ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii,
linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici,
gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile.
Tu taci !!!
Astăzi,
parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile
şi întreprinderile “nerentabile” la indicaţiile unor străini de neam
cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se
numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul, iar
ţara rămâne pe butuci.
Tu taci !!!
Astăzi,
urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse, pentru ca fiii tăi
să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt
strămoşii şi care le sunt meritele. Vechile situri arheologice sunt
distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza,
Grădiştea, Munţii Buzăului,
sunt
vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care,
habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă
nedescoperită.
Tu taci !!!
Elemente
din tezaurul ţării, sunt trimise “la expoziţie” în afara ţării şi uită
să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos, nu dau nici un răspuns, se
fac că au uitat de ele.
Tu taci !!!
Arhivele
tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor, străină de interesele
naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile
de unitate naţională.
Tu taci !!!
Slujbaşii
ţării, căftăniţii, vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi, bunurile
realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt
“judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică
“mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de
serviciile tale”.
Tu taci !!!
Oştirea
ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora,
copiii tăi mor pe pământuri străine, iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta
şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să
împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de
parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale
dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i
se datorează lui.
Tu taci !!!
Dispar
din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes
strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc
nimic, iar cei ce trebuie să investigheze, spun că nu e nimic deosebit.
Tu taci !!!
Şi
se fură voturile, iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care
au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns, deşi există dovezi
că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată.
Tu taci !!!
În
divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc, alţii se fac că lucrează,
iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se
întâmplă nimic.
Tu taci !!!
Sistemul
educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani
la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare.
Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet
sau nu primesc un SMS.
Tu taci !!!
Dacă
te îmbolnăveşti, nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele, s-au
scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi
anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis.
Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le
aveai la intrare.
Tu taci !!!
Un
copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă
maghiari, pentru că e român, chiar de Ziua Naţională a României. Nu se
întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României (de
naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei, tac când se
intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al
Ţinutului Secuiesc, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială.
Toţi tac !!!
Tu taci !!!
Guvernanţii
nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau
banii, pentru că eşti prea bogat în viziunea lor, sau nu meriţi ce ai
câştigat, iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de
ani, fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce
le vor urma.
Tu taci !!!
Duşmanii
tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun
ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu
tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din
fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te
duce la pieire.
Tu taci !!!
Parlamentarii
îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru
hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai
pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul.
Tu taci !!!
Preşedintele
ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării,
la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a
consulta măcar parlamentul, dar să te mai consulte pe tine…
Tu taci !!!
Un
român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de
recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii
români? Refuză să investigheze cazul, pentru că nu vor să îi supere pe
cei ce îi ţin pe jilţuri, fără să le pese de interesul naţiunii, trădând
jurământul făcut la investire.
Tu taci !!!
ASTA SE ÎNTÂMPLĂ ASTĂZI, POPOR ROMÂN,
ŞI TU TACI !!!
Dacă
ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta,
românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să
dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate
afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută.
Dar
tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi
odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.
Cât o să mai taci ?
Trezeşte-te,
popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o
trăsătură de condei, tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe
drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii.”
Părintele Arhimandrit Justin