luni, 13 iulie 2015
NO COMMENT!
Doamnelor
si domnilor,
Va
reamintim ca toate obiectivele asumate de SCMD, in interesul tuturor
rezervistilor, vizand anularea legislatiei basiste represive, au fost atinse.
Greu si cu sacrificii, dar au fost atinse. Din acest moment SCMD este preocupat
de aplicarea corecta a legilor, numai pentru membrii de sindicat si militarii activi,
si elaborarea unei noi legi a sindicatelor, care sa-i permita interventia in
favoarea membrilor sai, oriunde in "Casa comuna numita Europa" si in
lume.
Cea
mai mare piedica in calea atingerii obiectivelor noastre au constituit-o
"implementatii" si veleitarii din interior sau cei "de pe
margine" care viseaza sa fie recunoscuti drept ceea ce nu sunt si care au
agresat sistematic conducerea SCMD in ultimii 4 ani, nu numai prin insulte,
acuze nici fondate nici probate, care baleiaza tot Codul penal, ci si prin
incercarea de torpilare a tuturor relatiilor SCMD cu partidele, sindicatele,
televiziunile, avocatii, etc, contribuind direct la indepartarea multor membri
ai SCMD sau la ezitarea de a se inscrie a multor persoane de valoare.
Astazi
SCMD este acuzat de aceiasi, ba ca ar fi intocmit singur - ceea ce nu este
adevarat, o lege proasta, ba ca nu a avut nici o contributie. Ii sfatuim pe "napoleonii",
"cezarii", "vladimirestii", etc. care isi exhiba micimea pe
feisbucuri si pseudo-publicatii on line, sa se dea mari in propria ograda, la
rate, la gaste, la curci si alte necuvantatoare, ca astea nu pot sa-i combata!
La fel, pe dl. Ilie Marian, care nu mai este membru de sindicat de 4 ani si
care poate organiza ce fel de activitati doreste, in propria bucatarie, dar nu
sindicale. Nu avem nici o vina ca nu a ajuns senator sau ministru pe lista unui
partid ca si inexistent. Acest indemn este valabil pentru toate personajele
care, statutar, nu mai fac parte din Sindicat, fie prin retragere (neplata
cotizatiei cu anii) fie prin suspendare, in vederea excluderii. Cat despre dl.
Tobosaru de la Oradea-Washington via Paris, ii readresez rugamintea de a o lasa
pe Lia Roberts in afara SCMD si de a nu mai incerca sa tulbure SCMD prin mizere
procedee neoconservatoare. Are tot dreptul sa faca remarci si sa critice, cu
singura conditie sa fie de buna credinta. In caz contrar, insistenta in
acuzarea nefondata i-ar putea atrage repercusiunile prevazute de lege.
De
acord cu apelul la unitate lansat de Filiala Brasov, dar nu cu hienele,
felicitam Filiala Pitesti si filialele din zonele Muntenia Sud, Nord-Vest,
Centru si Sud-Est, pentru tot ceea ce au facut in acest sens, atragem atentia
domnilor Giuglea (dator cu explicatiile cerute de Comitetul Director in
privinta modului discretionar in care a cheltuit banii Filialei - detalii aici; vedeti si Decizia CD ignorata de catre dl. Col. Giuglea) dar si
presedintelui Filialei SCMD Timisoara, ca ar fi timpul sa decida, in propriul
interes, ce sunt si ce politica fac - a proaspat vopsitului in galben albastru
PDL sau a sindicatului?
Doamnelor
si domnilor,
Cu
profund respect imi permit sa va adresez o intrebare: Cati dintre dvs. ar fi
rezistat, sanctionandu-i cu calm, actionand pe toate caile, 24 de ore din 24,
pentru salvgardarea intereselor rezervistilor, amenintati, insultati,
batjocoriti, tot 24 de ore din 24, de catre toti suburbanii, care s-au
descalificat prin comportament, ca militari, asa cum au rezistat, cu stoicism,
membrii conducerii SCMD, a Filialelor, membrii celorlalte structuri centrale
ale SCMD, sistematic agresati?
Cat
despre Legea pensiilor militare de stat (nume impus de presedintele SCMD inca
din 2012) aceasta este reparatorie pentru toti, indiferent de anul trecerii in
rezerva, si tot pentru toti este, asa cum ne va demonstra viitorul apropiat ...
ULTIMUL TREN. Asumandu-mi aceste afirmatii, transmit tuturor camarazilor cu
judecata limpede rugamintea de a respinge afirmatiile si actiunile paranoide
ale pescuitorilor in ape tulburi care isi doresc stoparea Legii, neavand de
aparat decat propria micime si unele beneficii deloc meritate!
Ramanem
in continuare adeptii pastrarii si intaririi unitatii de lupta a SCMD, pentru
vremurile tulburi care urmeaza. Dar si ai curatirii SCMD de neaveniti! Sunt
sute de ONG-uri ale rezervistilor, in care acestia isi pot preamari importanta
si uzita pana la tocire vechile procedee de partid, de blocare a tuturor
initiativelor, prin invartire in jurul cozii!
Cu
stima si multumiri pentru toti cei care s-au implicat in lupta pentru
recastigarea drepturilor militarilor,
PRESEDINTELE
SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU