EDIFICATOR !
Adevărul, 24 mai 1934, p.5
CRONICA MILITARĂ
P e n s i i l e m i l i t a r e
Câteva aprecieri si propuneri de general Alexe Anastasiu
Înainte vreme trecerea la pensie si situatiunea de pensionar nu erau privite de militari cu amărâtă deceptiune decât doar sub raportul vârstei. Cuantumul pensiei, de ex., fată de solda gradului din activitate, prezinta o diferentă bănească foarte mică; iar ca tratament moral, regimul respecta riguros principiul erarhiei, întrucât nici un militar activ nu primea o soldă mai mare de cât pensia unui grad superior.
Astfel, de ex., solda unui căpitan activ înainte de războiu (1916) era, împreună cu indemnitatea (indemnizatia, n.n.) de activitate, 460 de lei.
Pensia unui maior era 466 lei. Deci căpitanul activ nu primea mai mult decât maiorul pensionar.
Solda unui colonel din activitate 800 lei. Pensia unui general de brigadă 900 lei.
Și asa mai departe în sus si în jos.
După războiu însă, spiritul anarhizant ce-a stăpânit conducerea noastră a ignorat sau a depreciat cu totul această măsură înteleaptă de disciplinare a contumirilor (cuantumurilor, n.n.) bugetare la solde si pensii.
Astfel, de ex., solda unui maior cu indemnitătile bugetare este de 15.795 lei, iar pensia unui general de corp de armată domiciliat într-o localitate de a patra categorie este de 14.135. Prin urmare, un maior activ primeste mai mult decât un general de corp de armată!
Or, principiile organice cari prezidează la constituirea, perfectarea si păstrarea unui corp bun de ofiteri si de subofiteri activi (de carieră) cer, între conditiunele de realizare, si un regim satisfăcător de pensii (subl.n.). Evident, prin tratament satisfăcător la pensie nu se poate întelege astăzi un regim de favoruri ca pe vremea când militarilor de carieră părăsind armata li se acodau titluri si proprietăti cu venituri mari, rente frumoase si fel de fel de privilegii; dar, în nici un caz, acest regim nu poate si nu trebuie să fie astfel încât militarul activ să se gândească la pozitia de pensionar cu oroare, iar pensionarii s-o îndure ca pe o funestă calamitate.
Ne găsim astăzi în trista situatiune că militari activi cari altădată, când îndeplineau numai una din conditiunile legale, cereau singuri trecerea lor la pensie, astăzi nu stiu cum să solicite, să implore chiar, celor în posibilitate a-i cruta favoarea mentinerii în serviciul activ până când vor împlini si a doua conditiune de pensionare; iar conducerea militară superioară, constientă de mizerabila remunerare a pensiilor, nu poate avea cruzimea să-i refuze, abătându-se astfel de la cerintele reîntinerirei cadrelor, atât de necesare unei bune încadrări si pentru timp de pace si pentru mobilizare.
Dăinuirea acestei stări este profund defavorabilă intereselor de apărare natională. Personal sunt poate dintre acei putini camarazi cari, ajutati de soartă, nu trăesc numai din pensie. Cu o simtitoare obiectivitate, dar si cu toată grija unor consecinte cari pot fi extrem de grave, nu stiu cum să dau mai insistent alarma, afirmând că, sub raportul fortei morale, cu ofiteri si subofiteri activi cari văd în pensionarii maltratati de astăzi perspectiva situatiei lor de mâine nu se poate face, cu rezultatele asteptate, pregătirea maselor de luptători pentru jertfele supreme, căci, atunci când recunostinta patriei se surogează, sufletul jertfei se distruge.
Statul n-ar trebui să ciuntească drepturile de precădere în atentiunea sa pentru fortele de apărare natională, dator fiind să asigure sporirea capabilitătii ofiterilor si subofiterilor armatei.
Această calitate nu se cultivă însă si nu se sporeste în rândurile militarilor activi cu un sistem de prigoană a pensionarilor militari, independent de orice consideratiuni si, la rigoare, chiar simtitoare jertfe bănesti, pensiile militare actuale trebue neapărat si urgent reaxate. Această reaxare se impune s-o facem, cu atât mai mult cu cât ea poate fi realizată usor, repede si fără sacrificii bugetare.
Operatiunea organică în chestiune comportă următoarele măsuri capitale, dar necostisitoare: 1) O lege specială de pensiuni militare, raportată – ca principiu de bază – la solda militarului activ, în functie de un procent la sută cumpănit pentru o stare normală a finantelor statului si cari să cuprindă prescriptiuni referitoare si la stări anormale, ca bunăoară criza actuală; adică, evitând o provocare de sporuri bugetare atunci când statul nu le poate suporta, scopul legii fiind deocamdată numai eliminarea cauzelor de nedreptăti, pentru a pune capăt haosului si anarhiei existente din cauza legei actuale si a dispozitiunilor pentru aplicarea ei, vitrege pensionarilor militari.
2) Separarea conducerii si administratiunii pensiilor militare de Casa generală de pensii (Ministerul de Finante trecându-le pe seama Ministerului Apărării Nationale).
Pentru a ne putea da seama cu deplină constiintă de necesitatea si posibilitatea înfăptuirei acestor două măsuri, le vom cerceta mai în detaliu pe fiecare în parte.
O LEGE SPECIALĂ DE PENSIUNI MILITARE
Această măsură organică legislativă n-ar fi o inovatie fată de alte tări si nici chiar pentru tara noastră, întrucât există aiurea, iar la noi, în 1899, ministru de răsboiu fiind generalul Jak Lahovari, ofiter de stat major foarte cult (fost profesor universitar) si un excelent organizator, s-a făcut si s-a pus în aplicare prima lege specială pentru conducerea si administrarea pensiilor militare, prin Ministerul de Răsboiu. Acea lege a fiintat până în 1902, fără să fi produs vre-un neajuns pentru cineva, fără deficite în sarcina Statului si fără nemultumiri si plângeri din partea pensionarilor militari, ori procese în justitie cari astăzi abundă în compartamentul militar de la Casa generală de pensiuni, unde, în 1902, au fost trecute pentru consideratiuni si scopuri de moment, nerealizate dealtfel chiar de atunci.
Unificarea conducerii si administrării pensiilor civile si militare concentrându-le la o singură Casă de pensiuni dependentă de Ministerul de Finante pretindea, pe lângă avantajul economiei de cheltuieli si simplificarea sistemului de egalare a drepturilor pensionarilor si armonizarea lor erarhică, toate categoriile de pensionari fiind în mâna unei singure autorităti. În practică însă, o dispozitiune riguroasă în acest senz nu s-a luat. Regimuri speciale de pensii pe categorii au fost create de atunci într-una. Chiar numai în domeniul pensiilor militare avem regimuri si legi speciale pentru jandarmerie, si aviatie, iar în domeniul civil si eclesiastic avem legi si case speciale pentru pensii la C.F.R., la Ministerul Sănătătii, la Case autonome, precum si regimurile existente în provinciile surori, pe cari a trebuit să le mentinem.
Că lucrul este asa si trebuie să rămână astfel face dovadă textul art. 2 din anteproectul legei generale de pensiuni întocmit anul trecut de de Finante, care stabilea că intră sub prevederile legei (aceea care se elabora) toate categoriile de pensionari, afară de acelea cari dispun de legi, regimuri si case de pensiuni proprii cari vor continua să fiinteze si mai departe asa cum sunt, dacă ele singure nu ar cere trecerea la Casa generală de pensiuni a Ministerul de Finante.
Prin urmare, regimuri de legi speciale existând, ideia creărei unui precedent prin o lege specială pentru pensionarii militari este exclusă. Iar facultatea de-a fiinta sau nu sub regimul unificat, fiind admisă de Ministerul de Finante, cum dovedeste anteproectul de lege din anul trecut, această facultate nu poate fi interzisă pensionarilor militari.
Vom vedea mai departe si alte temeiuri cari pledează în favoarea acestei mult asteptate măsuri.
Adevărul, 24 mai 1934, p.5
Adevărul, 5 iunie 1934, p.5
CRONICA MILITARĂ
Necesitatea legii speciale pentru pensiile militare de general Alexe Anastasiu
Cu ocazia prezintării unui memoriu cerut de Ministerul de Finante, cu întâmpinări asupra anteproectului legii generale de pensiuni întocmit de acel minister (Casa generală de pensiuni) anul trecut, Societatea ofiterilor în rezervă si retragere “Carol al IIlea”, printr-o declaratie preliminară, arăta că adunarea generală a societătii, constientă de conditiunile exceptionale sub care trebuie privită si solutionată, prin lege, chestia pensiilor militare, rămâne nestrămutată în credinta că administrarea deplină a acestor pensii trebue să se facă neapărat sub autoritatea Ministerului Apărării Nationale si pe baza unei legi speciale, cum se face si în alte tări si cum s-a mai făcut cu succes, altă dată, si la noi.
Declaratia aceasta prealabilă a Soc. “Carol al II-lea”, făcând aluzie la starea precară a pensiilor militare de la război încoace, exprimă o crudă si extrem de dureroasă realitate.
Dar dacă starea aceasta precară a pensiilor noastre militare ar fi determinată numai de criza economică si financiară postbelică, este evident că ea n-ar justifica elaborarea unei legi de pensii speciale pentru militari, întrucât consecintele crizei, atingând toate categoriile de bugetari, în mod egal si, respectiv, proportional, nu se pot cere si nici acorda exceptiuni si privilegii. În realitate, însă, nu este numai criza cauza existentei si gravitătii stării precare în chestiune.
Cauza sau mai bine zis cauzele genetice ale stării precare a pensiilor militare derivă în cea mai mare parte numai din eroarea ce s-a făcut în 1902, când pensiile militare s-au unificat cu pensiile civile, precum si din crearea prin legea din 1925 si dispozitiunile de birou pentru aplicarea acestei legi pentru pensionarii militari si exclusive numai contra lor, a unor conditiuni de tratament pe cât de nedrepte, pe atât de vexatoare.
Astfel, în 1926, cu ocazia majorării indemnitătii (indemnizatiei, n.n.) de scumpete a pensiilor, în mod general, cu 25 la sută, în ce priveste pensionarii militari, s-a dispus 2 ca – aplicându-li-se si lor acest coefficient, “suma rezultată să nu întreacă în tot cazul pentru căpitan de … atâta, pentru maior de … atâta si asa mai departe pentru toate gradele, adică o limită maximală, pe grade, care nu s-a prevăzut însă pentru nici o altă categorie de pensionari. De aici a rezultat neajunsul jicnitor că pensiile militare au rămas inferioare pensiilor civile, nu numai la grade egale, prin asimilare, dar chiar si decât a unor grade mai mici. Asa de ex., pensia unui învătător, care prin asimilare – fiind primul grad în erarhia profesoratului de carieră – ar corespunde gradului de sublocotenent, nu numai că esind la pensie primea mai mult decât un sublocotenent, locotenent ori chiar căpitan, dar depăsind ierarhia ofiterilor inferiori, primea mai mult si decât un maior, aliniindu-se pentru cuantumul pensiei cu locotenent-colonelul. Cunosc personal cazul unei institutoare, cu gradatii, care avea pensia mai mare decât a sotului ei general.
În ce priveste domeniul pur militar, după cum am arătat în articolul precedent, un maior are solda mai mare decât pensia unui general, situatie penibilă care însă nu există în domeniul civil pentru grade similare.
Contrastul nu arată că soldele sunt mari, întrucât în realitate si ele sunt mai mult decât insuficiente, ci numai spiritul anarhic ce stăpâneste erarhizarea pensiilor militare si absolut numai această categorie de pensionari.
Alt caz de nedreptate. Pensionarii militari primesc pensii foarte diferentiate între ele pentru grade si drepturi egale, după data esirei lor la pensie. Astfel, un general trecut la pensie înainte de 1919 primeste mai putin decât un general esit la pensie după 1919, desi au aceiasi ani de serviciu si au avut aceeasi vârstă la data pensionării.
Această diferentiere este desigur iratională si nedreaptă.
Cerintele existentei, obligatiunile sociale, consideratiunile de prestigiu si de demnitate corespunzătoare gradului, fiind identice, motivul că unul apartine unei legi de pensiune mai veche, iar altui unei legi mai nouă, este absolut brutal. Bursa vietii nu stabileste preturile pietii pentru pensionarii militari, aparte si după data pensionării lor.
Alimentele, îmbrăcămintea, chiriile, medicamentele etc. sunt plătite de pensionari după cursul pietii de astăzi, nu acel de la data pensionării.
O anomalie strigătoare pentru ofiterii pensionari o formează apoi chestiunea indemnitătilor, ca adaose la solda activilor cari nefiind supuse retinerii de 10 la sută pentru pensie, sunt din această cauză nereversibile la pensie. 3
Procedeul este nedrept si neloial, iar practicarea lui păgubeste prestigiul statului (subl.n.), fată de acei ce nu si-au precupetit viata pentru el, cu mult mai simtitor decât reprezintă profitul bănesc ce-l poate aduce această măsură.
Înainte de 1916 exista un supliment la solda propriu-zisă a activilor, sub titlul de indemnitate de activitate, nesupus la retinere si nereversibil la pensie, dar acel supliment raportat la cuantumul soldei era de circa 9 la sută. Acum la solda propriu-zisă «brută» se dau vreo 4 indemnităti, cari în total depăsesc o treime din cuantumul soldei, iar pensia se calculează numai asupra soldei bruto, după ce se mai deduc si cei 10 la sută, retinerea pentru pensie, desi pensionarii militari au plătit-o si ei fiind activi.
Când procedeul se va schimba si se va fixa pentru stabilirea pensiei un procent general de atâta la sută din salar pentru civili si, prin consecintă, pentru militari, măsura va fi dezastruoasă pentru acești din urmă. Functionarii civili n-au asemenea indemnităti, iar sporurile create la salarul lor prin «gradatii» fiind supuse la retineri sunt reversibile la pensii.
Este nevoie prin urmare de o lege specială, care să prevadă că pensia militarilor se referă la retributia lunară ce primesc, sub orice titlu, indemnitătile fiind supuse la retinerea pentru pensie si deci reversibile la pensie.
Se pretinde că prin o nouă lege generală de pensiuni toate nedreptătile, anomaliile si vitregiile semnalate de pensionarii militari se vor înlătura, stabilindu-se un regim uniform, egal si echitabil pentru toti, corespunzător drepturilor respective. O asemenea lege mai toate guvernele de la 1926 încoace au anuntat-o, iar unele au dispus chiar pregătirea ei, dar n-au înfăptuit-o încă si afirmăm că nu vor putea-o înfăptui curând, chiar dacă vor tine sincer si hotărât s-o facă. Motivul: o nouă lege a pensiilor trebue să stabilească neapărat normalizarea lor. Or, normalizarea pensiilor, fără o prealabilă normalizare a salariilor, este inoperantă, exclusă; iar normalizarea salariilor este o măsură, dacă nu imposibil de realizat, în tot cazul o operatiune extrem de dificilă si de lungă durată.
Este drept că în 1902 s-a putut stabili o asimilare a erarhiei civile cu erarhia militară, uniformizând salariile functionarilor statului prin referire la gradele si soldele militare; ceea ce a înlesnit si o echitabilă aplicare aplicare a legei generale a pensiilor din acel an. Dar de la 1902 până astăzi, lucrurile sau, mai bine zis, situatiunile s-au schimbat profund. După războiu mai cu seamă, în domeniul functionăresc civil s-au creat trepte intermediare aproape pentru fiecare grad erarhic de port si functiune. Asa de ex. înainte vreme exista la functionarii civili erarhia aceasta: sef de biurou, sef 4 serviciu si director. Demnitatea de director general era limitată numai la câteva institutii.
După 1902 s-a generalizat functiunea de director general la toate ministerele si unele autorităti si servicii, de stat, judetene si chiar comunale urbane, mai înfiintându-se treptat si posturi de subdirectori generali, subdirectori, subsefi de servicii si subsefii de birouri etc., iar pentru fiecare post s-au creat câte două, trei si patru trepte ca de ex. impiegat cl. I, II, III, IV, sef de biurou principal, sef de birou de cl. I, II, III si asa mai departe. Caracteristica acestor creatiuni fiind că nu există în mod identic la toate departamentele autoritătilor si serviciilor (caselor) autonome ; iar conditiunile de numire, înaintare si salarizare a functionarilor de la unele din aceste compartimente functionăresti depinzând de titluri academice si tehnice de specialitate cari nu există la altele, este evident că un sef de biurou, de serviciu ori director de la sănătate, de la culte, de la industrie etc. nu este totuna cu corespondentul său de la un compartiment functionăresc, unde nu se cer titlurile si probele cerute celorlalti. Soldele fortuit diferă, iar nivelarea lor ar însemna pentru titrati o deposedare nedreaptă si ofensatoare.
Raportând apoi functiunile acestea la erarhia militară si stabilind că seful de birou se asimilează gradului de căpitan, seful de serviciu unui maior, directorul unui colonel, iar directorul general unui general, cu cine asimilezi, la treaptă erarhică pe subdirectori si titularii de diferite grade: principal, de cl. I ,II, III etc. ?
Cine si când va realiza oare o înteleaptă si justă armonizare ?
Pentru pensionarii militari însă armonizarea pensiilor se poate face fără nici o dificultate, întrucât soldele militarilor sunt perfect armonizate. Un căpitan, un maior, colonel etc. din orice armă, serviciu sau garnizoană ar fi si din orice comandament ar face parte, având si autoritate si soldă si drepturi egale. Prin simpla raportare a pensiilor militare la solde, în baza unui coeficient la sută, egal pentru toti, se obtine armonizarea si se pune capăt stării haotice si anarhice. Iată de ce este necesară o lege specială pentru pensiile militare. O cere nu numai dreptatea, dar si logica.
Sursa: Adevărul, 5 iunie 1934, p.5
comentariu p.s.:
PREZENTUL ARTICOL constituie o recompunere istorica ,incepand cu 1902 ,a evolutiei pensiilor militarilor si un adevar incontestabil al prezentului .Lamentabilul comportament al generatiilor de militari de dupa 1934 si mai ales al celei de azi ,fata de acest deziderat ,a creat clasei politice ILUZIA FALSA ,ca poate decide cum vrea ,asupra drepturilor militarilor .Ceea ce-am vazut si trait ,ceea ce vedem si traim ,in promiscuitatea unei clase politice arogante ,in mare parte semidocta si corupta ,este INACCEPTABIL si INTOLERABIL !
A sosit timpul ,sa ne redobandim valorile noastre militare ! Concluzia ce se desprinde din articolul de mai jos ,este acela ,ca istoria se repeta ! Sa oprim aceasta repetabila istorie !
Mai mult ,analiza de mai sus ,este un indemn la RESPECTUL pentru Institutia Militara ,pentru militarii armatei ,pentru sacrificiile lor fata de tara si il consideram un APEL la ALTERNATIVA !
Vicepresedinte CD/Coordonator
Presedintele Filialei 1 Pitesti
colonel Victor Popescu
