vineri, 4 martie 2011 MApN reactivează clientela politică pentru a primi pensii de mii de euro Ministerul Apărării Naţionale (MApN) ţine la secret numele persoanelor activate ca militari în ultima perioadă şi care vor câştiga mii de dolari, de la anul, după echivalarea pensiilor militare din România cu cele din NATO. Clienţii de partid sunt angajaţi ca ofiţeri sau subofiţeri în armată, iar după trei sau patru luni sunt promovaţi la rangul de colonel sau general, potrivit surselor apropiate MApN. Contactaţi de noi, reprezentanţii MApN susţin că “numele persoanelor chemate în activitate în rândul cadrelor militare, vârsta acestora la momentul activării, precum şi funcţiile în care au fost numite” sunt “informaţii din domeniul apărării naţionale” şi nu trebuie puse la dispoziţia publicului. Una dintre persoanele care a beneficiat de activările militare, cu ceva timp în urmă, este chiar ministrul Gabriel Oprea, care, de la anul, ar putea avea o pensie de 5.600 de dolari. Sindicaliştii din armată afirmă că persoanele activate sunt apropiaţi ai PDL. Juriştii susţin că legislaţia în vigoare nu dă dreptul Ministerului Apărării Naţionale să ţină la secret numărul sau vârsta persoanelor angajate în armată. Numeroase sesizări primite de la cititorii noştri avertizează că Ministerul Apărării Naţionale (MApN), condus de Gabriel Oprea, se foloseşte de reactivările militare (civili chemaţi în activitate) pentru a “răsplăti” apropiaţi ai partidului aflat la putere. Potrivit surselor apropiate MApN, începând cu ianuarie 2010, ministerul de resort a chemat în activitate zeci de civili pe care i-a activat ca ofiţeri şi subofiţeri în armată. După doar trei sau patru luni, persoanele activate sunt promovate la gradul de colonel sau general. Această operaţiune este realizată pentru ca apropiaţii actualei conduceri a MApN să beneficieze de pensiile NATO, de la anul. Potrivit sesizărilor primite la adresa redacţiei noastre, Ministerul Apărării a chemat în activitate civili care sunt aproape de vârsta pensionării. “Au fost activate persoane trecute de 50 de ani”, susţine un fost militar, intervievat de reporterii noştri. Astfel, o persoană care nu a avut activitate în armată poate beneficia de pensie militară, doar pentru că a fost “activat” pentru câteva luni. Sindicaliştii din armată recunosc că aveau cunoştinţă de situaţia activărilor realizate “în umbră”. “Cunoaştem această situaţie, dar nici noi nu am avut acces la detalii. Ei susţin că aceste informaţii trebuie ţinute la secret. Chiar şi domnul ministru Oprea a beneficiat de o astfel de activare. Este interesant de aflat cum a reuşit el să se activeze ca şi general, după ce a avut gradul de căpitan. Cel mai cunoscut caz este cel al generalului Constantin Degeratu. De la anul, pensiile militare se echivalează cu cele NATO. Este o metodă prin care apropiaţii lor pot beneficia de pensii NATO”, ne-a declarat preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate – în Rezervă şi în Retragere (SCMD), colonelul în rezervă Mircea Dogaru. După echivalarea pensiilor militare din România cu cele din statele NATO, veniturile de după retragere ale angajaţilor din armată vor fi asemănătoare cu cele din Statele Unite. Astfel, persoanele pensionate din MApN vor putea câştiga de la 1.800 – 2.200 de dolari, până la 5.600 de dolari (coloneii). “De aceea a obţinut domnul Oprea funcţia de general. Din acest motiv disponibilizează 18.000 de angajaţi ai Ministerului de Interne, în special pompieri şi jandarmi. De aceea încearcă să ne elimine nouă, pensionarilor, statutul de militar, pentru a oferi pensii NATO apropiaţilor lor. Aşa i-au făcut colonei pe Cristian Diaconescu (PDL) sau pe Edmond Tălmăceanu (PDL)”, ne-a mai spus Dogaru. MApN refuză să ofere orice informaţie Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au refuzat să ofere detalii despre cadrele activate, sub pretextul că acestea ar reprezenta un secret de stat. “Informaţiile solicitate (numele persoanelor chemate în activitate în rândul cadrelor militare, vârsta acestora la momentul activării, precum şi funcţiile în care au fost numite) se încadrează, potrivit prevederilor art. 12 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, ca informaţii din domeniul apărării naţionale, care fac parte din categoria informaţiilor clasificate şi se exceptează de la liberul acces la informaţiile de interes public al cetăţenilor. În baza prevederilor legale menţionate, datele solicitate nu pot fi transmise”, se arată în răspunsul oficial al MApN la o solicitare a ziarului “Puterea”. Cu alte cuvinte statul, prin conducerea Ministerului Apărării Naţionale, consideră că cetăţenii nu ar trebui să cunoască numele persoanelor care vor beneficia de venituri mărite, plătite din bani publici. Mai mult, ministerul condus de Gabriel Oprea a refuzat să prezinte chiar şi numărul civililor activaţi ca militari în ultima perioadă. Avocaţi: Astfel de informaţii nu pot fi secrete Juriştii susţin că MApN nu poate invoca faptul că vârsta şi funcţiile persoanelor activate sunt secret de stat, iar Legea 544 nu protejează datele cu caracter personal. “De ce ar fi lista cu persoanele chemate în activitate secretă? Numele persoanelor sunt apărate de legea datelor cu caracter personal, dar funcţia, vârsta, motivele pentru care au fost chemaţi în activitate şi aşa mai departe sunt informaţii de interes public, nu confidenţiale. Conform Legii 544, aceste informaţii trebuie făcute publice, mai ales dacă le solicită cineva. Din cauza acestei secretomanii a apărut şi scandalul cu pensionarii militari, tot pentru că au fost ţinute sub tăcere informaţii considerate secrete şi care în fond nu erau. Din punctul meu de vedere, Ministerul Apărării Naţionale nu poate invoca Legea 544 pentru a proteja aceste informaţii. Datele cu caracter personal, uneori, nu pot fi făcute publice, dar nu din cauza Legii 544, ci datorită Legii privind protejarea datelor cu caracter personal”, ne-a declarat avocatul Gheorghe Piperea. Autor: LAURENTIU MUSOIU |