CITITI CU MARE ATENTIE PENTRU A INTELEGE PANA UNDE POATE AJUNGE MAREA TRADARE NATIONALA A ACTUALEI COALITII DE GUVERNARE. POVESTITI TUTUROR CE NE ASTEAPTA DE LA EI. ASTA TREBUIE SA FIE POLITICA "PASILOR MARUNTI " A UDMR.ACORDATI TOATA ATENTIA.
DACA PANA IN 2013 SE SI REALIZEAZA ...
Istoricul Dinu C Giurescu demonstreaza cum UDMR a ajuns – prin tradarea de la Bucuresti si politica pasilor marunti ai Budapestei – la pretentiile teritoriale ale lui Horthy, Hitler si Stalin privind Ardealul romanesc |
Scris de Acad. Dinu C. Giurescu | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Vineri, 28 Mai 2010 12:10 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
 Despre coincidențe – Regiunile de dezvoltare sau de destrămare. 1. Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au aprobat, la 26 mai 2003, Regulamentul (CE) Nr. 1059/2003 privind instituirea unui nomenclator al unităţilor teritoriale de statistică (NUTS) (sublinierea D.C.G.). Regulamentul a fost adoptat pentru a dispune de date statistice comparabile pe ansamblul Uniunii Europene. El prevede „cel puţin trei niveluri ierarhice de detaliere”, bazate pe componenţa teritorială actuală a regiunilor de nivel NUTS 3 (sublinierea D.C.G.). Articolul 2 al Regulamentului precizează: „NUTS este un nomenclator ierarhic” cu 3 nivele de unităţi teritoriale şi anume – NUTS 1, NUTS 2 şi NUTS 3 (articolul 2).  Definirea acestor unităţi teritoriale „se bazează în principal peunităţile administrative existente în statele membre” (articolul 3 din Regulament). Cele 3 niveluri NUTS sunt determinate de „pragurile demografice” (minimum şi maximum) anume: NUTS 1 de la 3 la 7 milioane locuitori NUTS 2 800.000 până la 3 milioane NUTS 3 150.000 până la 800.000 Regulamentul adoptat de Parlamentul şi Consiliul Europei confirmă şi întăreşte realitatea unităţilor teritoriale de bază (NUTS 3) din statele membre, prin înscrierea lor nominalăîn „Jurnalul Oficial” al Uniunii Europene din 21 iunie 2003, după cum urmează:
Pentru a nu fi nici un dubiu, anexa II a Regulamentului sus-amintit, înscrie şi denumirile unităţilor administrative existente (NUTS 3) în principalele ţări cuprinse în Regulament, aşa cum sunt arătate în tabelul de sus. Recapitulând: Regulamentul 1059/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului, consemnează şi confirmărealitatea unităţilor teritoriale de bază existente în statele membre, cu recomandarea: „ar trebui să se respecte situaţia politică, administrativă şi instituţională existentă” (paragraful 10, pagina 1 din Regulament). * 2. Pornind de la Recomandarea nr. 1059 din 26 mai 2003, Guvernul Român a iniţiat şi Parlamentul a aprobat Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 577 din 29 iunie 2004). Politica de dezvoltare regională – precizează legiuitorul din 2004 – este pusă în aplicare „în scopul asigurării creşterii economice şi dezvoltării sociale echilibrate şi durabile ale unor arii geografice constituite în regiuni de dezvoltare” (Legea din 2004, articolul 2/1). Legea 315/2004 a stabilit 8regiuni de dezvoltare (vezi Harta nr. I). * 3. În 2009, 9 senatori şi 22 deputaţi UDMR au înaintat Senatului o propunere legislativă (înregistrată cu nr. L/432/2009) pentru „modificarea şi completarea Legii 315/2004 privind dezvoltarea regională în România cu modificările şi completările ulterioare”. Propunerea constă în formarea a 16 regiuni şi 5 macroregiuni de dezvoltare, în locul celor 8 existente în prezent. Expunerea de motive, semnată de iniţiatori, cuprinde formulări generale, ca de exemplu, „diminuarea decalajelor economice şi sociale… susţinerea unei dezvoltări durabile a tuturor regiunilor ţării… restructurarea economiei regiunilor… promovarea unei dezvoltări echilibrate, a unor comunităţi durabile şi a incluziunii sociale…”. Expunerea de motive nu explică de ce împărţirea pe cele 8 regiuni de dezvoltare din 2004 ar trebui înlocuită. Anexa I a propunerii legislative a parlamentarilor UDMR enumeră cele 16 regiuni de dezvoltare, fiecare cu numele unităţilor componente, unde însă denumirea „judeţ” nu apare nicăieri. Omisiune care alimentează informaţia vehiculată pe cale orală, că judeţele vor dispărea odată cu noua regionalizare. Dispariţia judeţelor pare sugerată şi de explicaţia unuia din iniţiatori: cele 16 regimuri de dezvoltare reprezintă o fază intermediară spre cele cinci macroregiuni, obligatorii în 2013. Explicaţia nu face nici o menţiune despre existenţa în continuare a judeţelor. Cele 16 regiuni de dezvoltare (NUTS 2), propuse de iniţiatorii UDMR, sunt arătate în harta nr. 2. Cele 5 propuse macroregiuni, propuse de aceiaşi iniţiatori, sunt reprezentate în harta nr. 3. Iniţiatorii doresc ca împărţirea în 16 regiuni să intre repede în vigoare, la 1 ianuarie 2011. În martie 2010, un deputat UDMR a propus ca Aradul să nu facă parte din aceeaşi regiune de dezvoltare cu judeţul Timiş şi să se alăture judeţelor Bihor, Satu Mare şi Sălaj cu care „se aseamănă mai mult din punct de vedere economic sau cultural”. * Din propunerea de mai sus rezultă următoarele: a) Regiunile de dezvoltare stabilite în 2004 sunt anulate fără vreo motivare reală. b) Se propune un regim de tranziţie cu 16 regiuni – cu o durată de maximum trei ani; tranziţia ne aminteşte de „întovărăşirile agricole” din anii ‘50 menite să înlesnească eliminarea proprietăţii ţărăneşti individuale şi constituirea colhozului. Propunerea cu 16 regiuni de dezvoltare urmăreşte cumva desfiinţarea judeţelor ca unităţi de bază? O atare desfiinţare ar fi un unicum în Uniunea Europeană unde asemenea unităţi teritoriale de bază există în continuare, confirmate prinRegulamentul nr. 1059/2003. c) Între cele 16 propuse regiuni de dezvoltare, la nr. 14 figurează „Covasna-Harghita-Mureş”. Este astfel reconstituită teritorial fosta „Regiune autonomă maghiară” din anii 1952-1958 (vezi Hărţile nr. 2 şi 4), numită acum „Regiunea de dezvoltare nr. 14″. d) Macroregiunile IV şi V din noua propunere de regionalizare împart aria transilvană în două, şi anume (vezi harta nr. 4): IV. la Sud: Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu şi Braşov; V. toată aria de Nord şi Est a Transilvaniei, de la Oradea, Satu Mare şi Baia Mare, până la Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe. O atare propunere trimite la trecutul apropiat, astfel: a) a se compara macroregiunea V cu teritoriul cedat prin Dictatul de la Viena în august 1940 (harta 5 de comparat cu harta 4). Macroregiunea V înseamnă o lărgire spre sud a teritoriului cedat în 1940. b) În august 1940, a avut loc la Turnu Severin o întâlnire preliminară a unor reprezentanţi ai României şi Ungariei, preludiu la Dictatul de la Viena. Partea ungară a propus celei române „împărţirea” Transilvaniei între cele două state, conform cu cele arătate în harta nr. 6. Macroregiunea propusă în 2009 este, cu mici diferenţe, aceeaşi cu propunerea din august 1940. Se poate interpreta că este o simplă coincidenţă. Se poate interpreta şi altfel. Evenimente relativ recente au demonstrat că nu este prea complicat să se constituie un nou stat pe teritoriul unui stat european, fie prin mijloace militare, fie altele, cu concursul susţinut al mass-media internaţionale. Noul „stat” recunoscut de o seamă de guverne este un „model” ce poate fi, în anume împrejurări, invocat şi pus în practică. Traseul propunerii din 2009: pentru-contra şi iarăşi pentru. 3 iunie 2009: Propunerea UDMR este înregistrată la Senat cu nr. b284. 10.06-10.07.2009: Trimisă spre aviz la Consiliul Legislativ, la Guvern şi la Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului. 10.07.2009: Consiliul legislativ: aviz favorabil. 23.09.2009: Punctul de vedere al guvernului – aviz negativ. 3 şi 9 februarie 2010: Punctul de vedere al Comisiei pentru administraţie publică etc. – aviz negativ. 10 februarie 2010: Propunerea pentru o nouă regionalizare a României este înscrisă pe ordinea de zi a Senatului şi adoptată în aceeaşi zi, prin aprobare tacită. * Cum a fost posibil ca, pe de o parte, Guvernul (PDL-UDMR) şi Comisia pentru administraţie publică să dea aviz negativ, iar Senatul să adopte propunerea prin aprobare tacită? Se pare că lucrul a fost posibil printr-o manevră de procedură iniţiată de un lider al majorităţii din Senat. O atitudine cel puţin curioasă… În concluzie, o propunere de împărţire a României pe regiuni a trecut de una dintre Camere fără să fi avut loc nici un fel de dezbatere şi nici un fel de discuţie în public, fiind totuşi vorba de o chestiune de interes naţional. Să fie o simplă coincidenţă!?! Când regimul trecut a renunţat, în 1968, la împărţirea în raioane şi regiuni (după model sovietic), propunerea de revenire la judeţe a fost publicată în presă, cu harta respectivă, spre dezbatere publică. Iar definitivarea, atunci, în 1968, a ţinut seamă şi de opiniile venite din public, ca, de exemplu, constituirea a două judeţe: Brăila şi Galaţi (iniţial era prevăzut un singur judeţ, cu ambele oraşe dunărene). Într-un sistem cu mai multe partide şi libertatea mass-media o asemenea propunere – constituirea regiunilor de dezvoltare – cu consecinţe ce pot duce foarte departe… trece pe tăcute, pe furiş, ascunsă opiniei publice. Harta nr. 1  Regiunile de dezvoltare conform Legii 315/2004 1) Nord-Est, cu judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Vaslui 2) Sud-Est, cu judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea şi Constanţa 3) Sud-Muntenia, cu judeţele Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa şi Călăraşi 4) Sud-Vest Oltenia, cu judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj şi Olt 5) Vest, cu judeţele Timiş, Caraş Severin, Hunedoara şi Arad 6) Nord-Vest, cu judeţele Bihor, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Satu Mare 7) Centru, cu judeţele Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna şi Braşov Harta nr. 2  Cele 16 Regiuni de dezvoltare conform propunerii UDMR din 2009 Prin propunerea UDMR, aria transilvană este decupată în felii. Unele (numerele 15 şi 16, harta nr. 2) merg în prelungirea regiunii de dezvoltare „Covasna-Harghita-Mureş” (nr. 14 în harta nr. 2). Altele (nr. 12 şi 13 harta nr. 2) se aşează de-a lungul Carpaţilor meridionali. „01 – Botoşani, Suceava 02 – Bacău, Iaşi, Neamţ, Vaslui 03 – Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea 04 – Constanţa, Tulcea 05 – Bucureşti 06 – Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov 07 – Giurgiu, Teleorman 08 – Dolj, Mehedinţi, Olt 09 – Gorj, Vâlcea 10 – Argeş, Dâmboviţa, Prahova 11 – Arad, Caraş Severin, Timişoara 12 – Alba, Hunedoara 13 – Sibiu, Braşov 14 – Covasna, Harghita, Mureş 15 – Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş 16 – Bihor, Sălaj, Satu Mare” Harta nr. 3  Regiunea Autonomă Maghiară constituită în 1952 (devenită ulterior Mureş-Autonomă Maghiară) din iniţiativa şi cu aportul unor consilieri sovietici A se compara teritoriul Regiunii Autonome din 1952 cu acela al regiunii de dezvoltare Covasna-Harghita-Mureş, propusă în 2009 (harta nr. 2, regiunea nr. 14). Harta nr. 4  Cele 5 macroregiuni propuse prin iniţiativa UDMR din 2009 I. Moldova toată, plus Brăila şi Buzău II. De la Tulcea şi Constanţa şi până la Drobeta-Turnu Severin (partea de sud a Munteniei şi Olteniei) până la Dunăre, inclusiv Bucureştii III. Partea de nord a Munteniei şi Olteniei (Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj) IV. Banatul, plus partea de sud a Transilvaniei (Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov) V. Partea de Nord şi Est a Transilvaniei, de la Covasna şi Harghita până în Bihor, Satu Mare şi Maramureş Harta nr. 5  Teritoriul anexat de Ungaria conform cu hotărârea Dictatului de la Viena (30 august 1940) judeţele sunt cele existente în 1940 Harta nr. 6  Propunerea delegaţiei ungare de împărţire a ariei transilvane, transmisă delegaţiei române, la convorbirile preliminare de la Turnu Severin, 16-24 august 1940 Delegaţia ungară propunea ca România să cedeze un teritoriu de 69.000 km² cu o populaţie de 3.900.000 din care 2.200.000 români, 1.200.000 maghiari, 500.000 germani şi alte naţionalităţi: Istoria politicii externe româneşti în date, coordonator Ion Calafeteanu, Fundaţia europeană Titulescu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003, pp. 326-327 (sub datele 16-24 august 1940). A se compara cu regiunea de dezvoltare nr. V (Harta nr. 4). În memoriile sale, Mihail Manoilescu, atunci ministrul de Externe al României, scrie următoarele despre convorbirile de la Turnu Severin din august 1940: „Partea ungară a prezentat un aide-mémoire datat Budapesta 11 august 1940, însoţit de o hartă a revendicărilor lor. Această hartă… formulează pretenţia… de a se retroceda Ungariei toată Transilvania de la nord de Mureş, inclusiv Aradul, lăsându-ne nouă Blajul, Mediaş şi Sighişoara şi trecând la unguri Alba Iulia şi Braşovul!” (sublinierea D.C.G.). „Teritoriul reclamat reprezintă mai mult de două treimi din teritoriile româneşti care au aparţinut Ungariei şi cuprinde mai mult de 2/3 din populaţie, din care 2.200.000 români…” (Mihail Manoilescu, Memorii, iulie-august 1940. Dictatul de la Viena, ediţie îngrijită de Valeriu Dinu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1991, p. 156) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
