miercuri, 1 iunie 2011

Doamnelor si Domnilor Ofiteri ,M M si Subofiteri din S N A O P S N -cadre militare active ,disponibilizate ,in rezerva si in retragere ! Inca de la infiintare S C M D R R a atras atentia ca DREPTATEA ESTE DE PARTEA CELOR CE RESPECTA LEGEA si NU INVERS ! Cu siguranta ,VICTORIA FINALA va fi AICI ,IN ROMANIA ! Asa sa ne ajute Dumnezeu !

miercuri, 1 iunie 2011

O NOUA VICTORIE IN INSTANTA DECIZIE IREVOCABILA, PE LEGEA 119/2010

ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIŞOARA Operator 2928
SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ Şl ASIGURĂRI SOCIALE DOSAR NR. 6500/108/2010
DECIZIA CIVILĂ NR. 910
Şedinţa publică din 12 aprilie 2011
Curtea constituită din:
PREŞEDINTE: RP
JUDECĂTOR: DP JUDECĂTOR:A S
GREFIER : I
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul GTN împotriva Sentinţei civile nr. 2435/09.12.2010, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 3455/108/2010, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Arad, având ca obiect drepturi băneşti.
Dezbaterile şi concluziile părţilor sunt consemnate înîncheierea de şedinţă din data de 29.03.2011 şi 05.04.2011, care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunţarea în cauză fiind amânată pentru azi, 12.04.2011, când
CURTEA,
În deliberare, constată că prin Sentinţa civilă nr. 2435/09.12.2010, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 3455/108/2010, a fost respinsă ca neîntemeiatăcontestaţia formulată de contestatorul GTN, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Arad.
A fost respinsă cererea contestatorului de suspendare a executării deciziei nr. 272141/19.08.2010.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut căpotrivit art. 1 lit. f din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor, au devenit pensii înînţelesul Legii nr. 19/2000, iar în urma intrării în vigoare a acestei legi, pârâta Casa Judeţeană de Pensfi Arad a procedat la recalcularea pensiei de serviciu a reclamantului.
Astfel, potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr.119/2010, pensia specială a reclamantului, în calitate de fost funcţionar în Parlamentul României şi care a fost stabilităpotrivit legilor cu caracter special, s-a recalculat prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000.
Prin urmare, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Arad, a emis decizia nr.272141/19.08.2010 (fila 10 dosar) unde a calculat un cuantum al pensiei de 1.726 lei ca urmare a aplicării algoritmului de caltui prevăzut de Legea nr. 19/2000, conform art. 3 din Legea nr. 119/2010.
Instanţa a constatat că prin faptul că pensia de serviciu a reclamantului a devenit pensie îînţelesul Legii nr.19/2000, fiind recalculată potrivit acestei legi, astfelîncât pensia specială pe care a primit-o reclamantul în baza legilor speciale, nu mai are suport legal.
În condiţiile în care, pensia reclamantului s-a recalculat şi este reglementată de Legea nr.119/2010 coroborată cu Legea nr.19/2000, stabilirea de către instanţă a unei alte modalităţi de calcul a pensiei decât cea prevăzută de actele normative în vigoare, reprezintă un exces de putere săvârşit de către aceasta prin îndeplinirea unor atribuţii care revin exclusiv puterii legislative.
Rolul instanţelor judecătoreşti se circumscrie doar aplicării şi interpretării legii şi nicidecum completării sau modificări acesteia.
Depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, reprezintă de fapt incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii executive sau legislative.
Curtea Constituţională a stabilit prin decizia nr. 1325/04.12.2008 prin care s-au declarat neconstituţionale prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, că acest act normativ este neconstituţional în măsura în care din prevederile lui se desprinde înţelesul ca instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Prin urmare instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art.1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea funndamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective.
Reglementarea unei pensii pentru o categorie socioprofesională nu presupune o discriminare între aceasta şi alte categorii, întrucât este justificată pe criterii obiective.
Chiar dacă prin prevederile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se garantează exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de aceasta fără nici o discriminare, statele contractante, potrivit jurisprudenţei curţii, beneficiază de o marjă de apreciere în privinţa stabilirii dacă şi în ce măsură diferenţele dintre situaţii similare în alte privinţe, justifică moduri diferite de abordare.
În această ordine de idei, în accepţiunea Curţii Europene se socoteşte că o situaţie este discriminatoare în sensul art. 14, dacă nu este justificată obiectiv şi rezonabil sau nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat.
Câtă vreme, acordarea pensiei speciale se face doar pentru unele dintre categoriile de contribuabili, această diferenţă de cuantum al pensiei are la bază criteriul complexităţii şi responsabilităţii atribuţiilor de serviciu şi este evident că aceasta constituie o justificare obiectivă şi rezonabilă, care permite statului să stabilească un mod diferit de acordare a pensiei speciale.
Referitor la principiul speranţei legitime, principiu invocat de reclamant în motivarea acţiunii sale, instanţa apreciază că nu este aplicabil. Astfel, conform prevederilor art. 1 alin. 2 din Protocolul nr. 1 CEDO „dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general ..." Reclamantul recunoaşte că în speţă nu putea fi vorba de un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, ci doar de o speranţă legitimă, iar ingerinţa Statului prin modificarea legislativă intervenită este justificată de situaţia financiară actuală, concordanţa acestor intervenţii legislative cu normele internaţionale, fiind analizate, de altfel şi de Curtea Constituţională cu ocazia analizării constituţionalităţii Legii nr. 119/2010.
De asemenea, reclamantul a solicitat suspendarea executării deciziei contestate, ceea ce înseamnă că a solicitat suspendarea plăţii pensiei primită în baza acestei decizii, iar plata pensiei se poate suspenda doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 92 din Legea nr. 19/2000, cazuri în care reclamantul nu se găseşte.
Reclamantul nu este într-o procedură de executare silită pentru a putea solicita suspendarea unei decizii prin care i se reţine o sumă de bani, ci în baza deciziei a cărei suspendare o solicită, primeşte lunar pensia pentru limită de vârstă, aşa cum ea a fost recalculată de către pârâtă, iar o eventuală suspendare a plăţii făcută în baza acestei decizii l-ar pune pe reclamant în situaţia de a nu mai primi de la pârâtă nici o sumă de bani, întrucât decizia anterioară a fost revocată urmare a modificărilor legislative intervenite.
Având în vedere considerentele anterior menţionate, în temeiul art.1 şi 3 din Legea nr. 119/2010, Legea nr. 19/2000, O.G. nr. 137/2000 şi a deciziei nr. 1325/04.12.2008 a Curţii Constituţionale, instanţa a respins acţiunea reclamantului, cât şi cererea acestuia de suspendare a executării deciziei contestate, ca neîntemeiate.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului şi în principal casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa care a pronunţat hotărârea, iar în subsidiar , modificarea sentinţei, în sensul admiterii contestaţiei şi anularea deciziei nr. 272141/19.08.2010 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Arad.
În motivele de recurs, hotărârea este criticată pentru netemeinicie şi legalitate arătându-se că, prima instanţă nu a motivat respingerea apărărilor de fond pe care reclamantul Ie-a formulat, privind nelegalitatea deciziei de pensie contestată, referitoare la neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 şi încălcarea dreptului de proprietate garantat de Constituţia României şi consacrat în practica constantă a CEDO care asimilează pensia cu dreptul de proprietate.
Prima instanţă a motivat soluţia de respingere a contestaţiei pe principiul nediscriminării şi lipsa speranţei legitime pentru acces la un proces echitabil, ceea ce echivalează cu nepronunţare asupra fondului cauzei potrivit motivelor de nelegalitate invocate de reclamant.
Măsura recalculării pensiei de serviciu este nelegală deoarece, s-a făcut cu încălcarea principiului neretroactivităţi legii, şi a dreptului de proprietate garantate de Constituţia României, CEDO, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, Carta Socială Europeană, revizuită adoptată la Strassbourg la 03.054.1996, ratificată de România prin Legea nr. 74/03.05.1999, Norme de Drept internaţional Public, validate de Parlamentul României şi devenite legi obligatorii pentru statul român.
Invocând prevederile art. 44 din Constituţia României, recurentul arată că pensia reprezenta un element al proprietăţi private şi o creanţă asupra statului pe care acesta este obligat să o ocrotească
Potrivit art. 14 din CEDO, este interzisă discriminarea bazată în special pe sex, rasă , limbă , religie, opinii politice, etc, în exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de convenţie.
Art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la CEDO, prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege.
Referindu-se la principiul neretroactivităţii, recurentul a prezentat practica Curţii constituţionale din România şi practica CEDO, potrivit cărora modificarea printr- o nouă lege a cuantumului pensiei aflate în plată atrage încălcarea principiului neretroactivităţii legii consacrat de Constituţie, astfel cum s-a hotărât prin decizia nr. 4612/2002, decizia nr. 375/2005 şi decizia nr. 120/2007.
În ceea ce priveşte jurisprudenţa CEDO, recurentul a menţionat că prin recalcularea pensiei în minus se afectează un drept câştigat, fiind astfel încălcat art. 14 raportat la art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 şi art. 6 din Convenţie (cauza Andrejeva împotriva Letoniei - 2009).
În aceeaşi ordine de idei, este menţionată cauza Buchen împotriva Cehiei (2002) în baza căreia s-a stabilit că noţiunea de bun înglobează orice interes de drept privat al unei persoane care are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie este asimilat dreptului de proprietate, fiind interzisă discriminarea pentru respectarea prevederilor art. 14 şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie.
De asemenea, în cauza Lawless contra Irlandei (332/57) se are în vedere restrângerea exerciţiului drepturilor fundamentale pe timp de război, scopul acestora fiind acela de a salva democraţia şi nu de a o înăbuşi, soluţia adoptată de CEDO a fost de condamnare a Irlandei.
Prin aplicarea măsurilor de reducere a pensiilor de serviciu, Guvernul României procedează practic la o expropriere interzisă de legea fundamentală şi de prevederile Protocolul adiţional nr. 1 la CEDO, nesocotind principiile care guvernează aplicarea legii în spaţiu şi timp.
Pe de lată parte, recurentul arată că măsurile luate de Guvernul şi Parlamentul României privind restabilirea echilibrului bugetar, contravin conceptului de siguranţă naţională, astfel cum este prevăzut de art. 1din Legea nr. 51/1991, ceea ce înseamnă că nu sunt aplicabile prevăzute art. 53 din Constituţie , ca fundament al reducerii pensiilor pe timp de criză economică.
Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a rapturilor şi libertăţilor fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ca excepţie, iar sarcina statului este aceea dea găsi soluţii pentru contracararea efectelor crizei economice.
Diminuarea veniturilor personalului din autorităţile şi instituţiile publice nu poate constitui pe termen lung, o măsură proporţională cu situaţia invocată de iniţiatorul proiectului de lege. Dimpotrivă, eventuala intervenţie legislativă, în scopul prelungirii acestei măsuri, poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării bunei funcţionări a instituţiilor şi autorităţilor publice.
Măsura înlăturări pensiilor de serviciu, este nelegală, întrucât este prevăzută cu caracter definitiv, şi nu temporar, aşa cum ar impune starea de criză economică. Curtea Constituţională din Letonia, a stabilit că scăderea pensiilor trebuie examinată prin raportare la principiile fundamentale ale art. 1 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia CEDO.
Principiul speranţei legitime este indisolubil legat de statul de drept. În virtutea acestui principiu, organele sratului sunt obligate să acţioneze în conformitate cu dispoziţiile legale şi să respecte speranţele legitime întemeiate pe prevederile legale în vigoare, cetăţenii putând conta pe previzibilitatea normelor legale adoptate, fiind în măsură să-şi planifice viitorul. Acest principiu nu împiedică statul să facă schimbări legislative, însă, îi impune obligaţia ca, ori de câtre ori o face să menţină un echilibrul rezonabil între încrederea indivizilor în prevederile legale existente şi interesele pentru a căror satisfacere operează modificarea cadrului legal.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu motivarea că prima instanţă a apreciat temeinic şi legal că decizia contestată privind recalcularea pensiei reclamantului este în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 119/2010 coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 19/2000.
Totodată, s-a arătat că instanţa de fond a considerat în concordanţă cu dispoziţiile legale în materia recalculării drepturilor de pensie că stabilirea de către instanţă a unei alte modalităţi de calcul a pensiei decât cea prevăzută de lege , ar reprezenta un exces de putere săvârşit de către acesta prin îndeplinirea unor atribuţii care revin exclusiv puterii legislative.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale invocate şi ale art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că este întemeiat în ceea ce priveşte motivele care impun reformarea hotărârii recurate pentru următoarele considerente:
Reclamantul a fost încadrat ca funcţionar în Parlamentul României, împrejurare datorită căreia a beneficiat de o pensie de serviciu al cărei cuantum a fost stabilit conform Legii nr. 7/2006, privind statutul funcţionarului public parlamentar.
Prin decizia nr. 272141/14.01.2010, pensia reclamantului a fost stabilită conform art. 75 alin. 2 din Legea nr. 7/2006, coroborată cu dispoziţiile Legii nr. 19/2000, pentru o vechime totală în muncă de 41 ani 1 lună 0 zile, la suma de 6.400 lei lunar. Ulterior, prin decizia 272141/19.08.2010 Casa Judeţeană de Pensii Arad a stabilit, prin recalculare, conform dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 119/2010 care au transformat pensiile de serviciu în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000, un drept de plata de numai 1.726 lei.
Potrivit dispoziţiilor art.3 din Legea nr. 119/2010, pensiile prevăzute la alin.1, printre care şi pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari (lit. e) stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi al cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000.
Astfel, art. 3 din Legea nr. 119/2010 încalcă flagrant principiul neretroactivităţii legii, consacrat expres prin art. 15 alin. 2 din Constituţia României potrivit căruia ea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai vorabile". Acest principiu este de rang constituţional, neputând fi încălcat de niciun act normativ, respectiv lege, ordonanţă de urgenta a guvernului, ordin de ministru, etc.
Potrivit acestuia, o lege civilă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc, ori se nasc în practică după adoptarea ei, iar nu şi situaţiilor anterioare, trecute. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 375/2005, 57/2006 si 120/2007, care prevăd în esenţă că „condiţiile de exercitare a dreptului la pensie şi la alte forme de asistenţă socială se stabilesc prin lege şi, prin urmare, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a modifica şi de a stabili data de la care operează recalcularea, însă orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de la data intrării sale în vigoare, pentru a respecta principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituţie". În concluzie, Legea nr. 119/2010 încalcă acest principiu.
Curtea mai observă că art. 1 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, invocat, deasemenea, ca temei de drept de către recurent în cauză, este întemeiat, urmând a fi analizat în virtutea prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţia României.
Deşi Legea nr. 119/2010 a făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională, prin decizia nr. 873/25.06.2020, apreciind ca art.1 lit.a),b),d)-i) şi art. 2-12 din acest act normativ nu încalcă dispoziţiile Constituţiei României, acest fapt nu împiedică instanţa de judecată de drept comun să analizeze, într-un caz concret, dacă acest act normativ produce efecte contrare Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Curtea Constituţională, conform proprier jurisprudenţe, verifică doar conformitatea legii cu Constituţia, nepronunţându-se asupra interpretării sau aplicării concrete a legii, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în principiu nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu Convenţia, ci se pronunţă cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi la o anumita situaţie de fapt.
Comparând cuantumul pensiei de serviciu de care a beneficiat reclamantul în temeiul art. 75 alin. 2 din Legea nr. 7/2006, republicată, cu drepturile de pensie rezultate în urma aplicării Legii 19/2000, rezultă o diferenţă de 4.674 lei, adică o reducere substanţială a acestui drept.
Art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale prevede că „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică şi în condiţii prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional", iar alin. 2 arată că „Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau amenzilor".
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a statuat că noţiunea de "bun" are o sferă de aplicare autonomă, desemnând toate bunurile cu valoare patrimonială. Orice interes economic care are o valoare patrimonială trebuie să fie considerat drept un „bun" în sensul art. 1 din Protocolul adiţional, depăşindu-se chiar dreptul de proprietate, vizând deci noţiunea de patrimoniu.
Una dintre extinderile cele mai remarcabile ale noţiunii de bunuri priveşte prestaţiile sociale. Curtea a hotărât că acestea intră în sfera de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1, dat fiind caracterul lor patrimonial.
Dreptul la pensie a fost recunoscut în mod expres de către Curte ca reprezentând un „bun" protejat de Convenţie în hotărârea Buchen c. Republica Ceha în anul 2002, iar, în anul 2005, în Hotărârea Marii Camere Stec şi alţii c. Regatului Unit Curtea a mers mai departe, arătând că „prestaţiile sociale intră sub incidenţa art. din Protocolul nr. 1, independent de natura contributivă sau necontributivă a acestora". În concluzie, prin această hotărâre, Curtea a înlăturat incertitudinile jurisprudenţei sale anterioare în acest domeniu.
Drept urmare, instanţa de recurs apreciază că reclamantul îşi legitimează interesul său prin invocarea unei valori patrimoniale având semnificaţia unui drept câştigat, recunoscut şi executat de stat în temeiul unei legi speciale, respectiv Legea 7/2006, republicată, suficient de clară şi previzibilă la data pensionarii şi care i-a permis să-şi planifice acţiunile atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt pentru sine şi familia sa, precum şi o anumită manieră de gestionare a bunurilor sale prezente şi viitoare, deci un anume standard de viaţă.
Este firesc a recunoaşte oricărei persoane o asemenea prerogativă, iar orice intervenţie intempestivă a legiuitorului are, de cele mai multe ori, aşa cum este şi situaţia de faţă, ca efect afectarea substanţei dreptului în partea sa cea mai importantă.
Reclamantul a avut, prin urmare, la data intrării in vigoare a Legii nr. 119/2010, un bun actual în accepţiunea Convenţiei, ce i-a fost înlăturat printr-o ingerinţă din partea statului.
Or, ca regula generală, chestiunea dreptului la respectarea bunurilor se pune în discuţie mai ales pe plan vertical, adică în raporturile dintre stat şi particulari.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu este în orice caz un drept absolut, acesta însemnând că el comportă limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă marjă de apreciere.
Însă, privarea de proprietate nu este autorizată decât în anumite condiţii prevăzute de textul însuşi al art.1 din Protocol şiprecizate de jurisprudenţă: privarea să fie prevăzută de lege, adică normele interne aplicabile în materie; să fie impusă de o cauză de utilitate publică; să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internaţional; orice limitare trebuie să fie proporţională cu scopul avut în vedere prin instituirea ei.
Pentru a verifica dacă desfiinţarea pensiei de serviciu de care beneficia reclamantul corespunde limitărilor prevăzute de convenţie, trebuie verificate condiţiile menţionate.
În privinţa primului aspect, ca privarea de proprietate să fie prevăzută de lege, se reţine că această condiţie este satisfăcută întrucât desfiinţarea pensiei de serviciu s-a realizat printr-un act normativ de forţa legii, lege rezultată ca urmare a asumării răspunderii de către Guvern în faţa Parlamentului.
Legea nr. 119/2010 este suficient de accesibila şi clară în accepţiunea Convenţiei, însă nu şi suficient de previzibilă.
Previzibilitatea unei legi semnifică posibilitatea destinatarilor acestei legi să o poată utiliza ca regulă de conduită, având deci reprezentarea exigentelor pe care aceasta le impune şi să fie în măsura să prevadă consecinţele comportamentului pe care sunt obligaţi să îl adopte.
Sub aspectul existenţei unui scop legitim pentru luarea măsurii de a desfiinţa pensia de serviciu, Guvernul a arătat în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010 că „se impune adoptarea unor masuri cu caracter excepţional, prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare şi în anul 2010" datorită evoluţiei crizei economice în anul 2009 şi extinderea acesteia în cursul anului 2010, precum şi acordurile de împrumut cu organismele financiare internaţionale.
Or, dacă măsurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de foşti angajaţi din sectorul bugetar, în sensul diminuării acestora, sunt calificate ca având natura juridica a unor măsuri cu caracter excepţional, atunci este cu totul evident că Legea nr. 119/2010 nu s-ar putea întemeia pe art. 53 din Constituţia revizuită deoarece lipseşte una din cele două caracteristici esenţiale, care ar permite evocarea sa, şi anume caracterul temporar, limitat în timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv şi nu temporar.
În concluzie, existenţa raportului rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit este condiţia care nu a fost respectată în speţă, prin diminuarea pensiei reclamantului cu aproximativ 70%.
Altfel spus, chiar dacă Convenţia nu garantează un anumit cuantum al pensiei, dacă acest cuantum este micşorat semnificativ de autorităţile statului, de exemplu, prin măsuri legislative, atunci se aduce atingere însăşi substanţei dreptului. Şi în cauza Muller contra Austriei s-a decis în sensul ca „o reducere substanţială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate şi chiar a însuşi dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări la bătrâneţe".
Curtea a decis că, şi dacă Statul reduce temporar pensia, în situaţii de recesiune economică rapidă, rămâne totuşi un corp de principii de la care acestuia îi este interzis să deroge şi a considerat esenţial să examineze dacă dreptul la securitate socială a fost atins în substanţa sa (cauza Kjartan Âsmundsson c. Iceland, 2005).
Nu se poate reproşa în niciun fel reclamantului că ar fi avut o conduită neglijentă în privinţa administrării patrimoniului şi nici măcar instituirea pilonului II de pensii nu i-ar fi fost accesibil , dată fiind vârsta standard de pensionare a acestuia, prevăzută de Legea nr. 109/2000, de 63 ani şi 3 luni, şi nu i-ar fi asigurat un cuantum semnificativ majorat al drepturilor sale de pensie.
E greu de admis plasarea tuturor categoriilor profesionale sub semnul egalităţii după ce şi-au încheiat perioada de serviciu, de vreme ce unora dintre acestea li s-a interzis orice posibilitate de a-şi suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilităţşi interdicţii totale datorita statutului profesional special, corespunzător profesiei exercitate, cum a fost şi cea a reclamantului, în vreme ce alte categorii profesionale au beneficiat de şansa suplimentarii veniturilor lor, neavând niciun fel de incompatibilităţşi interdicţii.
Faţă de aceste considerente, Curtea nu poate reţine opinia instanţei de fond în sensul căîn condiţiile în care pensia reclamantului s-a recalculat şi este reglementatăde Legea nr. 119/2010 coroborată cu Legea nr. 19/2000, stabilirea de către instanţă a unei alte modalităţi de calcul a pensiei, reprezintă un exces de putere săvârşit de către aceasta prin îndeplinirea unor atribuţii ce revin exclusiv puterii legislative.
În consecinţăîn temeiul art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat de reclamantul G T N,
Se va modifica hotărârea recuratăîn sensul admite acţiunii formulată de reclamant şi Anulării Deciziei nr. 272141/19.08.2010 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Arad, ca nelegală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul G T N împotriva Sentinţei civile nr. 2435/09.12.2010, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 3455/108/2010. Modifică în tot hotărârea recurată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul G T N împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Arad.
Anulează Decizia nr. 272141/19.08.2010 emisă de Casa Judeţeană de Pensii
Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 aprilie 2011.
PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
RP DP AS
Grefier,
DI

HONOR  ET PATRIA ,VAE  VICTIS !

PRESEDINTELE SCMDRR FILIALA 1 PITESTI
Col.(r) ec.VICTOR POPESCU