marți, 8 decembrie 2015

(preluare de pe blogul Filialei Brasov). Este momentul ca militarii adevarati din rezerva armatei, sa dovedeasca Tarii, ca a depus un juramant de credinta cu mana pe drapelul sfant, caruia golanii deveniti imediat " politicieni " si "patroni", i-au furat STEMA! Rand pe rand, s-au succedat cele mai mizerabile pagini de istorie postdecembrista. Ele culmineaza astazi, cu o TRAGEDIE Nationala! NERESPECTAREA Juramantului catre Tara, va fi categoric PEDEPSITA! Sunt Profesionist Militar - membru al SCMD si ANCMRR. In asemenea momente de cumpana si imprevizibile pentru Romania , avand in vedere contextul de la granite si din interior, trebuie sa iesim din abordarea complicitatii si nepasarii!

marți, 8 decembrie 2015


LEGEA PENSIILOR MILITARE, ÎNTRE MINCIUNĂ ŞI ADEVĂR



“Dezmăţul creşterii şi bunăstării” românilor prefigurat de fosta guvernare PSD-istă, a fost stopat brusc  de unele elemente ale exprimării democratice, ieşite în stradă , la comandă. Finanţată de oriunde pleacă „bunele intenţii” referitoare la „viitorul de aur” al românilor, comanda virtuală a dat roade, prin demisia guvernului Ponta. Se cunoaşte faptul că, spiritul naţional nu poate supravieţui în afara politicilor naţionale. De fiecare dată, încercările firave de exprimare a suveranităţii interne (ca şi încercările lui Ponta), au fost sancţionate prin impunerea unor mecanisme de atenuare a spiritului naţional, plasându-ne  guverne de tip portocaliu sau cele de sorginte tehnocrată. Opinia subsemnatului cu privire la originile, rolul, locul istoric  şi misiunile guvernelor tehnocrate a fost exprimată, cu claritate, în editorialul „ADIO, DEMOCRAŢIE – BUN VENIT, TEHNOCRAŢIE”. Pentru că acest „dezmăţ al creşterii şi bunăstării” a  fost deja eradicat prin intervenţiile de tip tehnocrat  vă supun atenţiei câteva tendinţe de acţiune ce pot modifica substanţial, potenţialul de exprimare a suveranităţii, puterea militară şi unitatea frăţească,  ale românilor. Acţiunile tehnocrate îndreptate   în mod nefondat  asupra componentei militare, esenţială pentru puterea şi suveranitatea unui stat, mai ales în conjuncturi internaţionale nefavorabile, poate fi un factor de risc  ce trebuie asumat. Din această perspectivă, tendinţa de îngrijorare a celor care alcătuiesc această componentă este oarecum justificată atunci când se discută, în noile cabinete tehnocrate, problemele pensiilor militare de stat (probabil, se denumesc aşa pentru că armata este a statului, a poporului). Poate mai trebuie adăugată ideea că statul este reprezentat, în principal,  de Preşedinte, Parlament şi Guvern. Am înţeles , din acţiunile statale anterioare (petrecute cu vreo 2-3 luni în urmă) că elementele importante ale statului, Preşedintele şi Parlamentul au aprobat şi promulgat Legea pensiilor militare ( pe baza Proiectului aprobat de Guvernul în funcţiune). Am înţeles , de asemenea, că după aceste etape urmează aplicarea ei însă, multe semnale emise dinspre centru spre periferie, confirmă o altă perspectivă: ” amendarea acestei Legi prin modificarea , la comandă”. Pentru că mulţi camarazi mă tot incită la un răspuns adecvat acestei situaţii „superoptimiste”, cu „iz sărbătoresc” iată opinia mea.

Problema pensiilor militare de stat ar trebui să preocupe, în ordinea de interes şi responsabilitate, următoarele componente trăitoare pe aceste meleaguri: poporul român, Preşedintele, Parlamentul, guvernul, componenta militară activă, componenta militară din rezervă. Comenzile străine în acest domeniu( FMI, BM, BCE, etc) precum şi părerile unor pseudopreşedinţi de asociaţii patronale şi ale altor „fabrici de împachetat fum” ar trebui să nu conteze în acest demers de suveranitate. Reacţia  acestora ar putea fi sintetizată în expresia” nu sunt bani pentru a finanţa pensiile militare de stat, aceşti bani sunt destinati furăciunii private, ei se pierd în corupţie, prin mită, crimă organizată, fraudă şi evaziune fiscală”. Prin urmare, eu, având statutul de militar în rezervă sunt, în ordinea importanţei de decizie, pe ultimul loc. Din această poziţie şansele mele de a schimba ceva sunt minime. Eforturile mele ( a se înţelege ale fiecărui rezervist) de a influenţa ceva, sunt în zadar. Poporul român , truditor, blând, manipulat şi dezbinat în problemele fundamentale ale componentelor de viaţă, nu este în măsură să-şi exprime un punct de vedere, în acest sens. De fapt nici nu poate, deoarece, strada este un mediu de manifestare ocupat de mult-manipulata „democraţie facebook-iană”. Prin urmare, sprijinul nostru popular, pică. Preşedintele, deşi a promulgat Legea pensiilor militare de stat îşi va lua, în serios rolul de mediator chiar pentru o problemă asupra căreia s-a pronunţat. Deci, nu va urma o intervenţie de stopare a unui abuz. Parlamentul, aprobatorul suprem al legii, va avea o atitudine de expectativă falimentară sub triumful iniţiativelor tehnocrate. Componenta activă a armatei  nu are voie să se pronunţe decât în cadrul legal, organizat şi, conform expresiei ”când călcâiele pocnesc minţile se închid” va accepta orice amendament sau restricţie, într-un „climat de ordine şi disciplină”. Rămâne componenta formată de militarii în rezervă ce va flutura ici, colo, flamura nemulţumirilor, descărcându-şi furia unii faţă de alţii, bârfind unii despre alţii, fără nicio eficienţă în planul democraţiei reprezentative. Privesc, fără nicio speranţă, în perspectivele unui viitor, tot mai sărac. Am trăit doi ani fără pensie (suspendată din prea multă tehnocraţie book-ciană), am trăit apoi, un an şi jumătate cu mai puţin de 1200 lei din „pensia luxuriantă” la care am revenit. Trăiesc în prezent cu pensia îngheţată din anul 2008. Ce evenimente fericite să mai aştept de la un guvern tehnocrat, teleportat? Dragii mei camarazi, aşteptările mele sunt sărace şi triste însă am văzut reclama unui medicament pentru optimism şi fericire, „pastilele de muncă”. Încă pot munci, deşi motoarele sunt cu resursele limitate. Aşa vrea poporul, Preşedintele, Parlamentul, guvernul, patronatele, ONG-urile (finanţate din afară). În comunismul anilor 74 eram tânăr locotenent, într-un frumos dispozitiv pe aerodromul Borcea. Mai aud şi astăzi voci care ne invidiau pentru „viaţa îmbelşugată” pe care o trăiam noi, ofiţerii. În imaginea de mai jos se vede „vila” în care locuiam iar vecinii mei, de la parter, doi piloţi de excepţie, trăiau în aceleaşi „condiţii de huzur”. Viaţa le-a fost scurtă, au murit în misiuni de zbor pentru apărarea independenţei şi suveranităţii României la vârsta de 26 de ani. Familiile lor (soţiile) le-am întâlnit muncind la Canal să-şi întreţină copiii(unul avea 3 iar celălat, 2). Anii au trecut, am depăşit economia de piaţă, acum trecem o perioadă prin „tehnocraţia de piaţă”. Totul miroase a bani, nimic nu mai contează, trebuie umflat sacul furăciunii şi micşorat cel al redistribuirii veniturilor. Nu ştiu exact cu câtă satisfacţie sau insatisfacţie, cu câtă prosperitate sau sărăcie, cu câtă minciună sau câtă dreptate ne va hrăni guvernul tehnocrat. Nu cred că un lider de filială  a SCMD cum este subsemnatul  are dreptul să fie nemulţumit sau poate avea o reacţie de condamnare a unui abuz  în situaţia în care guvernul tehnocrat „sare calul” în privinţa aplicării Legii pensiilor militare. În Filială sunt 23 de membri, pe cine reprezintă ei dacă cei aproximativ 6000 de militari în rezervă din Ţara Bârsei sunt multumiţi? O speranţă ar fi ANCMRR. Sau o trezire a conştiinţelor care, integrate legal şi democratic într-un sistem paşnic de reacţie ar putea fi luat în serios. Cine mai speră că în SCMD vom revenii cu sutele şi miile? Am testat starea de spirit prin mesajul transmis de 1 decembrie. Au reacţionat mult mai activ cetăţenii civili decât militarii în rezervă. De fapt, singurul motiv pentru care încă scriu este speranţa într-o deşteptare din, nepăsare. Între minciună şi adevăr, jocul la cacialma cu Legea pensiilor militare provoacă multă suferinţă şi îngrijorare.  Personal, stau şi aştept până când cineva se pronunţă oficial, asupra viitorului. Apoi, în ianuarie 2016, vom convoca adunarea generală şi vom decide. O decizie simbolică , fără nicio semnificaţie de impact, votată numai de 23 de membri. 
 prof.univ.dr. gl mr.r. Petrişor Mandu